ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1006/2024

HOTĂRÂRE

14.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1006/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 august 2023, pe rolul Judecătoriei Corabia sub număr de dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună numirea în calitate de lichidator al societății în participație dizolvată ca urmare a încetării contractului de asociere în participațiune nr. x/01.07.2019 încheiat între asociații A. S.R.L. și C. S.R.L. a practicianului în insolvență D. și stabilirea remunerației lichidatorului conform ofertei financiare a acestuia cât și obligarea asociaților A. S.R.L. și C. S.R.L. la predarea către lichidator a bunurilor asociației în participațiune dizolvate, împreună cu documentele aferente cheltuielilor și veniturilor obținute pe perioada asocierii, respectiv obligarea lichidatorului la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 1942- 1954 C. civ. și obligarea asociaților societății dizolvate la suportarea în mod solidar a cheltuielilor aferente procedurii de lichidare stabilite în bilanțul de lichidare întocmit de lichidator.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1930 C. civ., respectiv 1941-1954 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2027 din 4 decembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Corabia și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, apreciind că acțiunile referitoare la soluționarea litigiilor privind procedura insolvenței se adresează judecătorului sindic din cadrul tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul social al debitorului.

Prin sentința nr. 35 din 5 februarie 2024, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, motivat de faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează o competență materială și teritorială exclusivă.

S-a reținut că, în speță, nu se solicită deschiderea procedurii falimentului față de pârâtul C. S.R.L., care este înregistrat la Registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, ci reclamantul A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a chemat în judecată pârâtul C. S.R.L. pentru a se constata dizolvarea societății în participație constituită între cele două societăți născută prin contractul de asociere în participațiune nr. x/01.07.2019 și numirea în calitate de lichidator a practicianului în insolvență D..

Or, observând contractul de asociere în participație depus la dosarul cauzei, s-a constatat că acesta conține la art. XII o clauză în privința soluționării litigiilor la instanța de judecată competentă din municipiul Oradea și poartă ștampila de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Cum Legea nr. 85/2014 se aplică tuturor profesioniștilor, indiferent dacă aceștia sunt persoane juridice sau persoane fizice autorizate ori nu au personalitate juridică, instanța a apreciat că Tribunalul Bihor devine, astfel, instanță competentă pentru soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 42/LP/COM/19.03.2024, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență și a suspendat judecata cauzei.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că reclamanta A. S.R.L. nu a învestit instanțele de judecată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014, litigiul având loc între foștii parteneri din contractul de asociere în participațiune nr. x/01.07.2019, în temeiul prevederilor art. 1930 C. civ., respectiv 1941-1954 C. civ., în vederea numirii unui lichidator al societății în participațiune dizolvate, respectiv pentru obligarea asociaților la predarea către lichidator a bunurilor asociației dizolvate, împreună cu documentele încheiate pe perioada asocierii.

A apreciat că litigiul nu este guvernat de norme care să reglementeze o competență teritorială exclusivă, cauza urmând regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., la instanța în a cărui circumscripție își are sediul pârâta. Din punct de vedere al competenței materiale, litigiul intră în competența reziduală de primă instanță a tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, clauza contractuală atributivă de competență stipulată la art. 12.1 din contractul de asociere în participațiune nr. x/01.07.2019, putea fi invocată numai de către pârâta C. S.R.L. pe calea întâmpinării, având în vedere că reglementează o competență teritorială de ordine privată, instanța de judecată neputând să invoce din oficiu această necompetență.

Pe cale de consecință, prin neinvocarea de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, competența a rămas câștigată în favoarea Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, instanță în a cărui circumscripție își are sediul pârâta.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Olt, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu între foștii parteneri din contractul de asociere în participațiune nr. x/01.07.2019, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., cu sediul în raza teritorială a Tribunalului Olt, solicitând, în temeiul prevederilor art. 1930 C. civ., respectiv 1941-1954 C. civ., numirea unui lichidator al societății în participațiune dizolvate pentru a fi obligați asociații la predarea către lichidator a bunurilor asociației dizolvate, împreună cu documentele încheiate pe perioada asocierii.

Prin urmare, stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Astfel, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1930 și art. 1941-1954 C. civ., cu privire la procedura lichidării societății.

Art. 1941 alin. (1) C. civ. prevede că:

"Lichidarea se face, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de societate sau prin convenție ulterioară, de toți asociații sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate. În caz de neînțelegere, lichidatorul este numit de instanța judecătorească, la cererea oricăruia dintre asociați."

În condițiile în care în analiza competenței, instanța trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, așa cum le-a înțeles reclamanta, raportat la limitele învestirii, se reține că litigiul nu este guvernat de norme care să reglementeze o competență teritorială exclusivă, în speță fiind incidentă regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Așadar, Înalta Curte reține că Tribunalul Olt nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât competența de soluționare a acțiunii pendinte este reglementată de norma generală de drept comun, care instituie un caz de competență de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Or, în speță, pârâta C. S.R.L. nu a formulat întâmpinare și nici nu a invocat, la termenul la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt, în raport cu clauza atributivă de competență inserată la art. 12.1 din contractul de asociere în participațiune.

De aceea, Tribunalul Olt rămâne competent să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtei din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu o poate invoca din oficiu.

În considerarea celor arătate, ținând cont că pârâta are sediul în sat Vișina Nouă, comuna Vișina Nouă, județul Olt, localitate aflată în circumscripția Tribunalului Olt, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.