ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024
Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2023 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/03.03.2023, reintegrarea sa în funcția de contabil deținută anterior, obligarea pârâtei la plata salariului și a celorlalte drepturi cuvenite pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă și momentul reintegrării în funcție, precum și la plata daunelor morale de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încetării nelegale a relațiilor de muncă.
Prin notele scrise depuse la 15 mai 2023 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că nu mai susține capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data plății.
Prin sentința civilă nr. 855 din 3 octombrie 2023 pronunțată de Tribunalul Arad – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea, astfel cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A..
Prin decizia civilă nr. 40 din 19 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința anulării deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/03.03.2023, reintegrării reclamantei în funcția de contabil și obligării pârâtei la plata salariului și a celorlalte drepturi cuvenite pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă și data reintegrării în funcție.
În esență, s-a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 alin. (2)
1
din Codul muncii potrivit cărora "Este interzisa stabilirea unei noi perioade de proba în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleași părți se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeași funcție și cu aceleași atribuții", având în vedere că reclamantei i s-a schimbat funcția din economist în contabil prin actul adițional nr. x/20.12.2022.
Potrivit recurentei, prin actul adițional nr. x/20.12.2022 la contractul individual de muncă, s-a modificat doar denumirea funcției ocupate, din economist în contabil, însă fără o modificare a atribuțiilor, responsabilităților, beneficiilor sau condițiilor de muncă.
Prin urmare, schimbarea funcției reclamantei a fost doar formală, actul adițional fiind încheiat cu scopul de a fi prelungită perioada de probă.
La data de 22 mai 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, reține următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă o decizie pronunțată într-un litigiu de muncă, în cadrul căruia reclamanta a contestat încetarea contractului său individual de muncă prin concediere.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflictele de muncă și de asigurări sociale".
Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului.
În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Înalta Curte reamintește că obligația instanței este de a analiza căile de atac în limitele și în condițiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.
Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".
Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv a materiei juridice în care a fost formulată, Înalta Curte reține că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 40 din 19 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariul de avocat și cheltuielile de deplasare, aflate la filele x – 35 din dosarul de recurs.
Prin urmare, constatând culpa procesuală a părții în promovarea recursului, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 7.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 40 din 19 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Obligă recurenta-reclamantă A. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 7.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.