ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 11 din 13 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L..

A fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. reprezentată legal de administrator special B., în calitate de lider al Asocierii S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.A., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. H. S.A..

A fost obligată pârâta la plata sumei de de 1.575.944,54 RON contravaloarea facturii nr. x/06.12.2017, 175.091,76 RON reprezentând costuri de finanțare, 283.730,95 RON reprezentând costuri de finanțare.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2020 Curții de Arbitral Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub numărul x/2020, petenta-pârâtă S.C. H. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 11 din 13.02.2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României în dosarul nr. x/2018, solicitând anularea sentinței arbitrale și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (pe fond, din arbitraj si din acțiunea in anulare).

Analizând sentința atacată, raportat la motivele de anulare invocate și la dispozițiile legale incidente, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea în anulare formulată, petenta a invocat motivele de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Un prim aspect invocat în susținerea acestui motiv de anulare constă în faptul că intimata-reclamantă a formulat cererea de arbitrare în nume propriu și că, prin raportare la această situație și la dispozițiile contractuale, a fost respinsă greșit excepția lipsei calității procesuale active.

În primul rând, Curtea a constatat că tribunalul arbitral a respins excepția reținând că reclamanta a formulat cererea în calitate de lider al asocierii, calitate pe care i-a reținut-o ulterior din aprecierea materialului probator, în special prin raportare la prezumția puterii lucrului judecat a sentinței arbitrale nr. 11 din 14.03.2019. Or, prin raportare la aceste considerente ale instanței arbitrale, nu se poate reține aplicarea greșită a unor norme de drept imperative. Aspectele invocate de petentă în susținerea acestui motiv nu privesc încălcarea unor norme imperative ale legii, ci reinterpretarea aspectelor de fapt reținute în hotărârea atacată.

Aceeași tendință se constată și din celelalte aspecte invocate cu privire la fondul cauzei.

Astfel, petenta critică modalitatea în care tribunalul a reținut situația de fapt în ce privește executarea obligațiilor contractuale, respectiv cu privire la modalitatea în care trebuia efectuată plata și caracterul liberatoriu al plății efectuate de aceasta către asociatul F., ignorând faptul că aceste aspecte au fost reținute exclusiv în baza efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței arbitrale menționate.

Pe de o parte, criticile invocate privesc situația de fapt și nu pot fi încadrate în motivul de anulare invocat, căci nu se invocă încălcarea unor norme de drept cu caracter imperativ.

Astfel, încălcarea unor dispoziții contractuale nu echivalează însă cu încălcarea legii. Chiar dacă legea acordă, prin art. 1270 alin. (1) C. civ., putere de lege contractului valabil încheiat, nu poate fi pus semnul egalității între acesta și lege. Forța obligatorie a contractului există doar pentru că legea o recunoaște. Legea are caracter general obligatoriu, este stabilită și pusă în aplicare de stat, prin organele sale. Contractul este încheiat de părți și reglementează raportul dintre acestea. Contractul nu poate conține norme legale și nici nu poate conține norme de la care părțile să nu poată deroga prin acordul lor de voință astfel încât să fie calificate drept imperative, astfel încât să fie incident motivul de anulare prevăzut la lit. h) a art. 608.

Pe de altă parte, petenta nu critică raționamentul instanței arbitrale în ce privește autoritatea de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 11 din 14.03.2019, ci statuările tribunalului arbitral din această din urmă hotărâre, astfel cum a susținut și intimata.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin sentința civilă nr. 100 din 28 septembrie 2020 a respins acțiunea în anulare formulată de petenta - pârâtă S.C. H. S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 11 din 13.02.2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență I., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 100 din 28.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a declarat recurs S.C. H. S.A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 06.11.2020 (data poștei) la Curtea de Apel București.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Criticile recurentei au vizat următoarele aspecte:

Cu referire la lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante, se susține că aceasta a fost respinsă în mod neîntemeiat, întrucât cererea de arbitrare a avut ca obiect plata în contul de insolvență a sumei reprezentând lucrări în valoare de 1.585.944,54 RON, iar atât acordul contractual, cât și contractul de asociere stipulează un alt cont în care prestațiile efectuate să fie achitate de beneficiar.

În vederea soluționării excepției, instanța trebuia să analizeze dacă reclamanta putea să ceară în calitatea sa de lider al asocierii, plata într-un cont extracontractual, cont de insolvență, ca urmare a intrării acesteia în procedura insolvenței.

În condițiile în care cele două instanțe au hotărât că doar reclamanta are calitate procesuală activă, au fost încălcate normele de drept procesual.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta susține contrar celor reținute de Curtea de Apel că a indicat în acțiunea în anulare dispozițiile legale imperative nesocotite de către Tribunalul arbitral, pe care le reiterează și în cadrul memoriului de recurs.

Recurenta invocă în principal dispozițiile art. 39 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora legea insolvenței prevede în mod imperativ utilizarea contului unic doar în cadrul plăților specifice procedurii insolvenței, având drept scop facilitatea monitorizării operațiunilor de plăți ale dibitorului, controlul și raportarea acestora în cadrul procedurii de insolvență. De asemenea, în situația existenței unor sume mai mari, acestea vor putea fi păstrate într-un cont de depozit, datorită condițiilor mai avantajoase în privința dobânzilor bancare.

