ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1437/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 8 decembrie 2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta Euromateria S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Militar de Urgență Focșani – Unitatea Militară 02417 Focșani, Unitatea Militară 02542 Focșani și Ministerul Apărării Naționale a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 1.997.130,73 RON, datorată ca urmare a ajustării prețului contractului de lucrări nr. x/12.11.2018.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin sentința arbitrală nr. 58 din 12 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 a respins ca nefondată cererea de arbitrare formulată de reclamanta Euromateria S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Militar de Urgență Focșani – Unitatea Militară 02417 Focșani, Unitatea Militară 02542 Focșani și Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, reclamanta EUROMATERIA S.R.L. a formulat acțiune în anulare solicitând anularea sentinței atacate și reținerea cauzei spre soluționare pe fond, în sensul admiterii cererii de arbitrare și obligării pârâților la plata sumei de 1.997.130,73 RON, reprezentând ajustarea prin actualizarea prețului contractului de execuție de lucrări nr. x/12.11.2018, potrivit sub-clauzelor 48.3 și 48.5 din acest contract, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 113F din 2 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta EUROMATERIA S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta EUROMATERIA S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În argumentarea memoriului de recurs, se susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii, critică subsumată motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea în anulare s-a susținut că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea unor dispoziții legale imperative, critică subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În acest sens, s-a invocat încălcarea, de către instanța arbitrală a prevederilor art. 1270 alin. (1) din C. civ. cu raportare la art. 222 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (7) din Legea nr. 98/2016, art. 164 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, art. 2 alin. (1) și (3) și art. 12 alin. (4) din Instrucțiunea Președintelui ANAP nr. 1/2021 și la anexa nr. 1 a H.G. nr. 1/2018, arătându-se, în mod expres, în cuprinsul acțiunii în anulare prevederile cuprinse în contractul de execuție de lucrări nr. x/12.11.2018 încheiat între părți care au fost greșit interpretate de instanța arbitrală și care au condus, astfel, la o încălcare, de către această instanță, a art. 1270 alin. (1) din C. civ.

Așadar, sub un prim aspect, recurenta consideră că, în mod greșit și contradictoriu, prima instanță a reținut că, deși invocarea încălcării art. 1270 din C. civ. se subsumează motivului de nelegalitate a hotărârii arbitrale reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din civilă, a considerat că interpretarea dispozițiilor contractului nu s-ar subsuma acestui motiv de nelegalitate a hotărârii arbitrale.

În raport de această chestiune, recurenta susține că motivul de nelegalitate reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. nu are în vedere doar o încălcare teoretică, abstractă a unei dispoziții legale imperative, ci o încălcare concretă, la cazul dat, a acesteia.

Referitor la motivul de nelegalitate evocat, recurenta apreciază că analiza și interpretarea prevederilor contractuale reprezintă tocmai operațiunea prin care se verifică dacă forța obligatorie a contractului și deci, dispozițiile imperative ale art. 1270 alin. (1) din C. civ. au fost sau nu respectate.

Mai susține recurenta, că hotărârea atacată cuprinde o motivare contradictorie și dintr-o altă perspectivă, din moment ce a reținut că interpretarea clauzelor contractuale nu s-ar subsuma ipotezei reglementate de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., prima instanță nu ar fi putut să stabilească nici care a fost voința părților în privința parcurgerii procedurii de urmat pentru recuperarea "costurilor", nici că societatea reclamantă ar fi cea care ar urmări încălcarea forței obligatorii a contractului prin încercarea de a lipsi de efecte sub-clauza 69.1.

O consecvență a raționamentului juridic ar fi trebuit să conducă, într-o atare ipoteză la lipsa oricăror referiri, din considerentele hotărârii, la prevederile contractuale, câtă vreme prima instanță a reținut că interpretarea acestora de către instanța arbitrală nu ar fi putut fi criticată subsumat motivului de nelegalitate 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurenta consideră că hotărârea atacată nu este motivată, întrucât prima instanță, dezicându-se de propria opinie, potrivit căreia, interpretarea prevederilor contractuale nu ar fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., s-a limitat a face trimitere la sub-clauza 69 din contractul părților, reținând că instanța arbitrală ar fi reținut corect că este "aplicabilă pretențiilor deduse judecății".

Or, în cuprinsul acțiunii în anulare deduse judecății, au fost menționate argumentele de interpretare a prevederilor contractuale de natură a susține opinia evocată, în sensul că sub-clauza 69 din contract nu este aplicabilă în cazul ajustării prețuri clauzele 48.3 și 48.5. din contract, însă, în considerentele hotărârii sale, prima instanță nu a făcut nicio trimitere la aceste susțineri, reținând exclusiv că instanța arbitrală ar fi reținut corect că sub-clauza 69 ar fi aplicabilă.

Astfel, în raport cu argumentele expuse, recurenta apreciază că motivul de nelegalitate invocat, subsumat art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., nu s-a bucurat de o analiză efectivă din partea primei instanțe, dar și că motivarea primei instanțe nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., context în care, consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind cauzată o vătămare procesuală care nu ar putea fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 497 teza I din C. proc. civ.

