ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj– secția Penală și de Minori, în temeiul art. 431 din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1434/2020 din data de 11.12.2020 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut că cererea persoanei condamnate se referă la o decizie pronunțată în apel de către Curtea de Apel Cluj, că persoana menționată a avut calitatea de parte în respectivul procesul penal, fiind inculpat, că se invocă, în mod formal, dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. potrivit cărora calea de atac extraordinară a contestației în anulare poate fi invocată când inculpatul a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, situație în care contestația în anulare poate fi formulată oricând.

Totuși, a apreciat că în cauză contestația în anulare formulată este inadmisibilă deoarece persoana condamnată invocă un caz de achitare și nu unul de încetare a procesului penal, despre care pretinde că ar fi existat la data pronunțării deciziei, respectiv inexistența faptei de ultraj prin tentativă la omor (art. 16 lit. a).

Conform art. 16 din C. proc. pen. cu denumirea marginală "Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale":

(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate

e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Potrivit art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., iar potrivit alin. (6) încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).

A reținut Curtea că cele două soluții sunt fundamental diferite, chiar dacă au ca finalitate "necondamnarea" inculpatului.

De asemenea, a mai arătat că în cauză contestatorul a invocat drept temei de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de ultraj temeiul de achitare prevăzut de art. 16 lit. a) din C. proc. pen., pervertind scopul pentru care a fost creată calea de atac a contestației în anulare, și făcând confuzie între cele două căi extraordinare de atac: contestația în anulare – ce vizează motive de nelegalitate a hotărârii definitive și revizuire – ce vizează motive de netemeinicie a aceleiași hotărâri.

Împotriva acestei decizii, apelantul A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea decizii penale atacate și pe cale de consecință, admiterea în principiu a contestației în anulare formulate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dispozițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este și cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj– secția Penală și de Minori, decizie definitivă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1434/2020 din data de 11.12.2020 a Curții de Apel Cluj.

Așadar, Înalta Curte constată că apelul de față a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menționate s-a arătat că, (...) "în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen. (...).

(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj– secția Penală și de Minori.

Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj– secția Penală și de Minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2024.