ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 515/2023

Ședința publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 21 noiembrie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 929.327,82 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de modificările legislative emise de Guvernul României pe parcursul Duratei de Execuție a lucrărilor, cu referire la majorarea salariului minim garantat în plată;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 419.365,12 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de întârzierile cauzate de evenimentele perturbatoare descrise în cadrul Revendicării finale nr. 3;

- obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor arbitrale ocazionate de promovarea acțiunii arbitrale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile ari. 550 C. proc. civ., art. 1270 C. proc. civ. și art. 1949 și următoarele din C. civ., precum și pe dispozițiile contractuale.

Prin sentința arbitrală nr. 56 din 11 septembrie 2020, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 283.431,09 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de modificările legislative adoptate prin H.G. nr. 1 din 6 ianuarie 2017 (Revendicarea nr. 8) și suma de 179.727,90 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de întârzierile cauzate de evenimentele perturbatoare invocate prin Revendicarea nr. 3.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile arbitrale parțiale în sumă de 54.534,35 RON.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 56/11.09.2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2018, la 13.10.2020, petenta B. S.A. a formulat acțiune în anulare, prin care a solicitat anularea sentinței arbitrale atacate, cu cheltuieli de judecată, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2020.

În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) ultima teză din C. proc. civ.

La 17.12.2020, intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La 19.10.2020, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020, acțiunea în anulare formulată de petenta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe arbitrale (nr. 56/11.09.2020), pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2018, prin care a solicitat admiterea căii de atac și, în rejudecare, schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei B. S.A. la plata diferenței în cuantum de 645.896 RON, reprezentând totalitatea costurilor suplimentare solicitate în temeiul Revendicării nr. 8 și la suportarea de către aceasta a cheltuielilor arbitrale în cuantum de 131.524 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 1270, art. 1170, art. 2547 și art. 2515 alin. (4) și (6) C. civ., aplicate la Sub-clauzele 13.7, 14.1 și 20.1 din Condițiile Generale de Contract.

La 04.02.2021, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de conexare a dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, având ca obiect acțiunea în anulare formulată de B. S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 56/11.09.2020, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Prin încheierea nr. 4 din 9 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului x/2020 la dosarul x/2020 aflat pe rolul secției a VI-a Civilă a Curții de Apel București.

Dosarul conexat a fost înregistrat, în data de 03.03.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2020*.

La termenul din 31 martie 2021 acordat în dosarul nr. x/2020, instanța a dispus, în temeiul art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarelor nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020, apreciind că se impune judecarea împreună a celor două dosare, având în vedere că în ambele se atacă aceeași sentință arbitrală din cadrul aceluiași dosar arbitral.

Prin sentința civilă nr. 83 din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondate, acțiunile în anulare formulate de petenta - reclamantă B. S.A. și de petenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 56/11.09.2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, a respins cererile de acordare cheltuieli de judecată, ca nefondate.

Împotriva sentinței primei instanțe, la 4 noiembrie 2021, pârâta arbitrală B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

După o prezentare a contextului litigios, în motivare, recurenta a arătat că respingerea acțiunii în anulare pe care a promovat-o s-a făcut cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând, astfel, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta arată că, în ceea ce privește costurile suplimentare calculate ca urmare a modificărilor legislative, respectiv H.G. nr. 1 din 6 ianuarie 2017, la care a fost obligată, în sumă de 283.431,09 RON (Revendicarea nr. 8 a Antreprenorului), nu a fost respectată sub-clauza 20.1 (Revendicarea Antreprenorului), termenul de 28 de zile fiind un termen de decădere de drept substanțial.

A mai arătat că înștiințarea are o importanță deosebită în cursul derulării unui contract de tip FIDIC, dată, în special, de sancțiunea aplicabilă în cazul netransmiterii înștiințării în termenul prevăzut de sub-clauza 20.1.

În continuare, a subliniat faptul că termenul de 28 de zile pentru transmiterea înștiințării a fost apreciat atât în doctrină, cât și în jurisprudență ca fiind unul de decădere având în vedere sancțiunea aplicabilă pentru transmiterea înștiințării după expirarea termenului. Astfel, în opinia sa, netransmiterea în termen a înștiințării este sancționată cu decăderea Antreprenorului din dreptul la prelungirea Duratei de Execuție și la plățile suplimentare.

