ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1106/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la data de 23 februarie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele SPITALUL CLINIC CF Nr. x București și B. S.R.L. a solicitat să se constate ca fiind nescrise dispozițiile punctului 7.2.9 de la Capitolul VII - Drepturile și obligațiile asociaților - din Contractul de asociere în participațiune nr. x din 12 noiembrie 2004, așa cum a fost modificat ulterior prin acte adiționale succesive (capătul 1). De asemenea, reclamanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării ca fiind nescrisă a clauzei de mai sus (capătul 2) și obligarea acestora la plata cheltuielilor arbitrale.

La termenul din 4 martie 2019, reclamanta A. S.R.L. a depus precizări, din care rezultă că valoarea capătului 2 din cererea de arbitrare este de 336.227,23 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 571 și urm. C. proc. civ., art. 1949 și urm. C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 22 din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SPITALUL CLINIC C. pen. Nr. 2 București și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 336.227.23 RON.

Prin cererea înregistrată inițial, la data de 24 iunie 2019, pe rolul secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sub dosar nr. x/2019, petentul Spitalul Clinic CF x București, în contradictoriu cu intimații A. S.R.L. și B. S.R.L., prin administrator judiciar C., a formulat, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., cu respectarea termenului legal, acțiune în anularea hotărârii arbitrale.

Prin sentința civilă nr. 554 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu, și s-a declinat în favoarea Curții de Apel București - secții specializate în litigii cu profesioniști, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Spitalul Clinic CF x București și pârâții A. S.R.L. și B. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Cauza a fost reînregistrată la data de 14 noiembrie 2019 pe rolul secției a VI-a Civile a Curții de Apel București, sub dosar nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 35F/2020 din 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018, formulată de Spitalul Clinic CF x București.

Împotriva sentinței civile nr. 35F/2020 din 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs Spitalul Clinic CF x București.

Prin memoriul de recurs, Spitalul Clinic CF x București, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fondul cauzei să fie admisă acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019.

În esență, recurentul arată că motivele pe care și-a întemeiat acțiunea în anulare privesc încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., motive expuse pe larg prin acțiunea introductivă.

Astfel, chiar de la începutul acțiunii introductive s-a arătat faptul că, în cauză, legea aplicabilă este vechiul C. civ., având în vedere faptul că actul adițional prin care a fost introdusă clauza, ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 21 aprilie 2011, dată la care era în vigoare C. civ. de la 1864, motiv pentru care, în mod total eronat instanța de fond a înlăturat apărările expuse oral de apărătorul ales motivat de faptul că, aceste apărări nu au fost formulate prin acțiunea introductivă.

Mai mult, în toată motivarea acțiunii în anulare, se face vorbire despre faptul că, în mod greșit, Tribunalul Arbitral a avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile noului C. civ., apreciind că acestea nu au fost încălcate prin introducerea clauzei nr. 7.2.9.

În acest context, recurentul susține că instanța de fond a trecut cu maximă ușurință peste argumentele sale în legătură cu aplicarea legii civile în timp, astfel cum prevede art. 6 din C. civ. și peste susținerile referitoare la motivarea contradictorie pe acest aspect a Tribunalului Arbitral, fără să le analizeze, sub pretextul că, aceste apărări nu au fost invocate prin acțiunea introductivă.

Așadar, având în vedere cele expuse, recurentul apreciază că instanța de control judiciar, analizând aceste aspecte, în mod corect, va aprecia că legea aplicabilă în prezenta cauză este C. civ. de la 1864, motiv pentru care se impune anularea sentinței arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019 motivat de faptul că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii.

De asemenea, se susține că instanța de fond a respins argumentele sale referitoare la neaplicarea de către Tribunalul Arbitral a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că nu au fost invocate de reclamant prin acțiunea introductivă, aspect pe care recurentul înțelege să-1 critice.

