ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiției, anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 la acesta, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, apreciind că ordinul este lovit de nulitate.

În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, în ceea ce o privește, arătând că a fost nominalizată în Anexa 1 a Ordinului la nr. crt. 208 și că ordinul este netemeinic și nelegal.

A mai solicitat reclamanta și obligarea intimatului la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, precum și plata cheltuielilor de judecată.

La data de 3 noiembrie 2023, reclamanta A. a formulat o cerere de renunțare la judecarea capătului 3 din cererea de chemare în judecată privind obligarea la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată. A precizat că nu renunță la dreptul pretins, acesta urmând a-i fi recunoscut de Direcția Națională de Probațiune în situația în care ordinul de suspendare va fi anulat sau va fi solicitat ulterior pe cale separată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 50 din 29 ianuarie 2024, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanta A. și pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței, Tribunalul Suceava a învederat că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 96 pct. 1 C. proc. civ., a celor reglementate prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a calității de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat, a apreciat că aparține curții de apel competența soluționării cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 29 din 12 martie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Suceava și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă nu este un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfășurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun din jurisdicția muncii.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția I civilă, pentru considerentele ce succedă:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul atacat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 a Ordinului, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum și suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, la inițiativa acestora și pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deși aparține pârâtului Ministerul Justiției, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu a fost emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. De asemenea, acesta nu a dat naștere, nu a modificat și nu a stins raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este emis în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reține aplicabilitatea prevederilor specifice legislației muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.