ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2169/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2169/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 martie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând să se dispună restituirea către aceasta a contravalorii sumelor reprezentând contribuțiile reținute defunctului B. în vederea asigurării acestuia în sistemul public de pensii pentru stabilirea pensiei de limită de vârstă.
Prin sentința civilă nr. 1840 din 10 iunie 2021, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, considerând-o netemeinică și nelegală.
Prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2022, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății recursului pentru lipsa nejustificată a părților.
Prin referatul din data de 6 februarie 2024, s-a învederat că de la data suspendării cauzei, respectiv 14 martie 2022, au trecut mai mult de 6 luni, perioadă de timp în care nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, dosarul fiind repus pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării.
Prin decizia nr. 421 din 25 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă, s-a admis din oficiu excepția perimării și s-a constatat perimat apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, prin care reiterează motivele din apel.
Cauza a fost înregistrată la 14 mai 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024 s-a fixat termen la 21 noiembrie 2024.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu, reținând următoarele:
Prin decizia recurată în prezenta cauză s-a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamanta A..
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar conform art. 421 alin. (2) teza I din același cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunțării hotărârii atacate (25 martie 2024), s-a împlinit la 01 aprilie 2024, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 25 martie 2024, iar cererea de recurs a fost depusă la 5 aprilie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, recursul apare a fi declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.
Se reține că, atât căile de atac, cât și termenele în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător".
Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, și va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 421 din 25 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 421 din 25 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.