ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2023

HOTĂRÂRE
24.10.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 600/17.02.2021, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată.

La data de 27.04.2022, apelanta-contestatoare a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei și continuarea judecății.

Prin decizia civilă nr. 1801 din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția perimării invocată de intimată, fiind perimată judecata cererii de apel formulate de apelanta-contestatoare A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 02 mai 2022.

Prin întâmpinarea transmisă în data de 21 iunie 2022, intimata Casa Județeană de Pensii Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția lipsei de interes a prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a o admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 499 teza finală C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.

Recursul are ca obiect încheierea de ședință din 26 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus suspendarea judecării apelului față de lipsa nejustificată a părților legal citate.

Textul art. 414 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. (...)", iar potrivit alin. (2) "recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului."

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Astfel, printre condițiile care se cer a fi îndeplinite cumulativ în vederea exercitării acțiunii civile se numără și existența interesului, prin interes înțelegându-se folosul practic pe care partea îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I C. proc. civ.

Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a procesului, inclusiv în căile de atac.

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În cauză, recursul a fost formulat la 26 aprilie 2022, dată la care era suspendată judecata apelului formulat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 600/17.02.2021, pronunțate de Tribunalul Prahova.

Înalta Curte, procedând la verificarea stadiului soluționării cauzei suspendate, reține că ulterior promovării prezentului recurs s-a reluat judecata cauzei și cererea de apel formulată de contestatoare a fost constatată perimată prin decizia civilă nr. 1801 din 14 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

De asemenea, instanța supremă reține că, urmare a declarării recursului, decizia de perimare a apelului a fost ulterior casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1918 pronunțată în data de 4 octombrie 2023, fiind trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În consecință, interesul promovării prezentei cereri de recurs, de reluare a judecății într-o etapă procesuală anterioară casării deciziei din apel, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că interesul nu mai este actual, încetând efectele încheierii recurate de suspendare.

Astfel, cererea de recurs a rămas fără nicio finalitate practică din punct de vedere juridic, apelul fiind trimis spre rejudecare de instanța de casare, iar soluția în atare situație este de respingere în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată fiind absolută și peremptorie, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-04
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1918/2023
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata Casa Județean
ÎCCJ 2023-03-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2023
Ședința publică din data de 07 martie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 10.09.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Jude
ÎCCJ 2023-02-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 335/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021, la data de 19.10.2021,
ÎCCJ 2024-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2169/2024
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 11 martie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I civilă, sub nr.
ÎCCJ 2022-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2232/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra recursului, reține următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 12.07.2021, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de
Sursă