A mai învederat că nici cu privire la ultimul act normativ referitor la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară, respectiv H.G. nr. 1/2017, revendicarea nu a fost făcută în termen. În acest sens, susține că Hotărârea nr. 1/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 06.01.2017, dată la care a și intrat în vigoare, acesta reprezentând, totodată, momentul de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască efectele modificărilor legislative, iar înștiințarea transmisă conform sub-clauzei 20.1 s-a făcut la data de 20.02.2018, cu depășirea termenului de 28 de zile.

De asemenea, a mai susținut că instanța/Curtea a ignorat faptul că toate actele adiționale încheiate după data de 01.02.2017 conțin clauza ce prevede că "prelungirea duratei de execuție se face fără costuri suplimentare", ceea ce semnifică faptul că orice costuri suplimentare determinate de o modificare a duratei de execuție nu cad în sarcina societății B. S.A., ci în sarcina reclamantei.

În ceea ce privește suma de 179.727,90 RON (Revendicarea nr. 3) determinată de întârzierile cauzate de evenimentele perturbatoare, recurenta susține că instanța/Curtea a apreciat în mod greșit faptul că: "(...) motivul invocat de petentă nu se circumscrie unor critici de legalitate, ci de temeinicie, fiind o chestiune legată de interpretarea probelor și a clauzelor contractuale, astfel încât nu pot fi analizate de Curte".

Detaliind, recurenta arată că, în contradicție cu cele susținute de Curtea de Apel București, la 16.04.2015, între B. S.A., în calitate de Beneficiar și A. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii A. S.R.L. & S.C. C. S.R.L. & S.C. TERM S.R.L., în calitate de Antreprenor, s-a încheiat Acordul contractual de lucrări nr. x, contract cu condiții speciale obligatorii pentru FIDIC 1999.

Mai arată că, prin Ordinul nr. 2266, publicat în Monitorul Oficial nr. 410 bis din 6 iunie 2012, au fost aprobate modelele de documentații standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție de lucrări publice pentru proiectele de "proiectare și execuție de stație de tratare a apei/stație de epurare de ape reziduale", "execuție de rețele de canalizare și rețele de alimentare cu apă", "proiectare și execuție de stație de sortare, compostare și tratare mecano-biologică a deșeurilor", "execuție de depozit conform de deșeuri".

Prin urmare, arată că, la data încheierii contractului, prevederile legale aplicabile erau cele ale Ordinului Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 2266 din 6 iunie 2012, pentru aprobarea modelelor de documentații standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție de lucrări, ordin care, la art. 2 prevedea faptul că autoritățile contractante, astfel cum sunt definite în O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aveau obligația de a folosi aceste condiții contractuale la încheierea unui contract de lucrări, condițiile contractuale generale și speciale la încheierea contractelor de lucrări fiind incluse în anexele ordinului.

În continuare, recurenta a evocat atât dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 din Ordinul nr. 2266/2012, cât și Anexa 2 la Ordinul 2266/2012, Capitolul I.

Totodată, subliniază faptul că, potrivit prevederilor contractuale, părțile au înțeles că au obligația legală, și nu facultatea de a stipula clauzele în acordul contractual nr. x/16.04.2015, stipularea clauzelor nefiind manifestarea lor de voință liber exprimată, ci expresia modului în care au înțeles să se supună unei dispoziții legale imperative.

Cu privire la suma de 5.844,81 RON, calculată ca urmare a întâmpinării de către Antreprenor a unor condiții fizice imprevizibile, recurenta reiterează ceea ce a susținut și în fața Curții de Apel București, anume că suma nu este datorată, întrucât antreprenorul nu a reușit să demonstreze pierderea productivității, fapt ce a rezultat din cuprinsul raportului de expertiză. A mai reiterat și faptul că prelungirea duratei de execuție a Contractului cu 3 zile, prin Act adițional, nu conduce automat la ideea acordării costurilor suplimentare. Antreprenorul nu a reușit să demonstreze cu cât productivitatea echipei a fost influențată de condițiile fizice ale terenului. În acest sens, a precizat că, în raportul de expertiză, la concluziile la Obiectivul nr. 1 al reclamantei, este stipulat faptul că antreprenorul nu a reușit să demonstreze pierderea productivității.

De asemenea, a menționat că, potrivit Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuție], "Prelungirea perioadei de execuție nu îndreptățește implicit Antreprenorul la orice plăți pe care acesta le poate considera aferente respectivei extinderi (...)".