Mai susține recurenta că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că hotărârea arbitrală nu ar fi fost pronunțată cu încălcarea art. 1270 alin. (1) din C. civ., astfel că, hotărârea recurată apare a fi fost pronunțată - ea însăși - cu încălcarea acestei norme de drept substanțial, critică subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în dezvoltarea acestei critici, se susține că verificarea încălcării sau nu a prevederilor art. 1270 alin. (1) din C. civ. impune analiza și interpretarea clauzelor contractuale.

Din cuprinsul subclauzei 69.a.1, recurenta susține că rezultă fără dubiu, că notificarea adresată beneficiarului de către antreprenor în temeiul său este necesară în ipoteza în care acesta din urmă se consideră îndreptățit a benefica de o prelungire a duratei de execuție și/sau de plata unor costuri suplimentare, astfel că, termenul reglementat de alin. (3) al acestei subclauze, ca și sancțiunea arătată devin incidente exclusiv în ceea ce privește ipotezele expres și limitativ indicate în cuprinsul alin. (1) al acestei subclauze.

Așadar, pentru a reține incidența acestei subclauzei, prima instanță a reținut, în acord cu instanța arbitrală, că ajustarea prin actualizare a prețului contractului ar reprezenta un cost suplimentar, care relevă o încălcare atât a prevederilor contractuale, cât și a celor legale care reglementează clauzele de revizuire privind ajustarea prin actualizare a prețurilor.

Prin urmare, recurenta consideră că ajustarea (actualizarea) prețului contractului și costurile suplimentare sunt sume care au natură diferită și la plata cărora, antreprenorul poate fi deopotrivă îndreptățit, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și contract.

În acest sens, recurenta susține că în vreme ce costurile suplimentare se reflectă, în toate cazurile, într-o valoare pozitivă, ajustarea de preț se poate reflecta și într-o valoare negativă, respectiv în situația diminuării indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei și, implicit, a costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului, iar această distincție rezultă cu evidență din cuprinsul art. 2 alin. (1) și (3) din Instrucțiunea Președintelui ANAP nr. 1/2021, dispoziții legale imperative pe care instanța arbitrală le-a nesocotit la pronunțarea hotărârii sale.

În acest context, este evident că valoarea contractului poate suferi atât modificări ca urmare a ajustărilor de preț, cât și revizuiri ca urmare a altor cauze, în conformitate cu clauzele contractuale și că, în noțiunea de cost, se include atât ajustarea prețului contractului, cât și costul suplimentar, fără însă ca aceasta să însemne că ajustarea este un cost suplimentar.

Drept urmare, recurenta susține că s-a reținut eronat, fundamentat pe o greșită interpretare și aplicare a prevederilor menționate și, deci, prin încălcarea art. 1270 alin. (1) din C. civ., că ajustarea prețului contractului ar reprezenta un cost suplimentar și, prin urmare, că prevederea subclauzei 69.a.l. ar fi incidentă, cu consecința decăderii societății recurente din dreptul de a pretinde ajustarea de preț la care este îndreptățită pentru situațiile de lucrări nr. 1-19.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă EUROMATERIA S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În argumentarea memoriului de recurs, se susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și că, aceasta nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii, critică subsumată motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Astfel, interpretând greșit considerentele reținute de prima instanță, recurenta critică faptul că, deși instanța de fond a reținut că invocarea încălcării art. 1270 din C. civ. se subsumează motivului de nelegalitate a hotărârii arbitrale reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., interpretarea dispozițiilor contractului nu s-ar subsuma acestui motiv de nelegalitate a hotărârii arbitrate.

În cauză, recurenta a atacat hotărârea arbitrală în cadrul acțiunii în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., susținând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 221 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (7) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 164 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (1) și (3) din Instrucțiunea Președintelui ANAP nr. 1/2021, anexa 1 la H.G. nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 1270 din C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., desființarea hotărârii arbitrale poate fi solicitată pe calea acțiunii în anulare pentru motivul când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, iar ipoteza reglementată de aceste prevederi legale nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești, controlul efectuat de instanțe fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

În cauză, recurenta a invocat interpretarea eronată a clauzelor contractuale, considerând că prevederile sub-clauzei 50.1 nu impun ca ajustările de preț să fie incluse în fiecare situație de lucrări și că ajustarea prin actualizare a prețului contractului nu reprezintă un cost suplimentar, astfel încât, nu este incidentă sub-clauza 69a.1, neintervenind decăderea acesteia din dreptul de a pretinde ajustarea de preț pentru situațiile de lucrări nr. 1-19.

În acest context, instanța de fond a apreciat că dispozițiile care reglementează acțiunea în anularea hotărârii arbitrale prevăd că această cale specifică de atac poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, neputând fi extinsă la alte situații care privesc temeinicia hotărârii, aspecte corect reținute de instanță, care a constatat că, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, aceasta nu este chemată să reanalizeze modul în care tribunalul arbitral a stabilit situația de fapt și a apreciat probatoriul administrat în cauză pentru a interpreta contractual încheiat între părți, întrucât aceasta ar transforma acțiunea în anulare într-o cale ordinară de atac de reformare, chestiuni ce exced rațiunii și modului în care este reglementat arbitrajul ca jurisdicție alternativă cu caracter privat.