Nu există nicio prevedere cu caracter obligatoriu, referitoare la existența ori inexistența altor conturi bancare, unde societatea aflată în procedura insolvenței va încasa în continuare sume care ulterior vor putea fi transferate în contul unic al insolvenței, în vederea utilizării lor în cadrul procedurii de insolvență.

Rezultă că legiuitorul a avut în vedere și reglementarea situației în care debitorul încasează sume într-un cont escrow, arată recurenta, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (7) și (8) C. proc. civ.

Prin urmare, conform celor prezentate, era imposibilă efectuarea plății, în mod legal, de către pârâtă în contul unic al insolvenței societății reclamante.

Pretinderea unei plăți în contul propriu de insolvență, reprezintă un act făcut cu depășirea mandatului, inopozabil celorlați asociați și cu atât mai mult pârâta nu avea temei legitim să refuze executarea acestuia.

În continuare, recurenta face trimitere la dispozițiile art. 1469 alin. (2), art. 1475, art. 1497 și art. 1504 C. civ., față de plata efectuată prin virament bancar.

Efectuarea plății nu poate fi contestată, de asemenea nu poate fi contestată calitatea de membru al Asocierii.

Astfel, plata efectuată de pârâtă către F. este o plată efectuată unuia dintre creditorii antreprenori care este liberatorie pentru H., potrivit art. 1434 C. civ.

Recurenta arată că cererea reclamantei de a fi plătită în contul de insolvență este un abuz de drept conform art. 14 din C. civ., făcută cu intenția de a păgubi pe ceilalți asociați ai săi și de a-și însuși o sumă de bani ce nu i se cuvine în totalitate.

Se mai susține că legalitatea plății efectuată de H. nu poate fi pusă la îndoială nici din perspectiva regulilor speciale privind mecanismele de plată prevăzute de O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea fondurilor europene.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

La 13 ianuarie 2021 intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat.

În ceea ce privește excepția inadmibilității, intimata a argumentat în sensul că se impune admiterea excepției, având în vedere că recurenta nu aduce critici considerentelor sentinței atacate, ci direct considerentelor tribunalului arbitral.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității invocată de intimată A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente.

Înalta Curte reține că argumentele intimatei raportat la excepția invocată au vizat faptul că motivele de recurs invocate de recurentă vizează considerentele tribunalului arbitral și nu cele ale sentinței pronunțate de instanța care a soluționat acțiunea în anulare.

Raportat la dezvoltarea acestor argumente, se constată că acestea reprezintă o apărare în combaterea recursului, neputând fi analizate prin prisma excepției inadmisibilității, ca si excepție de fond, peremptorie care primează soluționării recursului, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la modul în care Curtea de apel a răspuns motivului de anulare a sentinței arbitrale, prin care a fost invocat art. 509 lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea arbitrală poate fi desființată atunci când încalcă ordinea publică sau dispoziții imperative ale legii, raportat la modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale active.

În ceea ce privește motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 608 lit. h) C. proc. civ. se constată că s-a invocat formal încălcarea unor norme imoerative ale legii, însă argumentarea criticilor a vizat modalitatea în care tribunalul arbitral a reținut situația de fapt, confirmată de către instanța care a soluționat acțiunea în anulare și caracterul liberatoriu al plății efectuate de către aceasta către asociatul F..

Sub aspectul cercetării acestui motiv, se constată că dezlegarea dată argumentelor puse în discuție de recurentă prin acest motiv este corectă și ca atare nu poate fi reținută aplicarea greșită a legii sau lipsa temeiului legal.

În mod corect a reținut instanța de apel că motivul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. vizează reinterpretarea aspectelor reținute în hotărârea atacată, ce nu pot face obiect de analiză în această etapă procesuală.

După cum se poate observa din recursul S.C. H. S.A., s-au pus în discuție chestiuni de fond în legătură cu modalitatea în care trebuia efectuată plata și efectul liberatoriu al acesteia.

În aceste condiții Curtea de apel a reținut corect că acțiunea în anulare nu conferă instanței judecătorești decât dreptul de a cenzura nelegalitățile expres prevăzute în motivele stabilite de art. 608 C. proc. civ. și nicidecum o greșită judecată a litigiului în fapt sau în drept.

Or, recurenta a invocat în cadrul motivului prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. tocmai aceste chestiuni care țin de judecata în fond și nu de motivele specifice acțiunii în anulare.

În realitate, prin invocarea acestui motiv și a textelor de lege avute în vedere la judecata arbitrală, recurenta tinde la reexaminarea fondului. Dacă această reexaminare nu este admisă în acțiunea în anulare, cu atât mai puțin se poate admite reanalizarea acestor chestiuni care vizează judecata în fapt și în drept într-o cale extraordinară de atac cum este recursul.

Tot corect s-a reținut că recurenta nu a criticat prin acțiunea în anulare raționamentul instanței arbitrale în ce privește autoritatea de lucru a sentinței arbitrale nr. 11 din 14.03.2019, ci statuările tribunalului arbitral din această din urmă hotărâre.

Prin urmare, s-au înlăturat corect susținerile referitoare la aplicarea art. 1270 C. civ.

În consecință, față de cele ce preced, nu se poate reține că prin soluția de respingere a acțiunii în anulare, Curtea de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.

Așa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. H. S.A. împotriva sentinței civile nr. 100 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII I. și prin administrator special B., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2021.