ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra conflictului de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 14.01.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C. a solicitat obligarea pârâților, în solidar la plata sumelor de 58.000 EURO reprezentând despăgubiri/daune-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale și întârzierea în livrarea/vânzarea imobilelor construite, la termen, către viitorii proprietari, termenul limită fiind data de 31.12.2019, 56.590,5 dolari USD reprezentând cheltuieli de aducere în România a unui număr de 31 de muncitori de origine vietnameză și care au fugit de la locul de muncă înainte de perioada contractuală de 2 ani, 19.135 dolari USD sau echivalentul în RON, la cursul BNR din data pronunțării hotărârii, reprezentând contravaloarea biletelor de avion achitate de reclamantă pentru un număr de 43 de muncitori, pentru zborul de întoarcere în Vietnam, 11.502,5 dolari USD, reprezentând 50% din contravaloarea biletelor de avion achitate de reclamantă pentru un număr de 43 de muncitori, pentru zborul de venire în România, 1.623,25 dolari USD, reprezentând 50% din valoarea cheltuielilor de traducere și taxa plătită Ministerului Educației șl învățământului, pentru un număr de 43 de muncitori.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 12.820 RON, reprezentând cheltuieli avansate de reclamantă pentru întocmirea documentației de muncă aferente, pentru un număr de 10 muncitori vietnamezi, persoane care nu au mai fost aduse în România și de serviciile cărora reclamanta nu a beneficiat nicio zi și a sumei de 15.802,5 dolari USD, reprezentând 50% din valoarea comisionului plătit către pârâtă, pentru un număr de 43 de muncitori.

Las 02.03.2020, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova.

La 04.03.2020 pârâta C. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 45.556 USD reprezentând contravaloarea facturii nr. x/2019/x/16.12.2019, care include salariile neachitate pentru luna noiembrie pentru cei 43 de lucrători, în valoare de 23.131,00 USD, comisionul în valoare de 1.075 USD reprezentând comisionul lunar de administrare a personalului detașat de 25 USD/lună pentru fiecare persoană detașată, contravaloarea concediilor de odihnă pentru 1 an contractual pentru cele 43 de persoane detașate în valoare de 19.350 USD.

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 956/2020 din 02 octombrie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta B. și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Examinând excepția invocată instanța a reținut următoarele:

Cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, derivă din două contracte diferite, cu obligații și condiții diferite, în care au fost chemați în judecată doi pârâți, unul cu sediul în București și altul cu sediul în Vietnam și sediul procesual în București.

Tribunalul a constatat că aceste contracte nu prevăd obligații comune celor doi pârâți.

S-a mai reținut în ceea ce privește contractul încheiat cu pârâta B. că nu este aplicabil niciun caz de competență teritorială alternativă, motiv pentru care competența se stabilește prin raportare la dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Introducerea cererii pe rolul Tribunalului Prahova a fost determinată de coroborarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ., raportat la clauza art. 12.3 din contractul încheiat cu pârâta C., însă această clauză referitoare la proprogarea convențională de competență nu poate fi opusă pârâtei B. care este un terț față de contractul încheiat între reclamantă și pârâtă.

Constatând că niciunul dintre pârâți nu are sediul în raza teritorială a Tribunalului Prahova, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub același număr de dosar.

Tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 112, alin. (1), teza I, C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".

Această dispoziție legală este incidentă în cauza de față, atât timp cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva a doi pârâți, iar, în raport de principiul disponibilității, reclamanta a invocat caracterul solidar al obligațiilor în ceea ce privește capetele de cerere 1, 2, 5, 6 și 7.

Astfel, obiectul acestor capete de cerere se referă la obligații comune, reclamanta invocând caracterul solidar al obligațiilor, iar în expunerea motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată principale, reclamanta-pârâtă evocă o serie de aspecte (conlucrarea dintre cele două pârâte în realizarea scopului pentru care au fost încheiate cele două contracte, invocarea prevederilor art. 5 pct. 6 și 5 pct. 8 din contractul încheiat cu pârâta B. SRL) de natură a evidenția o legătură strânsă între cele două raporturi juridice ce stau la baza pretențiilor afirmate.