În acest sens, se reține că recurenta a criticat modul în care instanța arbitrală a interpretat clauzele contractului, în sensul că ajustarea prețului face parte din costurile suplimentare, astfel încât, este condiționată expres de parcurgerea procedurii revendicării reglementate de sub-clauza 69a. a cărei nerespectare este sancționată cu decăderea, conform sub-clauzei 69a. 1 alin. (3) din contractul dintre părți.

Din această perspectivă, se constată că în mod corect, instanța de fond a menținut soluția de respingere a cererii de arbitrare, având în vedere procedura contractuală de valorificare a dreptului la recuperarea costurilor suplimentare cauzate de modificări ale prețurilor materialelor, astfel cum a fost stabilită de părți și reținută de instanța arbitrală.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor evocate de recurentă, art. 221 Legea nr. 98/2016, art. 164 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, art. 2 din Instrucțiunea Președintelui ANAP nr. 1/2021 și Anexei 1 la H.G. nr. 1/2018, instanța supremă constată că aceste critici nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât aceste norme nu reprezintă dispoziții imperative ale legii, având în vedere că evocatele dispoziții prevăd posibilitatea, iar nu obligația părților de a include în contract clauze de revizuire a prețului.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

În cadrul motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii", recurenta susține că sentința atacată este nemotivată, deoarece nu conține motivarea cu privire la faptul că prima instanță nu a făcut trimitere la susținerile sale privind faptul că sub-clauza 69 din contract nu este aplicabilă în cazul ajustării prețurilor în acord cu sub-clauzele 48.3 și 48.5 în contract, cu trimitere la sub-clauzele 50.1. 51.1.55 din același contract.

Această critică este nefondată, întrucât prima instanță a realizat o sinteză a argumentelor invocate de părți și o analiză judicioasă a argumentelor de fapt și de drept, prin raportare la temeiurile invocate și la probatoriul administrat în cauză, făcând referire la plata sumelor reprezentând ajustarea prețului, conform sub-clauzelor 48.3 și 48.5 din contract.

Tot în același context, prima instanță a reținut că, în considerentele hotărârii arbitrale, instanța a oferit o amplă interpretare coroborată a sub-clauzelor evocate și a constatat că îndreptățirea reclamantei la recuperarea costurilor suplimentare provocate de creșterea prețurilor materialelor este condiționată expres de parcurgerea procedurii revendicării reglementate de sub-clauza 69a.1, a cărei nerespectare este sancționată cu decăderea, conform alin. (3).

În aceste condiții, susținerile recurentei referitoare la lipsa de motivare nu este justificată, întrucât nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluției, iar nu nemulțumirea generată de conținutul de substanță al considerentelor.

Așadar, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază și această critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta critică sentința atacată apreciind că, în mod greșit, prima instanță a considerat că hotărârea arbitrală nu ar fi fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 din C. civ.

În acest sens, s-a arătat că prin acțiunea în anulare s-a susținut că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea unor dispoziții legale imperative, critică subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici, s-a susținut că verificarea încălcării prevederilor art. 1270 alin. (1) din C. civ. impunea analiza și interpretarea clauzelor contractuale.

Motivul de desființarea a sentinței arbitrale, invocat în cadrul acțiunii în anulare - art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., vizează situația când sentința arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii, recurenta indicând ultima ipoteză, însă motivul evocat nu reprezintă o posibilitate pentru examinarea temeiniciei și legalității hotărârii arbitrale printr-o reexaminare în fond a litigiului, având în vedere că recurenta a înțeles că critice sentința atacată și sub aspecte ce vizează fondul pricinii și modul de interpretare a probelor, critici ce nu se încadrează în dispozițiile evocate.

Astfel, aspectele invocate de recurentă în susținerea acestui motiv s-au apreciat în mod corect de către prima instanță ca fiind străine de dispozițiile imperative ale legii ce se susține a fi fost încălcate, întrucât acțiunea în anulare are ca scop realizarea unui control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., context în care nu s-a putut reține încălcarea de către tribunalul arbitral a vreunei norme imperative ca urmare a valorificării probatoriului, interpretării clauzelor contractuale și stabilirii normelor de drept aplicabile.

Prin urmare, Curtea de Apel București a reținut în mod justificat că aceste aspecte țin de aprecierea drepturilor și obligațiilor părților și vizează temeinicia sentinței arbitrale, chestiune ce nu este de natură să atragă anularea sentinței din perspectiva dispozițiilor ce reglementează art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În aceste condiții, instanța supremă constată că sentința atacată nu încalcă dispozițiile imperative ale art. 1270 C. civ. și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru anularea hotărârii arbitrale atacate pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt reținută, ceea ce nu s-a realizat prin prezenta cale de atac promovată.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă EUROMATERIA S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 113F din 2 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă EUROMATERIA S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 113F din 2 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ FOCȘANI-UNITATEA MILITARĂ 02417 FOCȘANI, UNITATEA MILITARĂ 02542 FOCȘANI și MINISTERUL APĂRĂRII NATIONALE.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2024.