ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 219/2022

Ședința publică din data de 05 aprilie 2022

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 6/P/JDL din 14 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea petentei S.C. A. S.R.L. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 și art. 340 C. proc. pen., față de inexistența unei contestații efective cu privire la încălcarea art. 34 din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 549

1

C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 255 alin. (1) C. proc. pen., față de inexistența unei reglementări similare celei prevăzute de art. 250 C. proc. pen., în cazul ridicării unor obiecte și înscrisuri aparținând unor terțe persoane.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 și art. 340 C. proc. pen. - față de inexistența unei contestații efective cu privire la încălcarea art. 34 din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 549

1

C. proc. pen. este inadmisibilă, întrucât normele criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel că este inutil a se analiza dacă aceste norme contravin unor dispoziții din Constituția României.

În acest sens, s-a constatat că, prin plângerea ce formează obiectul cauzei, a fost criticată modalitatea de efectuare a unei percheziții, despre care se susține că ar fi avut loc la sediul profesional al unui avocat și al cărei rezultat ar înfrânge garanțiile instituite prin art. 34 din Legea nr. 51/1995 și art. 549

1

C. proc. pen. Or, din analiza lucrărilor dosarului, Curtea a concluzionat că percheziția ce a fost autorizată în cauză nu privește sediul avocatului B. și nici o locație la care să fie înregistrată în mod oficial un cabinet de avocat aparținând acestuia. Totodată, a constatat că dispozițiile art. 549

1

C. proc. pen. nu au legătură cu cauza, întrucât reglementează procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării și nu atribuie în competența judecătorului de drepturi și libertăți aducerea la îndeplinire a acestei proceduri, ci instituie o astfel de competență în sarcina judecătorului de cameră preliminară.

Curtea a apreciat ca fiind inadmisibilă și cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 C. proc. pen., dat fiind faptul că petenta nu a indicat dispozițiile constituționale încălcate.

Contrar susținerilor petentei, s-a constatat că ridicarea de obiecte și înscrisuri aparținând unui terț este reglementată de art. 255 C. proc. pen., care se referă și la bunurile altei persoane care au fost luate pe nedrept din posesia suspectului, a inculpatului sau a altei persoane care le-a primit spre a le păstra și că aceste norme fac trimitere la dispozițiile art. 250 care se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, termenul depunerii cererii de restituire este cel reglementat de art. 250 C. proc. pen. și se calculează de la data comunicării actului în baza căruia a operat ridicarea bunurilor sau înscrisurilor ori de la data aducerii la îndeplinire a acestui act.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 6/P/JDL din 14 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în termen legal, a formulat recurs petenta S.C. A. S.R.L., învederând că motivele le va redacta după primirea motivării hotărârii atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2022, fiind repartizată, aleatoriu în sistem informatic, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 22 martie 2022, când, la cererea recurentei, pentru a-i da posibilitatea să ia cunoștință de conținutul încheierii atacate, dosarul a fost amânat pentru termenul din 05 aprilie 2022.

La acest termen, recurenta nu a motivat recursul declarat, ci a formulat o nouă cerere de amânare a cauzei, similară cu cea de la termenul anterior, arătând că nu i-a fost comunicată încheierea, solicitare ce a fost respinsă conform mențiunilor din practicaua prezentei hotărâri.

Examinând recursul formulat de petenta S.C. A. S.R.L., prin raportare la criticile invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, în mod corect judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Constanța respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă (alin. (1) și (2); să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare (alin. (1); să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (alin. (3) și să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1).

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În acest sens, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (deciziile nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020), prilej cu care a reținut că "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți".

În virtutea acestui rol, instanța de judecată nu realizează, însă, doar o analiză formală a îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, pornind de la motivele concrete invocate de parte. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Pentru ca instanța să poată face această verificare este necesar ca autorul excepției să arate atât dispozițiile legale considerate neconstituționale, cât și prevederile din Legea fundamentală presupus a fi încălcate, precum și motivele pe care se întemeiază contrarietatea dintre cele două, fără cunoașterea acestor aspecte neputându-se efectua controlul de constituționalitate.

În speță, se constată, însă, că, în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 255 C. proc. pen., cererea formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. de sesizare a Curții Constituționale nu cuprinde prevederile din Legea fundamentală considerate a fi încălcate, deși acestea reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, o componentă esențială a motivării cererii, astfel încât nu sunt respectate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care a statuat că "în lipsa indicării de către autorul excepției a unor texte sau principii din Constituție care să constituie temeiul contestării prezumției de constituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, instanța de contencios constituțional nu este în măsură să se substituie părții cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate" întrucât, contrar sistemului nostru constituțional, ar exercita un control din oficiu (deciziile nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, și nr. 1449 din 03 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011).

