ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2260/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 15.02.2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 278.645,2 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul acordului de consultanță nr. x/22.11.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10.10.2022, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins cererea de repunere în termen a întâmpinării și a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a formula întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 3108/12.12.2022, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a unui procent de 3% din prețul de 1.180.000 euro, privind imobilul situat în București, str. x, sector 1 având număr cadastral x, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.2019 la C.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.482,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii și a sentinței civile, ambele părți au declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 22/10.01.2024, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 278.645,2 RON și de 1.909,29 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de apel a reținut că mențiunea "Dorobanți 5% comision", prezentă pe ultima pagină a acordului de consultanță și semnată de reprezentantul legal al pârâtei, modifică clauza contractuală privind comisionul de la art. 4.1, stabilind un procent de 5% din valoarea tranzacției. Totodată, instanța a concluzionat că semnătura pârâtei confirmă această modificare, în contextul în care aceasta nu a solicitat verificarea semnăturii conform art. 301 și urm. C. proc. civ.

În acest context, recurenta a criticat aprecierile instanței de apel, susținând în esență că semnătura nu îi aparține, iar acest aspect a fost contestat expres în fața instanței de fond și în apel, iar mențiunea olografă nu a fost însușită distinct de părți prin semnătură, conform cerințelor art. 291 C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că nu există alte dovezi care să confirme modificarea procentului convenit și că instanța a încălcat principiul disponibilității, deoarece s-a pronunțat asupra unor pretenții nesolicitate de reclamantă, fiind încălcate prevederile art. 291, art. 301, art. 302, art. 22 și art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, a făcut trimitere la contractul de intermediere reglementat de art. 2.096 C. civ., subliniind că instanța de apel a reținut că misiunea intermediarului încetează în momentul punerii în legătură a clientului cu terțul, însă fără a aplica toate regulile de interpretare reglementate de art. 1.266-1.268 C. civ., în condițiile în care reclamanta și-a asumat obligația de a acorda consultanță specializată în negocierea, încheierea unor tranzacții imobliare, cât și în soluționarea tuturor chestiunilor ce s-ar putea ivi pe parcursul intermedierii cumpărării imobilelor.

Recurenta a afirmat că a invocat excepția de neexecutare, conform art. 1.556 C. civ., susținând că reclamanta nu a făcut dovada prestării efective a serviciilor la care s-a obligat, iar acțiunile acesteia au fost contrare obligațiilor contractuale asumate, aspecte ce au fost ignorate de curtea de apel, cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.350 și art. 1.556 C. civ.

Referitor la chestiunea privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 19.12.2019, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit art. 1.400 și art. 2.097 C. civ., având în vedere că plata comisionului de 3% reprezintă o obligație afectată de o condiție suspensivă, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare în perioada contractuală; or, acesta a fost încheiat la 18.12.2019, după expirarea termenului prevăzut în acordul de intermediere, astfel că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în termenul contractual exclude nașterea obligației de plată.

În final, a susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, deoarece deși inițial a reținut că misiunea intermediarului încetează la momentul punerii în legătură a părților, ulterior a reținut că intermedierea implică și finalizarea tranzacției, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La termenul din 28.11.2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar o declarație notarială de renunțare la judecata recursului.

Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., renunțarea la judecată poate avea loc oricând în cursul judecății, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

În consecință, Înalta Curte, dând eficiență principiului disponibilității care guvernează procesul civil, urmează să ia act de manifestarea de voință a recurentei, în sensul renunțării acesteia la judecata cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta B. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 22/10.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2024.