Astfel, în conformitate cu textul de lege evocat, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor" instanța de fond avea obligația a de constata din oficiu faptul că, una dintre părțile pârâte din dosar se află în procedura specială a insolvenței și că orice litigiu privind această parte este suspendat de drept, aspect pe care Tribunalul Arbitral în mod total greșit 1-a ignorat, soluționând cauza dedusă judecății.

În acest context, se susține că recurentul nu poate îmbrățișa opinia Tribunalului Arbitral cu privire la neaplicarea acestui text de lege, interpretarea sa fiind total eronată.

Această soluție a Tribunalului Arbitral, neanalizată deloc de instanța de fond, încalcă atât dispozițiile legale în vigoare aplicabile în prezenta cauză, cât și înțelegerea dintre părți, astfel cum reiese din contractul de asociere nr. x din 12 noiembrie 2004 modificat și prin Actul Adițional nr. 9 din 18 august 2014.

Astfel, chiar dacă părțile în apărare nu au ridicat pretenții împotriva pârâtei 2, obligația de plată a redevenței era una solidară în sarcina reclamantei și a pârâtei 2, astfel cum reiese chiar din Actul Adițional nr. 9 prin care a intrat în asociere reclamanta.

Mai mult decât atât, sentința arbitrală prin care s-a constatat nescrisă clauza 7.2.9 din Contractul de asociere îi profită inclusiv pârâtei 2, motiv pentru care sunt de neacceptat reținerile Tribunalului Arbitral cu privire la neaplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, se critică reținerile instanței de fond cu privire la înlăturarea tuturor argumentelor expuse de recurent pe larg în cererea de anularea a sentinței arbitrale, prin neanalizarea lor de către instanța de fond, motivat de faptul că, acestea nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., pentru care poate fi dispusă anularea sentinței.

Astfel, instanța de fond a apreciat în mod total greșit, faptul că dispozițiile legale citate nu reglementează motive care să vizeze situația de fapt și probele administrate sau, mai sintetic spus, temeinicia hotărârii arbitrale, hotărând astfel să nu analizeze absolut deloc toate apărările recurentului din acțiunea introductivă.

Așadar, a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca instanța de fond să anuleze sentința arbitrală, deoarece prin admiterea cererii formulată de societatea A. S.R.L., Tribunalul Arbitral a încălcat ordinea publică și dispozițiile imperative cu privire la principiul libertății părților de a contracta, stabilind că prin inserarea clauzei ce face obiectul prezentului litigiu s-ar asigura un nivel minim garantat de beneficii pentru recurent, dispunând, pe cale de consecință, considerarea acestei clauze nescrisă.

În acest context, se arată că nu s-a analizat inserarea acestei clauze în contextul celorlalte clauze contractuale, ci a fost o analiză trunchiată, deoarece în mod corect, nu s-a prevăzut expres garantarea redevenței în favoarea recurentului indiferent de rezultatele asocierii, fiind astfel încălcate în mod flagrant dispozițiile art. 1268 C. civ. privind interpretarea clauzelor îndoielnice.

Din această perspectivă s-a criticat sentința arbitrală nr. 22 din 5 aprilie 2019 motivat de faptul că, Tribunalul Arbitral a intervenit, în mod nepermis, în raporturile juridice dintre părți, constatând caracterul nelegal al clauzei prevăzute la pct. 7.2.9 din Contractul de asociere în participațiune nr. x din 12 noiembrie 2004, în condițiile în care această clauză reprezintă rezultatul acordului de voință a părților, în temeiul libertății acestora de a contracta fiind încălcat astfel principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 1270 alin. (1) C. civ., conform căruia, fiecare persoană are libertatea de a contracta, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Prevederile art. 7.2.9 din contractul de asociere în participațiune nu cad sub incidența dispozițiilor legale ce interzic clauzele leonine, întrucât prin aceasta nu se stipulează asigurarea în beneficiul recurentului a câștigurilor și nici nu-1 scutește pe acesta de a participa la pierderile asocierii.