Referitor la suma de 71.598,92 RON, reiterând cele menționate în cuprinsul acțiunii în anulare, a susținut că B. S.A., în calitate de Beneficiar al lucrării, a făcut predarea amplasamentului către Antreprenor, care a dat ordin de încetare a lucrărilor, fără a prezenta Beneficiarului înscrisuri (hotărâre judecătorească definitivă, extras CF, etc.), în susținerea demersurilor sale. Având în vedere aceste aspecte, recurenta a menționat și în prezentul demers judiciar faptul că nu poate fi găsită vinovată de evenimentul pretins perturbator, fiind evocată, în acest sens, aceeași sub-clauză 8.4 din contract.

Cu referire la suma de 102.284,17 RON, din nou a reiterat cele menționate în cuprinsul acțiunii în anulare, în sensul că nu există nicio clauză contractuală care să condiționeze Beneficiarul de plata unui avans pentru achiziția de echipamente de către Antreprenor, cel dintâi plătind lucrările executate în temeiul facturilor emise, însoțite de situațiile de lucrări aferente.

Mai arată că, în ipoteza în care Beneficiarul nu efectuează la timp plata, Antreprenorul poate calcula costuri de finanțare, ceea ce înseamnă că lucrările trebuie executate cu resursele financiare ale Antreprenorului, iar reducerea ritmului de execuție nu poate fi imputată B. S.A., achiziționarea utilajelor fiind în sarcina exclusivă a Antreprenorului.

De asemenea, a evocat și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 din H.G. nr. 264/2003, arătând că achiziția de echipamente nu se regăsește în categoriile de cheltuieli pentru care se poate acorda avans din fonduri publice, potrivit Anexei 1 din actul normativ. Totodată, a evocat aceeași sub-clauză 8.4 din contract.

În continuare, a redat prevederile sub-clauzei 14.8 din contract, arătând că B. a efectuat plata costurilor de finanțare solicitate de Antreprenor, ca urmare a întârzierii efectuării plăților. Astfel, reiterează faptul că Antreprenorul, cu adresa nr. x/06.01.2017, a emis factura x, ce a fost achitată cu Ordinul de plată nr. x aflat la dosarul cauzei.

În încheiere, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea atacată, cu obligarea societății A. S.R.L. Ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 613 alin. (4) coroborat cu art. 483 și următoarele din C. proc. civ., precum și pe toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul memoriului de recurs.

La 15 decembrie 2021, intimata A. S.R.L., prin avocat, a depus (prin poștă - a se vedea dovezile de la dosar recurs), în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în vreunul din motivele de casare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca netemeinic, cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată.

La 24 decembrie 2021, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar recurs, întâmpinarea a fost comunicată recurentei.

La 30 decembrie 2021, recurenta a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata A. S.R.L., arătând, în esență, că a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar, pe de altă, parte, că a dezvoltat acest motiv, formulând critici privind judecata realizată de Curtea de Apel București în soluționarea acțiunii în anulare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13.12.2022, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părților, în vederea depunerii unui punct de vedere la raport.

Recurenta a formulat un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, deși recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile legale la care a făcut referire, respectiv H.G. nr. 1/2017 și Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 2266/2012, au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a formula o argumentație juridică a nelegalității invocate, în sensul de a arăta în ce modalitate au fost interpretate sau aplicate greșit prin decizia atacata, recurenta a reiterat fidel susținerile din cererea în anulare și răspunsul la întâmpinare, prin care a încercat să demonstreze, pe de o parte, încălcarea termenului de decădere de 28 zile în privința revendicării vizând costurile suplimentare, cât și lipsa culpei în executarea obligațiilor contractuale.

Recurenta ignoră faptul că, prin sentința atacată, instanța a răspuns deja acestor critici, arătând că înștiințarea a fost transmisă înăuntrul termenului de 28 zile de la data majorării salariului minim garantat în plată potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1/06.01.2017, fiind astfel incidente prevederile sub-clauzei 13.7 coroborate cu cele ale sub-clauzei 20.1 din contract. Totodată, Curtea de Apel a reținut că nu poate analiza criticile privind stabilirea culpei recurentei, întrucât, pe calea acțiunii în anulare nu se efectuează un control asupra temeiniciei hotărârii arbitrale (și implicit asupra modului în care arbitrii au interpretat clauzele contractuale sau mijloacele probatorii), aceasta nefiind o cale de atac devolutivă.

Prin urmare, chiar dacă prin sentința Curții de Apel București a fost menținută soluția tribunalului arbitral, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele sentinței recurate, în acord cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate, care să vizeze, în mod concret, considerentele instanței care a pronunțat sentința atacată.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 83 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 83 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2023.