Tribunalul a reținut și prevederile art. 116, C. proc. civ.., prin care este stabilit că "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În speța dedusă judecății, față de pârâta B. S.R.L. nu există o competență expres stabilită de către părți, prin indicarea cu exactitate a instanței competente să soluționeze litigiile ce pot apărea în executarea contractului încheiat, însă față de pârâta-reclamantă C. există o clauză expresă, prin care competența de soluționare a oricărui litigiu aparține instanței de la sediul beneficiarului, aceasta fiind Tribunalul Prahova.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora cererile incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.

Pentru aceste considerente, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă prin sentința civilă nr. 2587 din 11 decembrie 2020 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între Tribunalul București și Tribunalul Prahova care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei B. S.R.L. și pârâtei-reclamante C., invocând contractul de consultanță și prestări servicii încheiat la data de 24.05.2018 cu pârâta B. S.R.L., cât și contractul de prestări servicii din data de 01.08.2018 încheiat cu pârâta-reclamantă C..

Referitor la litigiile născute în temeiul contractului încheiat între reclamanta-pârâtă A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. nu a fost instituită o derogare de la normele de competență astfel cum sunt acestea stabilite prin prevederile C. proc. civ., anume art. 107, alin. (1), care statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, în ipoteza în care reclamanta-pârâtă A. S.R.L. ar fi dedus judecății doar raporturile juridice decurgând din contractul menționat anterior, competența de soluționare ar fi aparținut Tribunalului București.

Reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a încheiat cu pârâta-reclamantă C. contractul de prestări servicii din data de 01.08.2018, având ca obiect punerea la dispoziția beneficiarului (reclamanta-pârâtă A. SRL) de către prestator (pârâta-reclamantă C.) personal calificat, în vederea executării de lucrări de construcții conform specificațiilor și cerințelor beneficiarului. În același contract, referitor la soluționarea litigiilor, la art. 12.3. părțile au prevăzut că "în cazul în care nu vor ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă cu privire la orice litigiu dintre acestea, instanțele române competente de la sediul beneficiarului/gazda vor soluționa astfel de dispute, controverse sau litigii", dat fiind faptul că pârâta-reclamantă C. este o societate străină, care nu are sediul în România.

În ipoteza în care reclamanta-pârâtă A. S.R.L. ar fi dedus judecății doar raporturile juridice decurgând din contractul încheiat cu pârâta C., competența de soluționare ar fi revenit Tribunalului Prahova, acesta fiind instanța de la sediul beneficiarului.

Reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a chemat în judecată atât pârâta B. S.R.L., cât și pârâta - reclamantă C. solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumelor arătate prin cererea de chemare în judecată, în raport de principiul disponibilității.

În susținerea caracterului solidar al obligațiilor atribuite celor două pârâte, reclamanta a invocat prevederile art. 1382 din Noul C. civ., susținând strânsa legătură dintre cele două contracte.

Față de aceste precizări, din punct de vedere al competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ. care reglementează un caz de competență teritorială alternativă, în situația pluralității de pârâți.

Este necesar pentru aplicarea acestei norme ca cererea de chemare în judecată să se refere la o obligație comună a părților sau ca obligațiile pârâților să aibă aceeași cauză, în cauza de față obiectul capetelor de cerere se referă la obligații comune, fiind invocată de către reclamantă strânsa legătură între cele două raporturi juridice ce stau la baza pretențiilor afirmate.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamanta a ales să introdusă acțiunea pe rolul Tribunalului Prahova, potrivit art. 12.3 din contractul încheiat cu pârâta C., prin care părțile au ales ca orice litigii dintre ele să fie soluționate de instanțele române de la sediul beneficiarului, acesta fiind Tribunalul Prahova.

Competența în ceea ce privește cererea reconvențională urmează a fi stabilită potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiționale și incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 112 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Prahova este competent a soluționa pricina prin raportare la sediul reclamantei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2021.