În acest sens, recurentul arată că este stipulat, în mod clar, la art. 6 din contractul de asociere în participațiune că beneficiile și pierderile se împart potrivit cotelor procentuale stabilite de comun acord de către membrii asocierii.

Astfel, în situația concretă, recurentul participă la beneficii și pierderi cu un procent de 30%, iar din deconturile lunare întocmite, potrivit dispozițiilor contabile depuse la dosarul cauzei, iar din această perspectivă se apreciază că a fost probat faptul că recurentul participă la pierderile înregistrate de asociere, neavând niciun beneficiu minimum asigurat.

Ori, prin actele depuse la dosarul cauzei, acesta apreciază că s-a făcut dovada că recurentul participă la beneficii și pierderi conform cotelor sale, în aceeași măsură în care și ceilalți asociați participă conform cotelor lor, nefiind garantat niciun beneficiu pentru Spitalul Clinic CF x București.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimații-pârâți A. S.R.L. și B. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 10 decembrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 17 decembrie 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 35 F/2020 din 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 22 aprilie 2021.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că motivele pe care și-a întemeiat acțiunea în anulare privesc încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Mai susține recurentul că, în cauză, legea aplicabilă este vechiul C. civ., având în vedere faptul că actul adițional prin care a fost introdusă clauza, ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 21 aprilie 2011, dată la care era în vigoare C. civ. de la 1864.

De asemenea, se susține că instanța de fond a respins argumentele sale referitoare la neaplicarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că nu au fost invocate de reclamant prin acțiunea introductivă.

În ceea ce privește această critică, Înalta Curte constată că într-adevăr în cuprinsul acțiunii în anulare formulate și motivate la data de 24 iunie 2019, instanța de fond nu a fost legal învestită cu aceste susțineri, care au făcut doar obiectul concluziilor orale puse la termenul de dezbateri din 19 iunie 2020 de către reprezentantul convențional al reclamantului Spitalul Clinic C.F. x București, privind pretinsa încălcare de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Tot în acest context, se constată că tribunalul arbitral, în mod corect a reținut că prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, nu sunt aplicabile în cauză, prezentul litigiu nefăcând parte din categoria acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, la care face referire dispozițiile evocate.

Referitor la susținerea recurentului, potrivit căruia, în cauză legea aplicabilă este vechiul C. civ., având în vedere faptul că actul adițional prin care a fost introdusă clauza, ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 21 aprilie 2011, se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, acțiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispozițiile art. 571 și urm. din C. proc. civ. și art. 1949 C. civ., iar contractul de asociere în participațiune nr. x a fost încheiat la data de 12 noiembrie 2004 între B. S.R.L. și SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI, în vederea desfășurării în comun a unor servicii medicale de imagistică și exploatarea în comun de cei doi asociați a spațiilor și aparaturii, astfel cum acestea au fost identificate în contract.

Contractul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, astfel că, prin actul adițional nr. x din 21 aprilie 2011 cele două părți au convenit să reia activitatea în spațiul pus la dispoziție de Spital, în acest scop au modificat următoarele clauze din contractul de asociere în participațiune nr. x/12.11.2004:

- clauza 5.1: aportul petentului Spitalul Clinic CF nr. x București constă în spațiul pus la dispoziție pentru desfășurarea activității asocierii și în clientelă (pacienți);

- capitolul VI: petentul amintit are o cotă de participare la capitalul social de 30% iar intimata B. S.R.L. de 70%.

- la capitolul VII, se introduce clauza 7.2.9, prin care intimata B. S.R.L. se obligă să plătească petentului Spitalul Clinic CF nr. x București o redevență în sumă de 4 euro/mp pentru spațiul adus ca aport la capitalul social.

