ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2393/2020

HOTĂRÂRE

19.11.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2393/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2019 pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., reprezentată de administratorul judiciar C.., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei, în temeiul art. 1373 din C. civ., la plata unei sumei de 800.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, stabilite prin raportare la o culpă de 1/2 a reclamantului. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON pentru achiziția unui scaun electric, a sumei de 4.000 RON pentru achiziționarea unui pat electric, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de soluționarea cauzei.

În ședința publică din data de 2 iulie 2020 pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C.. a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepția inadmisibilității, excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată și excepția necompetenței generale, materiale și teritoriale a Tribunalului Călărași.

Față de susținerile pârâtei și, avându-se în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., tribunalul a constatat că pârâta a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată (raportat la competența administratorului judiciar de a se pronunța asupra declarațiilor de creanță) și excepția material procesuală (funcțională) a Tribunalului Călărași.

Prin decizia civilă nr. 258/2020 din 2 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată invocată de pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C..; s-a admis excepția necompetenței material procesuale (funcționale) a Tribunalului Călărași invocată de către aceeași pârâtă și s-a declinat competența material procesuală (funcțională) de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C.., în favoarea Tribunalului Galați - Completul specializat în materia insolvenței sau a concordatului preventiv.

În ceea ce privește excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată Tribunalul Călărași a reținut că reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., societate aflată în insolvență, la plata sumei de 14.000 RON, creanță ce derivă dintr-o faptă penală săvârșită la data de 3 mai 2015.

Au fost evocate dispozițiile art. 102 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și s-a concluzionat în sensul că o instanță de judecată, respectiv un tribunal este competent să analizeze cererea reclamantului, și nu administratorul judiciar.

S-a apreciat că este întemeiată excepția necompetenței material procesuale (funcționale) a Tribunalului Călărași în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit scopului legii insolvenței, întreaga procedură reglementată în acest act normativ este concepută în sensul creării premiselor de acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvență.

În acest sens, creditorii debitorului intrat în insolvență, așa cum aceștia sunt definiți de art. 5 din lege, își înscriu creanțele deținute împotriva debitorului în tabelul creanțelor spre valorificare, prin procedura formulării declarațiilor de creanță, potrivit art. 102 și art. 104 din actul normativ menționat.

Or, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. și la dispozițiile art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014, tribunalul a considerat că reclamantul pretinde că este un creditor (titular al unui drept de creanță în cuantum de 14.000 RON asupra averii pârâtei B. S.R.L.), îndreptățit să participe la procedura insolvenței acesteia.

Pe cale de consecință, s-a reținut că aparține judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Galați, învestit cu soluționarea procedurii de insolvență a societății B. S.R.L., competența material procesuală (funcțională) de judecare a cauzei.

Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 244 din 25 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței materiale funcționale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași; de asemenea, a constatat existența conflictului negativ de competență și a dispus trimiterea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Galați a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește competența judecătorului sindic, s-a arătat că potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014:

"Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței".

S-a reținut că acest text de lege nu privește toate cererile prevăzute în toate ramurile de drept, o interpretare contrară conducând la complicarea excesivă a procedurii insolvenței și la încălcarea principiului specializării completelor de judecată.

Tribunalul Galați a constatat că prezenta cauză are ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, astfel încât competența de soluționare a acesteia aparține instanțelor comune de drept civil, și nu judecătorului sindic.

Față de aspectele precizate și de alegerea de competență teritorială efectuată de către reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată la instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, s-a concluzionat în sensul că sunt competente să soluționeze cauza completele civile de drept comun din cadrul Tribunalului Călărași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 19 octombrie 2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, pentru următoarele considerente:

Instanța supremă reține că litigiul are ca obiect o acțiune prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., în temeiul art. 1373 din C. civ., la plata unei sumei de 800.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, stabilite prin raportare la o culpă de 1/2 a reclamantului, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 10.000 RON pentru achiziția unui scaun electric și a sumei de 4.000 RON pentru achiziționarea unui pat electric.

Prin urmare, reclamantul urmărește atragerea răspunderii pârâtei, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 1373 din C. civ., care reglementează răspunderea comitenților pentru prepuși.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale, este instituită de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 9 din același cod, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă "instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizată aparține exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 din C. proc. civ.

În speță, reclamantul a sesizat Tribunalul Călărași, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, astfel că acesteia îi revine competența de soluționare a cauzei.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, secția civilă.