ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 591/2023

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia a cărei îndreptare eroare materială se solicită, a fost anulată ca netimbrată plângerea formulată împotriva încheierii din 30 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022

În motivarea cererii de îndreptare, petentul a arătat că instanța a săvârșit o eroare de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru. A mai susținut că acest termen de 10 zile a curs de la data de 9 mai 2022, iar instanța s-a pronunțat în interiorul acestui termen.

În cadrul dosarului, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen. susținând că îi este încălcat dreptul la apărare.

În motivare, a arătat că dispozițiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) și ale art. 21 din Constituția României.

În considerentele acestei încheieri, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Legătura cu soluționarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituționalității să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Înalta Curte a reținut că această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât în situația în care s-ar admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen. din perspectiva invocată de parte, acest aspect nu ar avea legătură cu soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale ce face obiectul dosarului civil nr. x/2022

Prin urmare, cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții atrage respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Recurentul a susținut că în România legea și autoritatea judecătorească nu admit existența contenciosului penal, consituțional și de drept internațional între cetățean și stat, pentru fapte săvârșite de stat sau autorități publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituției și tratatelor referitoare la drepturile omului.

Totodată, s-a arătat că, în România, legea și autoritatea judecătorească nu recunosc drepturile naturale ale persoanei, respectiv dreptul la viață, la libertate, la apărare, atunci când acestea sunt încălcate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 14 martie 2023.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Obiectul recursului îl reprezintă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională, la paragrafele 21 și 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de această dispoziție legală, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condițiilor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată în cadrul cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, recurentul A. a susținut că art. 135 alin. (1) din C. pen. este neconstituțional, întrucât în România legea și autoritatea judecătorească nu admit existența contenciosului penal, consituțional și de drept internațional între cetățean și stat, pentru fapte săvârșite de stat sau autorități publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituției și tratatelor referitoare la drepturile omului.

Totodată, s-a arătat că, în România, legea și autoritatea judecătorească nu recunosc drepturile naturale ale persoanei, respectiv dreptul la viață, la libertate, la apărare, atunci când acestea sunt încălcate.

Înalta Curte reține că art. 135 alin. (1) din C. pen., a cărui neconstituționalitate o invocă recurentul, prevede că persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Prin încheierea recurată, s-a reținut că din memoriul de recurs nu reiese legătura dintre textul de lege a cărui neconstituționalitate o invocă petentul și soluționarea cererii de îndreptare cu care este învestită instanța supremă și în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare.

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat în cauză, că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziția a cărei constituționalitate este contestată neavând legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care cererea în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale a vizat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Prin această decizie s-a anulat ca netimbrată plângerea formulată împotriva încheierii din 30 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022 Cererea de îndreptare a vizat faptul că instanța ar fi săvârșit o eroare de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru. A mai susținut că acest termen de 10 zile a curs de la data de 9 mai 2022, iar instanța s-a pronunțat în interiorul acestui termen.

Or, prin susținerile recurentului nu este relevată incompatibilitatea dispozițiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile și principiile de ordin constituțional, ci se invocă faptul că instanțele au ignorat prevederile art. 135 alin. (1) din C. pen., care instituie în fapt, prin omisiune, imunitatea de jurisdicție penală pentru stat și autorități publice.

Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile în care prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind incidente acesteia, întrucât cererea de îndreptare, care a vizat săvârșirea unei erori de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, a fost formulată într-un litigiu având ca obiect plângere împotriva încheierii din 30 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022

Instanța supremă nu va lua în analiză argumentele formulate de recurent în susținerea temeiniciei excepției de neconstituționalitate, întrucât acestea ar fi fost în competența Curții Constituționale, dacă ar fi fost sesizată de instanța de trimitere.

Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reținut în mod corect lipsa cerinței legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios Înalta Curte, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul de recurentul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 martie 2023.