La data de 18 august 2014, Spitalul Clinic CF nr. x București și intimații B. S.R.L. și A. S.R.L. au încheiat actul adițional nr. x la contract, din care reiese că o serie de echipamente de radiologie-imagistică necesitau reparații sau înlocuirea lor, făcându-se mențiune de o tranzacție judiciară între părțile inițiale ale contractului nr. x/12.11.2004 și la reintegrarea intimatei B. S.R.L. în spațiul aportat de petentul Spitalul Clinic CF nr. x București, fiind modificate mai multe clauze din contract, printre care se reține clauza 2.1: cele trei părți supun contractul noului C. civ.

În acest context, se constată că în mod corect tribunalul arbitral a luat act de acordul părților cu privire la legea aplicabilă, stabilit prin actul adițional nr. x din 18 august 2014, în sensul că toate actele adiționale și întreaga relație contractuală după anul 2014 au fost guvernate de prevederile noului C. civ.

În ceea ce privește critica recurentului, potrivit căruia, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că motivele pe care și-a întemeiat acțiunea în anulare privesc încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, astfel cum sunt prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., se constată că este fondată.

Astfel, prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2019, recurentul SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI a formulat acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 22 din 5 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018, solicitând anularea sentinței arbitrale ce a admis cererea formulată de A. S.R.L. prin care s-a solicitat constatarea ca fiind nescrisă a clauzei 7.2.9. din contractul de asociere în participațiune nr. x/12.11.2004 ce prevede că:

"Asociatul 2 se obligă să achite o redevență calculată la 4 euro/mp pentru spațiul pus la dispoziție necesar desfășurării activității".

Această clauză a fost agreată de către părți și inserată în contractul de asociere în participațiune prin Actul adițional nr. x din 21 aprilie 2011, ulterior, la data de 18 august 2014 intimata A. S.R.L. a devenit parte în contractul de asociere în participațiune prin semnarea Actului adițional nr. x din 18 august 2014, astfel că prin acceptarea acestei calități - parte din asociere - a acceptat implicit toate clauzele, inclusiv clauza 7.2.9 în forma inserată anterior.

Așadar, intimata A. S.R.L. prin intrarea în asociere a acceptat toate condițiile asocierii de la acea dată reglementate prin clauzele contractului de asociere astfel cum au fost modificate în mod succesiv de-a lungul timpului prin acte adiționale la contractul de asociere în participațiune inițial încheiat.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".

Aspectul care interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de articolului 608 lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susține a fi încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu. Norma, fie de drept material, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de instanța arbitrală, trebuie să prescrie o anumită conduită obligatorie, încălcată de părți, sau să interzică o anumită conduită.

Criticile aduse hotărârii pronunțate de către curtea de apel prin prisma acestui motiv de nelegalitate vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul în care instanța nu a făcut o analiză a dispozițiilor art. 1953 alin. (5) C. civ., care reglementează raporturile dintre asociați și față de terți în cadrul contratului de asociere în participație.

În ceea ce privește argumentele invocate în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că în mod greșit curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 1953 alin. (5) C. civ. nu instituie norme imperative, ce pot fi antamate în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Or, întrucât motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., instanța de fond apreciind, în mod greșit, că în motivarea acțiunii în anulare, Spitalul Clinic C.F. x București nu a reușit să menționeze care sunt acele norme de ordine publică ori dispoziții imperative ale legii cărora li s-ar fi adus atingere prin hotărârea arbitrală.

În acest sens, se reține că analiza modalității în care instanța de fond a interpretat clauzele cuprinse în cadrul contratului de asociere în participație se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, pentru a fi incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta susținând constant că este vorba despre o clauză nescrisă, leonină.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod greșit a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 1953 alin. (5) C. civ., în condițiile în care aceste prevederi au caracter imperativ și se impun a fi analizate, în raport cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar acest aspect nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condițiile în care aceasta nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate în cauză.

Constatând că instanța de fond nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 35 F/2020 din 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 35 F/2020 din 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S.R.L. și B. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.