ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția Civilă la data de 26 iunie 2024, sub nr. x/2024, creditorul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 5 pct. 20 raportat la art. 70 și următoarele din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei B. S.R.L. și desemnarea ca administrator judiciar pe practicianul în insolvență C..
În motivarea cererii, s-a menționat, în esență, că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce îndeplinește cerințele prevăzute de Legea nr. 85/2014, în cuantum de 599.240 RON mai veche de 60 de zile, reprezentând sumă nerambursată, rezultată în urma creditărilor făcute și în baza contractelor de creditare.
În drept au fost invocate prevederile art. 5 pct. 20 raportate la cele ale art. 70 și următoarele din Legea nr. 85/2014.
Prin sentința nr. 90 din 24 iulie 2024, Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași, invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței a debitoarei B. S.R.L., formulată de creditorul A., în favoarea Tribunalului Hunedoara.
În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 120 din C. proc. civ., care prevăd că cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.
Totodată, făcând trimitere certificatul constatator emis de Oficiul Registrul Comerțului depus la dosar, a reținut că societatea debitoare are sediul în localitatea Petrila, oraș Petrila, str. 8 martie, jud. Hunedoara, astfel încât a ajuns la concluzia că Tribunalul Hunedoara are competența materială de a soluționa cererea creditorului.
Prin încheierea nr. 271/F/2024 din 17 septembrie 2024, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.
În considerentele acestei sentințe, s-a reținut incidența prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 și s-a constatat că debitoarea B. S.R.L. figurează cu sediul în Petrila, jud. Hunedoara începând cu data de 28.05.2024 (certificat constatator – fila x vol. I), când au fost făcute ultimele înregistrări în registrul comerțului ca urmare a modificării sediului din alt județ, iar anterior sediul debitoarei figura în Plătărești, jud. Călărași (certificatul de înregistrare eliberat la data de 19.10.2020 – fila x vol. I).
Reținându-se că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost înregistrată la data de 26.06.2024 și că modificarea sediului a avut loc cu o lună înainte, judecătorul sindic a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 21 octombrie 2024.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, secția Civilă, pentru următoarele considerente:
Litigiul are ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei B. S.R.L., cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014.
Potrivit art. 120 din C. proc. civ., cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.
Conform art. 41 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, toate procedurile prevăzute de prezentul capitol, cu excepția apelului, sunt de competența tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni anterior datei sesizării instanței, iar potrivit alin. (2), sediul social/profesional al debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul asociaților și fundațiilor. În cazul în care sediul a fost schimbat cu mai puțin de 6 luni anterior depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, sediul social/profesional al debitorului este cel cu care acesta figura la registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul asociațiilor și fundațiilor înainte de schimbare.
Înalta Curte reține că societatea debitoare B. S.R.L. a avut sediul social în sat Plătărești, comuna Plătărești, str. x, începând cu data de 16 octombrie 2020, care reprezintă momentul înființării, conform certificatului de înregistrare aflat la dosarul Tribunalului Călărași.
La data de 28 mai 2024, debitoarea și-a schimbat sediul social în județul Hunedoara, la adresa din localitatea Petrila, conform extrasului O.N.R.C. aflat la dosarul Tribunalului Călărași.
Cum cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost introdusă la 26 iunie 2024, Înalta Curte reține că aceasta a fost formulată înainte de trecerea termenului de 6 luni de la momentul schimbării sediului în județul Hunedoara, devenind astfel incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) ultima teza din Legea nr. 85/2014, care stabilesc că sediul debitoarei este cel unde figura la registrul comerțului înainte de schimbare, respectiv cel din sat Plătărești, comuna Plătărești, județul Călărași.
În aplicarea acestor texte de lege, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Călărași, secția Civilă, în circumscripția căruia se afla sediul societății debitoare.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) – (2) din Legea nr. 85/2014 raportat la cele ale art. 120 și art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași – secția Civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.