ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1461/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 12.820 RON, reprezentând cheltuieli avansate de reclamantă pentru întocmirea documentației de muncă aferente unui număr de 10 muncitori vietnamezi, care nu au mai fost aduși în România și de serviciile cărora reclamanta nu a beneficiat nicio zi, și a sumei de 15.802,5 dolari, reprezentând 50% din valoarea comisionului plătit către pârâtă, pentru un număr de 43 de muncitori.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii reclamantei ca nefondată și obligarea acesteia la plata sumei de 45.556 dolari reprezentând contravaloarea facturii nr. x/2019/C./16.12.2019, care include salariile neachitate pentru luna noiembrie pentru cei 43 de lucrători, în valoare de 23.131,00 dolari, comisionul în valoare de 1.075,00 dolari, reprezentând comisionul lunar de administrare a personalului detașat de 25 dolari/lună pentru fiecare persoană detașată, contravaloarea concediilor de odihnă pentru 1 an contractual pentru cele 43 de persoane detașate în valoare de 19.350,00 dolari, formula de calcul fiind 43 persoane x 450 dolari reprezentând suma de concedii agreată pentru un număr de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână la 450 dolari pe lună.

Prin sentința nr. 956/2020 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta B. S.R.L. și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2587/11.12.2020 din 11 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, constatând, totodată, ivit conflictul negativ de competență.

Prin decizia nr. 612 din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2020*.

Prin sentința nr. 372 din 9 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C., ca neîntemeiată, și s-a admis în parte cererea reconvențională, reclamanta-pârâtă fiind obligată la plata sumei de 24.206 dolari, echivalent în RON la cursul de schimb BNR de la data efectuării plății, către pârâta reclamantă C..

Totodată, s-au respins în rest pretențiile pârâtei reclamante C..

De asemenea, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată astfel: suma de 11.581,44 RON către pârâta B. reprezentând onorariu apărător, respectiv sumele de 12.155 RON reprezentând onorariu apărător și 3.026 RON taxă judiciară de timbru aferente cererii reconvenționale în măsura pretențiilor admise către pârâta reclamantă C..

Prin încheierea din 3 iulie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a repus cauza pe rol pentru a pune în discuția părților necesitatea suplimentării probatoriului, respectiv efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, având ca teză probatorie evaluarea eventualului prejudiciu solicitat de apelanta reclamantă, fiind fixat termen de judecată la 12 octombrie 2023, cu citarea părților.

Prin decizia nr. 331 din 19 octombrie 2023 pronunțată de aceeași instanță, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., aceasta fiind obligată să plătească intimatei-pârâte C. suma de 5.915 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea istoricului litigiului, recurenta, reiterând motivele invocate în apel, a reluat susținerea privind necorelarea situației de fapt, inclusiv prin probatoriul administrat, cu modalitatea și ordinea în care au fost încheiate contractele interdependente de prestări servicii cu pârâtele.

După expunerea contextului în care a fost încheiat contractul de consultanță și prestări servicii cu intimata-pârâtă B. S.R.L., recurenta-reclamantă a redat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticând considerentul deciziei atacate privind inexistența unei clauze contractuale care să prevadă în mod expres obligația intimatei-pârâte B. S.R.L. de a pune la dispoziția reclamantei un anumit număr de muncitori.

Recurenta a adăugat că, în realitate, inexistența unei asemenea clauze nu are nicio legătură cu pretenția din petitul nr. 3 al cererii de chemare în judecată privind cei 10 muncitori vietnamezi, pentru care a fost plătit prețul contractului, fără a se mai opera nicio formă de angajare, sens în care a invocat prevederile art. 4 din contractul încheiat între părți.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta a arătat că, în urma reanalizării probelor administrate în cauză, instanța de recurs va constata faptul că scopul contractului de prestări servicii încheiat între cele două părți nu a fost realizat, prin raportare la obligația de diligență a societății B. S.R.L. și la reprezentarea pe care aceasta o avea în legătură cu perioada de 2 ani în care trebuia să presteze activitatea la care s-a obligat.

În privința încheierii din 3 iulie 2023, recurenta a criticat soluția instanței de apel de respingere a probei cu expertiză financiar-contabilă, arătând că a fost lipsită de un mijloc de probă esențial pentru apărarea și dovedirea pretențiilor deduse judecății.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reluat în totalitate criticile formulate în apel referitoare la data încheierii contractului de prestări servicii cu intimata-pârâtă C., obiectul, cauza și durata contractului.

În legătură cu pretențiile solicitate, a evocat dispozițiile art. 1.350 alin. (1)-(3) C. civ. argumentând că existența faptei prejudiciabile prin care o parte nu își respectă obligațiile contractuale constituie un temei suficient pentru partea lezată de a solicita repararea prejudiciului suferit.

