ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2170/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a formulat contestație la executare silită și a solicitat suspendarea executării silite.

Prin încheierea din 20 mai 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale în ceea ce privește petitul al treilea și al patrulea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestația la executare și suspendarea executării silite și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

De asemenea, au fost disjunse capetele de cerere nr. x și nr. 2 și s-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 2362 din 07.10.2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 30 A din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă.

Totodată, a fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată solicitate de intimata-pârâtă și s-a dispus obligarea apelantei-reclamante la plata către intimata-pârâtă a sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că în cuprinsul motivării deciziei recurate se reiau integral argumentele primei instanțe de judecată, fără însă a se răspunde criticilor din apel privind dovedirea existenței forței majore.

Sub acest aspect, s-a arătat că instanța de apel a ignorat corespondența depusă în cauză, referitoare la procedura de notificare prevăzută în cele două contracte și documentele care dovedesc existența unei stări de forță majoră, respectiv avizul privind existența cazului de forță majoră nr. 15 din 29.10.2020 emis de Camera de Comerț și Industrie Brăila, adresele de răspuns emise de ANM, alte avize din alte județe care atestă existența unui caz de forță majoră conform dispozițiilor art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007.

Totodată, recurenta a reluat criticile din apel privind corespondența purtată cu intimata, care atestă respectarea procedurii de notificare prevăzute la art. 8.3 din contract, indicând procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor și avizul de existență a cazului de forță majoră, precum și emailul prin care au fost recepționate de către intimată aceste documente.

În continuare, recurenta a arătat că deși instanțele de fond nu au stabilit o dată de la care ar fi fost declarată seceta pedologică drept caz de forță majoră, deși există un aviz de existență a cazului de forță majoră, ulterior au respins cererea pe considerentul că nu a fost respectată procedura de notificare prevăzută în contract.

În opinia recurentei, atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut în mod greșit că obiectul celor două contracte ar consta în obligația reclamantei de a furniza bunuri determinate generic și că ar fi existat posibilitatea înlocuirii acestora. În acest sens, recurenta a precizat, pe de o parte, că seceta pedologică a afectat toate culturile de porumb la nivel de țară, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosar, iar pe de altă parte, că obiectul de activitate al reclamantei este unic și constă în activitatea de producător, nu de intermediar.

Se mai susține că instanțele de fond au interpretat greșit dispozițiile art. 8.1 din contract privind existența cazului de forță majoră, atunci când au reținut că părțile au convenit că acesta include doar acțiuni umane colective și anonime. Sub acest aspect, s-a arătat că seceta pedologică invocată reprezintă un eveniment extern, imprevizibil și absolut invincibil și inevitabil, fiind îndeplinite condițiile cumulative pentru existența cazului de forță majoră.

Prin urmare, recurenta consideră că instanța de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile și corespondența purtată, din care rezultă existența unui caz de forță majoră și a dat o interpretare greșită normelor de drept material invocate de aceasta în fundamentarea soluției din apel.

Prin întâmpinarea depusă la 28 martie 2024, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Cauza a fost înregistrată la 18 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2024.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterează integral motivele din apel privind procedura de notificare a cazului de forță majoră, interpretarea obiectului contractului și îndeplinirea condițiilor cazului de forță majoră, care au primit deja o soluționare din partea instanței de prim control judiciar, fără a prezenta argumente concrete în combaterea raționamentului instanței de apel.

Mai mult, se constată că prin aceste critici recurenta solicită reanalizarea probatoriului administrat de instanțele de fond și reinterpretarea clauzelor contractuale, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, subsumat acestuia, recurenta a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile și corespondența purtată între părți, din care ar rezulta existența unui caz de forță majoră, și a dat o interpretare greșită normelor de drept material invocate de parte.

Astfel cum s-a arătat, criticile recurentei ce vizează reaprecierea probelor administrate în fața instanțelor de fond referitoare la existența cazului de forță majoră sunt critici de netemeinicie, iar nu nelegalitate a unei hotărâri, neputând face obiectul verificării în calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, instanța supremă constată că recurenta nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit prin decizia recurată, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat în mod formal.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Se va avea în vedere că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În același timp, se constată că nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, apte a fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 30 A din 11 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs, Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 21.420 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 13 iunie 2024 emisă de C. și extrasul emis de D. din 17 iunie 2024.

În consecință, constatând că recurentei i-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 21.420 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 30 A din 11 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 21.420 RON, cheltuieli de judecată

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.