ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2205/2024

HOTĂRÂRE

26.11.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2205/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 04.12.2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, contestație împotriva deciziei nr. R/25093 din data de 03.10.2022, emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 721 din data de 09 aprilie 2024, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

În considerentele acestei sentințe, prima instanță sesizată a reținut că în materia soluționării litigiilor de muncă competența teritorială a instanțelor judecătorești este de ordine publică.

Astfel, raportându-se la dispozițiile art. 130 din C. proc. civ. și la cele ale art. 154 alin. (1) din Legea 263/2010, reținând totodată că reclamantul are domiciliul în jud. Neamț (C.I. fila x), instanța a constatat că Tribunalul Dâmbovița nu este competent teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere faptul că locul menționat de art. 154 alin. (1) din Legea 263/2010 nu se află în circumscripția acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 812/2024 din 24 octombrie 2024, Tribunalul Neamț, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict a apreciat prezenta cauză ca fiind cu un element de extraneitate, întrucât reședința în fapt a contestatorului este stabilită în mod legal în Spania, Zaragoza, sens în care a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 1065 din C. proc. civ.

Raportându-se la dispozițiile art. 1066 alin. (1) și art. 1072 din C. proc. civ., s-a reținut că instanțele române sunt competente să judece prezentul litigiu, întrucât pârâtul își are sediul în România.

Fiind vorba de un litigiu de asigurări sociale, a constatat instanța de conflict că tribunalul este competent material, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Cu privire la competența teritorială, a reținut că sunt incidente dispozițiile generale prevăzute de art. 107 din C. proc. civ., și nu dispozițiile speciale prevăzute de legea pensiilor, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei ar aparține instanțelor din Spania, unde reclamantul își are domiciliul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 11 noiembrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă, de contencios administrativ, pentru următoarele considerente:

Cauza dedusă judecății are ca obiect contestația reclamantului A. împotriva deciziei nr. R/25093 din data de 03.10.2022, emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Conflictul negativ de competență a fost generat de interpretarea diferită a normelor privind competența teritorială a instanței, urmare a faptului că reclamantul și-a indicat reședința ca fiind în Zaragoza, Spania.

În conformitate cu dispozițiile 1072 alin. (1) din C. proc. civ., când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul A., deși a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că are domiciliul în Spania, a anexat copia unei cărți de identitate emise de autoritățile naționale din care rezultă că ar avea domiciliul în municipiul Roman, jud. Neamț.

Prin urmare, instanța competentă din punct de vedere teritorial poate fi determinată datorită faptului că norma specială de competență internă face trimitere la criteriul domiciliului sau reședinței reclamantului, care, în cauza pendinte, se afla în județul Neamț.

Notează Înalta Curte că verificarea incidenței alin. (1) al art. 1072 din C. proc. civ. în stabilirea competenței teritoriale nu exclude aplicarea dispozițiilor care au un caracter special față de normele generale prevăzute în C. proc. civ. la Titlul III Capitolul II, care reglementează competența teritorială a instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înțeleasă, întrucât este consecința directă a principiului specialia generalibus derogant.

În contextul dat, față de obiectul și părțile procesului, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, astfel încât tribunalul competent să soluționeze cauza în primă instanță este cel în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

În consecință, având în vedere că, la momentul declanșării litigiului, domiciliul reclamantului era în municipiul Roman, jud. Neamț, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este instanța de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Neamț, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Față de considerentele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.