ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2165/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 41 din Constituția României și art. 3, art. 39, art. 144 și art. 159 din Codul Muncii.

La termenul de judecată din 08 ianuarie 2021 instanța a luat act de precizările reclamantului și, în consecință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului Buzău.

La același termen de judecată, prin încheierea din 08 ianuarie 2021, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 904 din 3 iunie 2021, Tribunalul Buzău a încetat acțiunea formulată de reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Prin decizia nr. 559 din 17 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă, s-a admis excepția perimării, invocată din oficiu, constatându-se perimată judecata apelului declarat de reclamant.

În motivare, recurentul prezintă un istoric al actelor de procedură efectuate în calea de atac a apelului.

Reprezentantul legal al intimatei B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a învederat că societatea intimată este lipsită de capacitate de folosință deoarece a fost radiată și, totodată, a invocat excepția tardivității declarării recursului.

Cauza a fost înregistrată la 4 iunie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024 s-a fixat termen la 21 noiembrie 2024.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității formulării recursului, invocată de intimata-pârâtă, reținând următoarele:

Prin decizia recurată în prezenta cauză s-a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul A..

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar conform art. 421 alin. (2) teza I din același cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunțării hotărârii atacate (17 aprilie 2024), s-a împlinit la 23 aprilie 2024, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 17 aprilie 2024, iar cererea de recurs a fost depusă la 29 aprilie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, recursul apare a fi declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.,

Se reține că, atât căile de atac, cât și termenele în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător".

Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării căii extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, și va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 559 din 17 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 559 din 17 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.