Recurenta a criticat concluzia instanțelor de fond care au reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii solidare, arătând că din situația de fapt rezultă o altă realitate juridică, intimatele neavând calitatea de terți între acestea și oricum răspunderea contractuală poate fi atrasă în raport cu obligația asumată și contribuția fiecărei intimate.

În continuare, a expus evenimentele desfășurate după încheierea contractelor care au condus la achitarea în plus a sumei de 12.820 RON, care nu a fost restituită, criticând considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel privind interpretarea clauzelor contractuale referitoare la partea căreia îi revenea obligația de a pune la dispoziție un anumit număr de muncitori, de îndeplinirea căreia era strâns legată obligația de plată, și de a suporta riscul plecării sau neaducerii acestor muncitori pe teritoriul României.

În privința contractului încheiat cu intimata-pârâtă C., au fost invocate prevederile art. 3.5 lit. c), 3.6 și 3.7 din contract, criticându-se considerentele instanței de apel referitoare la muncitorii care au părăsit locul de muncă și la obligația intimatei de restituire a unui procent de 50% din sumele avansate, apreciind că se impunea analiza clauzei prevăzute la art. 3.6 din contract.

Referitor la obligația de înlocuire a personalului care a părăsit teritoriul României, evocând prevederile art. 5 pct. 6 și 8 din contractul încheiat cu intimata-pârâtă B. S.R.L., s-a argumentat că obligația de înlocuire a lucrătorilor nu a fost realizată, nefiind suficientă identificarea altor persoane pentru a se considera îndeplinită această obligație.

Cât privește cererea reconvențională, s-a criticat considerentul reținut de instanța de apel privind îndeplinirea condiției exigibilității creanței pretinse, în condițiile în care pretențiile intimatei C. nu au fost însușite de recurentă.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește încheierea de ședință din 3 iulie 2024, intimata-pârâtă a susținut că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este lipsit de obiect, întrucât la acel termen de judecată nu s-a respins proba cu expertiză contabilă, în condițiile în care nici nu fusese solicitată până la acea dată.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidența unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanța a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul a fost întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența unor argumente străine de natura cauzei, recurenta-reclamantă limitându-se să reitereze situația de fapt stabilită în urma administrării probelor, pe baza căreia au fost interpretate clauzele contractuale, și să critice soluția de respingere a probei cu expertiză financiar-contabilă.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reamintește că în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Or, argumentele subsumate acestui motiv de casare, vizează tocmai netemeinicia hotărârii atacate și nu au aptitudinea de a determina atât în privința încheierii cât și a deciziei recurate examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fiind depășite limitele stabilite prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, neexistând o corespondență între considerentele reținute prin decizia atacată și criticile formulate în recurs, recurenta-reclamantă încercând, de fapt, să provoace încă o analiză devolutivă a pretențiilor sale.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a redat ad litteram motivele invocate în apel privind aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 1.350 C. civ., fiind reluată situația de fapt care a condus la modul de interpretare a prevederilor contractuale, despre care se afirmă în continuare că au fost interpretate greșit.

Pe baza situației de fapt stabilite în cauză, prima instanță de control judiciar a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 1.350, art. 1.443 și ale art. 1.445 C. civ. răspunderea contractuală a intimatelor-pârâte nu este solidară, că nu există o clauză contractuală care să oblige intimata-pârâtă B. S.R.L. de a pune la dispoziție un anumit număr de muncitori, nefiind dovedită plata sumei de 12.820 RON pretinse în cauză, confirmând, totodată, raționamentul primei instanțe care a justificat admiterea în parte a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă C..

În acest context, Înalta Curte constată că motivele pentru care reclamanta a chemat pârâtele în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanța de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.

De asemenea, reiterarea acelorași motive de apel nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În consecință, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanței de apel, să le combată și să dezvolte un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiție neîndeplinită în cauză.

Contrar exigențelor impuse de lege, în cauză nu sunt criticate considerentele instanței de apel și nu sunt indicate motivele punctuale pentru care hotărârea atacată este contrară legii, neexistând o corespondență între susținerile reclamantei și motivarea instanței de apel.

Dimpotrivă, recurenta, reiterând susținerile din etapa procesuală anterioară, ignoră existența judecății anterioare și decizia recurată, făcând abstracție, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului.

Devine astfel incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, situație în care, deopotrivă, sunt încălcate exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 3 iulie 2023 și a deciziei nr. 331 din 19 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 3 iulie 2023 și a deciziei nr. 331 din 19 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.