ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoaree:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2022/a1.1, contestația privind tergiversarea procesului, reprezentat de dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, formulată de contestatorul A..

În cadrul dosarului, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., susținând faptul că îi este încălcat dreptul la apărare.

În motivare, a arătat că dispozițiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) și ale art. 21 din Constituția României.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., ca inadmisibilă.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.1.1, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022/a1.1.1*, la data de 3 noiembrie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2594 din 7 decembrie 2022, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.1.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat contestație în anulare, cu mențiunea că va depune motivele pe care se întemeiază această cale extraordinară de atac după comunicarea hotărârii din recurs.

În drept, contestatorul a invocat art. 503 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 9 decembrie 2022.

La data de 13 februarie 2023, contestatorul A. a transmis la dosar, prin e-mail, motivele contestației în anulare, arătând că a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen., în vederea interpretării pe această cale a art. 52 din Constituție cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și înlăturării piedicilor puse cetățenilor români în calea sesizării și soluționării plângerilor împotriva faptelor vătămătoare săvârșite de stat sau autorități publice.

În finalul contestației în anulare, a indicat art. 503 din C. proc. civ. și a solicitat anularea hotărârii nr. 2594/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă (dosar nr. x/2022.1.1), precum și sesizarea Parlamentului României pentru intrarea în atribuții, potrivit principiului constituțional al separației și controlului reciproc al puterilor în stat.

Analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce succed:

Prealabil analizei motivelor invocate în cuprinsul contestației în anulare, se constată că, în sistemul căilor de atac instituit prin C. proc. civ., contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, în antiteză cu apelul, cale ordinară de atac, în cadrul căruia partea poate formula orice critici cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârii apelate. Din această calificare a contestației în anulare decurge o consecință importantă, respectiv cea potrivit căreia partea care utilizează acest mijloc procesual de manifestare a acțiunii civile nu poate invoca, pe calea contestației în anulare, orice critici cu privire la temeinicia sau legalitatea hotărârii atacate, ci numai pe acelea expres și limitativ prevăzute de lege; astfel, în respectarea principiului legalității căilor de atac, criticile care excedează cadrul prevăzut de lege pentru formularea contestației în anulare sunt inadmisibile.

Caracterul expres și limitativ al cazurilor de contestație în anulare este impus și de necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice în componenta sa privitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, astfel cum acesta a fost consacrat în jurisprudența organelor de aplicare a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, jurisprudență potrivit căreia revizuirea unei hotărâri definitive, pentru a fi compatibilă cu dreptul la un proces echitabil și cu principiul securității raporturilor juridice, interpretate în lumina principiului preeminenței dreptului, trebuie să fie admisibilă doar pentru corectarea unor "defecte fundamentale" ale hotărârii, respectiv când motive substanțiale și imperative, care au devenit cunoscute numai după terminarea procesului, obligă la îndreptarea acestora, simpla divergență de opinii asupra unei anumite chestiuni de fapt sau de drept nefiind de natură a fundamenta o cerere de revizuire a unei hotărâri definitive care, în principiu, nu trebuie repusă în discuție, aceste considerente fiind aplicabile, mutatis-mutandis, și în privința contestației în anulare.

În acest sens, prin Hotărârea din 16 septembrie 2014, pronunțată în Cauza Rozalia Avram împotriva României - cererea nr. x/07 - paragr. 31 și 32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a reiterat statuările din jurisprudența sa anterioară privitoare la compatibilitatea dintre instituția revizuirii hotărârilor definitive și dreptul la un proces echitabil, respectiv securitatea raporturilor juridice în componenta sa privitoare la autoritatea de lucru judecat atașată hotărârilor judecătorești definitive:

"31. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care urmărește, între altele, ca o soluție definitivă pronunțată de instanțe într-un litigiu să nu mai fie rejudecată [Brumărescu împotriva României (MC), 28342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII, și Kehaya și alții împotriva Bulgariei, nr. 47797/99 și 68698/01, pct. 61, 12 ianuarie 2006]. În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptățită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive și executorii cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie la problema sa decât atunci când motive substanțiale și imperative impun acest lucru (Riabyhkh împotriva Rusiei, nr. 52854/99, pct. 52 și 56, CEDO 2003-IX).

Astfel, Curtea a concluzionat în mai multe rânduri încălcarea art. 6 ca urmare a anulării printr-o cale de atac extraordinară, fără motive substanțiale și imperative, a unor hotărâri definitive (a se vedea, printre altele, hotărârile Brumărescu și Riabyhkh, citate anterior). De asemenea, în mai multe cauze a considerat că, fie și în absența anulării unei hotărâri, contestarea unei soluții adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de a apela la instanță și să încalce principiul securității juridice (Kehaya și alții, citată anterior, pct. 67-70; Gök și alții împotriva Turciei, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01, pct. 57, 62, 27 iulie 2006, și Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012)."

Prin urmare, în vederea respectării principiului securității raporturilor juridice în componenta privitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, se impune ca interpretarea cazurilor de exercitare a contestației în anulare prevăzute de lege să se realizeze în mod strict, nefiind permisă o interpretare extensivă a acestora.

În speță, deși a invocat, în mod formal și necircumstanțiat, incidența dispozițiilor prevăzute în art. 503 din C. proc. civ., contestatorul nu a indicat care ar fi, în aprecierea sa, cazul concret de contestație în anulare incident în cauză.

Motivele de fapt și de drept formulate prin cererea de exercitare a căii de atac în retractare nu permit încadrarea în vreunul dintre cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute în art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în realitate, contestatorul A. exprimându-și nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanță cu privire la cererea sa de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, criticile prezentate nu au legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele legale anterior evocate, ca motive ale contestației în anulare, astfel că urmează a fi respinsă calea de atac exercitată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2594 din 7 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.