ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2024

HOTĂRÂRE
24.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.09.2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, cu discriminare, bazată pe apartenență sindicală, și cu lipsa emiterii lui într-un termen util care să facă posibilă aducerea lui la îndeplinire, fiind comunicat după ce și-a încetat efectele juridice și fără ca acesta să fie emis și semnat de titularul acestui drept;

- în subsidiar, anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, cu privire la reclamantă, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 crt. 38, pentru motiv de netemeinicie și nelegalitate;

- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale pentru perioada menționată în Anexa 1 a Ordinului, nr. 1397/C/01.08.2023 crt. 38 și la plata daunelor-interese moratorii, sub forma actualizării și a dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin neplata salariului în perioada mai sus menționată, a dobânzii legale penalizatoare aferentă, calculată de la data exigibilității obligației de plata și până la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1897/2023 din 11 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost admise excepțiile necompetenței materiale și teritoriale invocate de pârâți și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta solicită anularea unui ordin de suspendare a raportului de muncă, fără a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, astfel că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 269 din Codul muncii și art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022 a dialogului social.

2.1. Hotărârea Tribunalului Buzău - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 420 din data de 12 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Buzău - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este vorba despre o contestație împotriva unui act administrativ cu caracter individual, emis de o autoritate publică - Ministerul Justiției, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 336 din data de 18 iulie 2024, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Buzău – secția Civilă. S-a constatat ivit conflictul de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a înaintat cauza în vederea soluționării conflictului negativ către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, față de susținerile reclamantei, litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 269 din Codul muncii și art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022 a dialogului social.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău – secția I civilă - Complet Specializat de litigii de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A. vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum și suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, la inițiativa acestora și pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deși este emis de către pârâtul Ministerul Justiției, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. De asemenea, acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este emis în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reține aplicabilitatea prevederilor specifice legislației muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune în favoarea Tribunalului Buzău – secția I civilă - Complet Specializat de litigii de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune în favoarea Tribunalului Buzău – secția I civilă - Complet Specializat de litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea adresată Tribunalului Suceava
ÎCCJ 2024-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2024
Ședința publică din data de 28 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată p
ÎCCJ 2023-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2160/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflict
ÎCCJ 2024-05-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2024
Ședința publică din data de 30 mai 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2023
ÎCCJ 2023-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2467/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-
Sursă