Verificând, în continuare, solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional formulată în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Constanța de către petenta S.C. A. S.R.L. din perspectiva celorlalte critici, Înalta Curte constată că cererea întrunește doar unele din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât excepția a fost invocată de o parte din dosar, în fața unei instanțe de judecată și se referă la prevederi (art. 339 C. proc. pen., art. 340 C. proc. pen., coroborate cu art. 34 din Legea nr. 51/1995 și, respectiv, art. 549

1

C. proc. pen.) aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale.

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile menționate în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate (deciziile nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15; nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 05 iulie 2019, paragraful 15).

În cauză, se constată că recurenta petentă S.C. A. S.R.L. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 339 C. proc. pen. și art. 340 C. proc. pen., față de inexistența unei contestații efective cu privire la încălcarea art. 34 din Legea nr. 51/1995 raportat la art. 549

1

C. proc. pen., învederând, în esență, că aceste texte de lege ar intra în contradicție cu art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva modului în care s-a încuviințat în cursul urmăririi penale o percheziție domiciliară ori a modului în care s-a efectuat, în concret, percheziția de către procuror.

Prevederile art. 340 C. proc. pen. nu au, însă, nicio legătură cu cauza, căci se referă la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire și netrimitere în judecată emise în baza art. 315 C. proc. pen. (când nu se poate începe urmărirea penală întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă esențiale ale sesizării ori atunci când este incident unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen.), în timp ce dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect plângerea întemeiată (conform mențiunilor din cuprinsul ei) pe dispozițiile art. 339 C. proc. pen., formulată de recurenta petentă S.C. A. S.R.L. împotriva actelor procurorului (ordonanța nr. 103/P/2020 din 10 decembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, menținută prin ordonanța nr. 4/II/2/2022 din 12 ianuarie 2022 a procurorului general al unității de parchet) prin care s-au analizat sesizările acesteia cu referire la modalitatea de încuviințare și de efectuare a unei percheziții domiciliare, despre care se susține că ar fi avut loc la sediul profesional al unui avocat, modalitate care ar înfrânge garanțiile instituite prin art. 34 din Legea nr. 51/1995 și art. 549

1

C. proc. pen. În plus, se constată că dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța se află, în continuare, în faza de urmărire penală, cercetările nefiind încă finalizate.

Pentru aceleași motive, se constată că, în cauză, nu prezintă relevanță nici dispozițiile art. 549

1

C. proc. pen., care reglementează procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării, de vreme ce o asemenea soluție (de clasare) nu a fost emisă în speță.

Prin urmare, atâta timp cât dispozițiile art. 340 C. proc. pen., privite individual sau prin coroborare cu art. 549

1

C. proc. pen., nu au legătură cu cauza, cererea de sesizare a Curții Constituționale vizând aceste texte de lege nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, căci o eventuală constatare a neconstituționalității acestora nu ar avea nicio influență asupra modalității de soluționare a cauzei.

Aceeași este situația și în cazul prevederilor art. 339 C. proc. pen., pe care petenta și-a întemeiat plângerea, criticate pentru neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 51/1995, întrucât, așa cum a reținut și judecătorul fondului, analiza lucrărilor dosarului (printre care și mandatul de percheziție nr. 1 din 26 noiembrie 2021 emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Constanța) a relevat faptul că percheziția domiciliară a vizat o locație utilizată de B. ca persoană fizică, la dosar neexistând niciun fel de date/informații că la adresa la care s-a efectuat respectiva percheziție acesta ar fi înregistrat, în mod oficial, un cabinet de avocatură. De altfel, potrivit declarației date în fața procurorului, B. nici nu este membru al unui barou din România, ci ar fi avocat în Germania (nefiind, însă, depuse înscrisuri în acest sens). Așa fiind, raportat la actele dosarului, se constată că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 34 din Legea nr. 51/1995, așa cum în mod eronat a susținut recurenta petentă, motiv pentru care nici în acest caz eventuala constatare a neconstituționalității prevederilor criticate nu ar fi de natură să influențeze în vreun fel soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză.

Pe de altă parte, se constată că, prin criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 339 C. proc. pen. (care se referă la plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau pe baza dispozițiilor date de acesta care se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), în realitate, recurenta nu urmărește armonizarea textului de lege cu legea fundamentală, căci nu invocă niciun aspect concret de neconformitate al acestuia, ci completarea lui pe calea unei excepții de neconstituționalitate.

În acest context, Înalta Curte, având în vedere și prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, subliniază că o astfel de excepție trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul activ al legislației, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, cu consecința reglementării/introducerii unei căi de atac împotriva anumitor acte dispuse/încuviințate/efectuate în cursul urmăririi penale, aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României. Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, instanța de control judiciar apreciază că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Ca urmare, având în vedere că textele de lege criticate nu au legătură cu cauza, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, se constată că excepția invocată nu respectă toate cerințele reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Constanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de acesta de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că soluția atacată este legală și temeinică, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 6/P/JDL din 14 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 6/P/JDL din 14 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2022.