ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022 contestația privind tergiversarea procesului, reprezentat de dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, formulată de contestatorul A..

În cadrul dosarului, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen., susținând că îi este încălcat dreptul la apărare.

În motivare, a arătat că dispozițiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) și ale art. 21 din Constituția României.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.1.1, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2022

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prezentul recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții, se atribuie instanței în fața cărora a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituțională, cu soluționarea excepției.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Or, în analiza sa, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Se impune a se preciza că soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

În speță, nu poate fi reținută îndeplinirea condiției legale, ca dispozițiile invocate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, recurentul neputându-se prevala de o atare împrejurare.

Se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție (instanța de apel în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate) a reținut cu justețe că dispozițiile art. 135 alin. (1) C. pen. nu îndeplinesc condiția de a avea legătură cu soluționarea cauzei, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea contestației privind tergiversarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2022 având ca obiect o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, întemeiată pe dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cum în mod legal a arătat și instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, legătura cu soluționarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituționalității să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Prin urmare, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speță, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.1.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022.1.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2022.