ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2025

HOTĂRÂRE

09.04.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la 27.09.2023 sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat obligarea acesteia la restituitrea sumei de 33.058 RON, reprezentând suma achitată pârâtei în calitate de creditor curent în temeiul raportului de distribuire nr. x/10.11.2024, contestat de A.J.F.P. Ialomița, în calitate de creditor bugetar, și refăcut prin sentința civilă nr. 659/29.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2010, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 680/07.10.2024, Judecătoria Fetești a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, în raport cu art. 18 alin. (1) și (2), art. 2 și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, apreciind că obiectul cererii vizează o plată cuvenită pârâtei, în calitate de creditor curent, participant la procedura insolvenței, a reținut că soluționarea acțiunii presupune analiza judecătorească a activității desfășurate de reclamantă în calitate de debitor aflat în procedura insolvenței, de competența teritorială exclusivă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul debitoarei, respectiv a judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Buzău, potrivit art. 120 C. proc. civ. și art. 6 din Legea nr. 85/2006.

Învestit prin declinare, prin sentința nr. 133/24.02.2025, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că litigiul nu se circumscrie domeniului de activitate al judecătorului-sindic, neputând fi încadrat în categoria celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, ci este unul de drept comun, pur civil, având în vedere că obiectul cererii îl constituie restituirea prestațiilor efectuate în baza raportului nr. x/10.11.2014 anulat prin sentința nr. 659/29.10.2015 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Apreciind că determinant în vederea stabilirii competenței judecătorului-sindic este natura litigiului, care trebuie să privească acte și operațiuni specifice procedurii insolvenței deoarece judecătorul-sindic nu judecă toate acțiunile în care una dintre părți se află în procedura insolvenței, ci doar pe cele care derivă din derularea acestei proceduri și care vizează controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Fetești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 360F/03.08.2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2010, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei S.C. A. S.A., fiind numit în calitate de administrator judiciar D..; urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de creditorul E. S.A. București, s-a dispus strămutarea dosarului de insolvență la Tribunalul Buzău.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 33.058 RON, reprezentând suma achitată acesteia în calitate de creditor curent în temeiul raportului de distribuție nr. x/10.11.2014, contestat de creditorul bugetar A.J.F.P. Ialomița, și refăcut urmare a sentinței civile nr. 659/29.10.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2010.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința nr. 746/03.06.2014, judecătorul-sindic a confirmat modificarea planului de reorganizare a activității societății, iar la 10.09.2014, administratorul judiciar a întocmit și depus la dosar raportul financiar nr. x prin care a prezentat creditorilor sumele încasate din valorificarea business-ului derulat de societate, precum și plățile ce urmează a fi efectuate; întrucât raportul nu a fost contestat, la 16.09.2015, s-a efectuat plata tuturor creanțelor prevăzute în programul de plăți și, implicit, a datoriilor curente.

La data de 10.11.2014, administratorul judiciar a întocmit raportul nr. x prin care a indicat și datoriile curente achitate de administratorul special, în temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, între acestea fiind și suma de 33.058 RON achitată către pârâtă.

Ulterior, raportul nr. x/10.11.2014, în care erau indicate sumele deja distribuite, a fost contestat de către creditorul bugetar A.J.F.P. Ialomița, iar prin sentința civilă nr. 659/29.10.2015, Tribunalul Buzău a dispus refacerea raportului, în sensul de a dispune plata cu prioritate către creditorul bugetar a creanțelor născute în perioada de observație și de reorganizare, reținând că distribuirea efectuată de administratorul special în temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 nu este o distribuire în baza programului de plăți aferent planului de reorganizare, ci în baza hotărârii aleatorii a acestuia.

În acest context, Înalta Curte reține că prezentul litigiu reprezintă o veritabilă cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, câtă vreme litigiul decurge din măsura dispusă de judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 659/29 octombrie 2015. Chiar dacă cererea a fost promovată pe cale principală, ea își păstrează caracterul de accesorialitate, fiind vorba despre o cerere de restituirea a unei plăți, efectuate în temeiul unei măsuri stabilite de către administratorul judiciar și care a fost ulterior infirmată de judecătorul sindic ca urmare a admiterii contestației unui creditor formulată împotriva măsurii cuprinse în raportul nr. x/10.11.2014 de către administratorul judiciar.

Împrejurarea că, Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 659/29.10.2015, a reținut că această distribuire nu a fost făcută în baza programului de plăți aferent planului de reorganizare, nu este de natură a exclude competența judecătorului-sindic în soluționarea acțiunii. Atâta vreme cât judecătorul sindic este exclusiv competent a se pronunța asupra legalității măsurilor cuprinse într-un raport de către administratorul judiciar, competența sa se întinde și asupra cererilor accesorii care au ca scop înlăturarea efectelor produse de aceste măsuri și repunerea părților în situația anterioară în ipoteza stabilirii nelegalității unei astfel de măsuri aduse la îndeplinire de către administratorul judiciar.

Pentru conturarea unei asemenea concluzii, instanța supremă reamintește că, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenței sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Procedura insolvenței este o procedură specială, caracterizată prin celeritate și care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase sau acte juridice nelegale, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor înscriși în tabelul de creanțe.

Importanța și specificul procedurii insolvenței determină instituirea unor reguli de competență, diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, competența exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului și a lichidatorului judiciar, precum și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nefiind reglementate exhaustiv.

În sintagma "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" se includ acele cereri și acțiuni care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței și care prezintă un veritabil caracter de accesorialitate față de astfel de măsuri. Prin urmare, competența judecătorului sindic nu se rezumă doar la categoria de cereri la care se referă expres art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 deoarece, așa cum rezultă din conținutul textului, acestea sunt doar "principalele atribuții ale judecătorului sindic". Sfera de competență a judecătorului sindic este configurată însă de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care, punând accent, în mod indirect, pe rolul de garant al legalității pe care în îndeplinește judecătorul sindic, stabilesc că atribuțiile sale se întind asupra proceselor și cererilor de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Cum acțiunea pune în discuție reîntregirea activului debitoarei aflată în procedura falimentului, cu influență asupra procedurii colective de recuperare a creanțelor de către creditorii înscriși la masa credală, iar pe de altă parte acțiunea decurge dintr-o măsură dispusă de administratorul judiciar și infirmată ulterior de judecătorul sindic, urmărind înlăturarea efectelor cauzate de executarea acestei măsuri și repunerea părților în situația anterioară, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamantă se circumscrie sintagmei "procese și cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenței".

Având în vedere considerentele anterior expuse, rezultă cu evidență că cererea are natura unui litigiu în materia insolvenței, implicând pronunțarea asupra unor chestiuni specifice acestei proceduri, de restituire în patrimoniul debitoarei a unei sume de bani achitată în mod nelegal din dispoziția administratorului judiciar, iar nu a unei acțiuni obișnuite date de lege în competența instanțelor de drept comun.

Prin urmare, constatând că litigiul de față privește o cerere aferentă procedurii insolvenței și decurge dintr-o măsură dispusă în cadrul procedurii insolvenței, fiind dată de lege în competența exclusivă a judecătorului-sindic învestit cu dosarul de faliment al debitoarei S.C. A. S.A., Înalta Curte, făcând aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.