ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal în data de 09.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: numirea în calitate de lichidator al societății în participație dizolvate ca urmare a încetării contractului de asociere în participațiune nr. x/01.06.2019, încheiat între asociații A. S.R.L. și C. S.R.L., a practicianului în insolvență D. și stabilirea remunerației lichidatorului conform ofertei financiare a acestuia; obligarea asociaților A. S.R.L. și C. S.R.L. la predarea către lichidator a bunurilor asociației în participațiune dizolvate, împreună cu documentele aferente cheltuielilor și veniturilor obținute pe perioada asocierii, respectiv obligarea lichidatorului la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 1942-1954 din C. civ. obligarea asociaților societății dizolvate la suportarea în mod solidar a cheltuielilor aferente procedurii de lichidare stabilite în bilanțul de lichidare întocmit de lichidator.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1930, 1953 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1209 din data de 25.09.2024, Judecătoria Caracal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. și pe pârâta C. S.R.L., în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentința civilă nr. 24 din data de 23.01.2024, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Olt a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 119 C. proc. civ. și ale art. 63 din Legea nr. 31/1990. Având în vedere că, în speță, este vorba despre o cerere ce vizează raporturile juridice rezultate din contractul de asociere în participațiune, prin care se urmărește lichidarea asocierii compuse din partenerii: reclamanta, în calitate de partener principal, și pârâta, în calitate de partener secundar, a apreciat că cererea este de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție reclamanta își are sediul principal, respectiv Tribunalul Bihor.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 102 din data de 13.06.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Olt.

În motivare, s-a reținut că prezentul litigiu nu este guvernat de norme care să reglementeze o competență teritorială exclusivă, cauza urmând regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește competența de soluționare la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.

De asemenea, s-a reținut că litigiul nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 119 din C. proc. civ., articol ce se referă doar la societățile cu personalitate juridică, deoarece numai acestea au sediu, ca element constitutiv al oricărei persoane juridice.

Clauza contractuală atributivă de competență stipulată la art. 12.1 din contractul de asociere în participațiune nr. x/01.06.2019, putea fi invocată numai de către pârâtă pe calea întâmpinării.

Pârâta nu a înțeles să ridice excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, iar instanțele de judecată nu pot să invoce din oficiu această necompetență. Pe cale de consecință, prin neinvocarea de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, competența a rămas câștigată în favoarea Tribunalul Olt, instanță în a cărui circumscripție își are sediul pârâta.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Olt și Tribunalul Bihor, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 119 C. proc. civ. și ale art. 63 din Legea nr. 31/1990, în timp ce Tribunalul Bihor a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună numirea umui lichidator pentru asocierea în participație dizolvată ca urmare a încetării contractului de asociere în participațiune nr. x/01.06.2019, precum și dispunerea celorlalte măsuri necesare în vederea lichidării.

Prin urmare, raportat la împrejurarea că litigiul de față este în legătură cu lichidarea unei asocieri în participațiune, nu se poate reține incidența prevederilor art. 119 C. proc. civ., indicate de prima instanță sesizată.

Așadar, acțiunea reclamantului se grefează pe dispozițiile art. 1930 C. civ., care prevăd cazurile generale de încetare ale contractului de societate și dizolvarea societății.

Asocierea în participație reprezintă o formă de societate între două sau mai multe persoane, de regulă profesioniști în sensul C. civ., fără dobândirea de personalitate juridică distinctă.

Potrivit dispozițiilor art. 119 C. proc. civ., cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la radierea societății, sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal.

Din utilizarea sintagmei "cererile în materie de societate" rezultă că dispoziția înscrisă la art. 119 din C. proc. civ. este aplicabilă numai în cazul cererilor introduse de societate împotriva asociaților, de unul sau mai mulți asociați împotriva societății, precum și de unul sau mai mulți asociați contra altor asociați (iar, în această din urmă situație, cererea de chemare în judecată trebuie să privească raporturi juridice născute din sau în legătură cu contractul de societate).

Pe cale de consecință, competența se determină, în lipsa altor prevederi legale speciale, conform art. 107 C. proc. civ., astfel cum a indicat a doua instanță sesizată, prevedere legală ce instituie o competență teritorială de ordine privată.

De asemenea, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

În speță, trebuie avută în vedere clauza contractuală atributivă de competență, stipulată la art. 12.1 din contractul de asociere în participațiune nr. x/01.06.2019, conform căreia "soluționarea eventualelor litigii legate de interpretarea sau de executarea prezentului contract se va realiza pe cale amiabilă. În cazul în care părțile nu se vor înțelege, litigiile vor fi soluționate în conformitate cu dispozițiile legale din România, la instanța de judecată competentă din municipiul Oradea". Necompetența de ordine privată putea fi invocată numai de către pârâtă pe calea întâmpinării, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Or, pârâta nu a înțeles să ridice excepția necompetenței teritoriale de ordine privată în termenul procedural, iar instanțele de judecată nu pot să invoce din oficiu această necompetență.

Astfel, prin neinvocarea de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, competența a rămas câștigată în favoarea Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanță în a cărui circumscripție își are sediul pârâta.

Față de cele arătate, fiind întrunite cerințele referitoare la prorogarea voluntară de competență, în aplicarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2024.