ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2024

HOTĂRÂRE

26.11.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 30 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 4392 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de debit restant; obligarea pârâtei la aplicarea dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărei facturi restante și până la data achitării efective, dobânda legală urmând a fi calculată conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat pentru redactare cerere în sumă de 980 de RON, taxă judiciară de timbru, onorariu avocat pentru reprezentare la termenele de judecată și alte cheltuieli ce se vor efectua.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1164, art. 1170, art. 1240, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530, art. 1531, art. 1535, art. 1548 din C. civ. art. 192, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 411, art. 451-453 din C. proc. civ. O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin sentința nr. 5576 din data de 4 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Pitești.

În considerentele acestei sentințe, instanța, analizând competența internațională a Judecătoriei Sectorului 4 București, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1070 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1072 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 108 din același act normativ, a considerat că Judecătoria Pitești este competentă să soluționeze prezenta cauza, sens în care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 5820/2024 din 9 septembrie 2024, Judecătoria Pitești – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, astfel cum s-a reținut prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 octombrie 2024 și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

În motivarea acestei sentințe, instanța a evocat dispozițiile art. 129 alin. (1) și alin. (2), ale art. 132 alin. (2) și cele ale art. 108 din C. proc. civ. și a reținut că reclamanta a efectuat alegerea de competență conform criteriului reprezentantului pârâtei, doamna C., declarată PFA, cu sediul în București, aleea x, mansardă, dat fiind faptul că plicul conținând comunicarea actelor de procedură cu pârâta B., cu mențiunea adresă incompletă, ceea ce echivalează cu sediul necunoscut la care se referă dispozițiile art. 180 din C. proc. civ.

Totodată, reținând dispozițiile 155 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a considerat că și procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 16 octombrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 4392 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de debit restant, la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărei facturi restante și până la data achitării efective, calculată conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, nefiind contestate competența instanțelor române în soluționarea litigiului dintre părți și, din perspectiva celei materiale, competența judecătoriei.

Având în vedere faptul că sediul pârâtei este în Statele Unite ale Americii, New York, Varick St 126-128, litigiul are un element de extraneitate, urmând a se aplica regulile prevăzute în Cartea a VII – a C. proc. civ., intitulată "Procesul civil internațional".

În aceste condiții, pentru stabilirea competenței teritoriale, relevante sunt dispozițiile art. 1072 C. proc. civ. potrivit cărora (1) când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.

Prin urmare, în cauză, odată stabilită competența internațională a instanțelor române, competența materială și teritorială pentru soluționarea cauzei se determină pe baza regulilor C. proc. civ.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Astfel, potrivit textelor legale evocate, în cazul necompetenței teritoriale relative, ca și în pricina de față, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost admisă din oficiu chiar de către Judecătoria Sectorului 4 București, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare și fără a fi pusă în discuția reclamantei.

Reține Înalta Curte că, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 București, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Prin urmare, se constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către Judecătoria Sectorului 4 București cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 4 București, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.