ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1953/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 10 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., A. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale pentru: A., în calitate de tată, suma de 150.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății; B., în calitate de mamă, suma de 150.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății; C., în calitate de soră, suma de 50.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății și având în vedere că a suferit leziuni care au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, a solicitat și suma de 15.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma producerii accidentului; iar pentru A., în calitate de frate, suma de 50.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății. În baza dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, au solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere prin raportare la sumele stabilite de către instanță, cu titlu de daune morale, calculate începând, în principal, de la data expirării termenului legal de 30 de zile, de la comunicarea cererii de despăgubire, iar în subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2073 din 28 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov – secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții A., B., A. și C. și pe pârâta D. S.A., a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. și B., în calitate de victime indirecte, suma de 100.000 euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale, a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. și C., în calitate de victime indirecte, suma de 50.000 euro, echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale, a obligat pârâta să plătească reclamantei C., în calitate de victimă directă, suma de 15.000 de RON, reprezentând daune morale, a obligat pârâta să plătească reclamantului A. penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumei de 150.000 RON, de la data scadenței, 26.07.2019, până la data achitării efective a acestui debit și a respins, în rest, cererea reclamanților, având ca obiect acordarea penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, ca neîntemeiată. A luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 407A din 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta- pârâtă D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2073 din 28 iulie 2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția Civilă în dosarul nr. x/2021.

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că: a fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. și B., în calitate de victime indirecte, suma de 50.000 euro, echivalentul în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. și C., în calitate de victime indirecte, suma de 25.000 euro, echivalentul în RON la data plății efective, reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 150.000 RON din a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești și până la data achitării efective a acestui debit. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanții B., A., A. și C. au declarat recurs.

În susținerea recursului, după expunerea situației de fapt și a parcursului litigios, reclamanții au arătat că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece Curtea, în considerentele hotărârii, nu a argumentat motivul pentru care a dispus diminuarea daunelor morale, prin raportare la probele existente la dosar, la practica judiciară sau la alte mijloace.

Recurenții-reclamanți au arătat, așadar, că instanța de apel nu a motivat în mod corespunzător modalitatea de stabilire a daunelor morale și că, în mod greșit a considerat faptul că și victima a avut o culpă, întrucât nu purta centura de siguranță, fără a exista la dosarul cauzei o expertiză, tehnică sau medico- legală care să concluzioneze în acest sens.

Au mai precizat recurenții-reclamanți că motivele de recurs urmează a fi dezvoltate printr-un memoriu separat.

Recursul nu a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 7 februarie 2024, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 30 octombrie 2024.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 7 februarie 2024.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 7 februarie 2024, rezultă că a trecut un termen mai mare de 6 luni, față de data de 30 octombrie 2024.

În raport de aceste considerente, urmează să se constate perimat recursul declarat în cauză, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A., A. și C. împotriva deciziei civile nr. 407A din 16 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.