ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1710/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/24.09.2020, reclamantul SPITALUL CLINIC CF Nr. x București a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 787.262,23 RON reprezentând debit principal restant rezultând din facturi pretins neachitate de către pârâtă; suma de 380.714,55 RON reprezentând dobânda legală calculată pe zile de întârziere de la data fiecărei scadențe și până la data de 22.10.2020, cu mențiunea că își rezervă dreptul de a formula o cerere pe cale separată pentru dobânda legală calculată în continuare de la această dată până la data plății efective a debitelor principale; contravaloarea deconturilor aferente cotelor de participare în cadrul asocierii, aferente cheltuielilor lunare, în cuantum de 17.713,26 RON; contravaloarea cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de arbitraj, cu mențiunea că pentru onorariul avocațial își rezervă dreptul de a formula acțiune pe cale separată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 68 din 16 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2020 s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; s-a respins capătul de cerere cu privire la suma de 787.262,23 RON reprezentând debit principal, ca neîntemeiat; s-a respins capătul de cerere cu privire la suma de 380.714,55 RON reprezentând dobânda legală aplicată la debitul principal, solicitată de la data scadenței și până la data de 22.10.2020, ca neîntemeiat; s-a admis în parte cererea de arbitrale astfel cum a fost precizată și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 17.713,26 RON, reprezentând contravaloare deconturi cote de participare în cadrul asocierii privind cheltuielile lunare cu utilitățile, fără dobândă legală aferentă și s-a respins cererea pârâtei cu privire la acordarea cheltuielilor de arbitrare reprezentând onorariu de avocat.

Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2021, sub nr. x/2021, pe rolul secției a V-a a Curții de Apel București, reclamantul SPITALUL CLINIC C.F. NR. x în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat, pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art. 608 noul C. proc. civ., anularea sentinței arbitrale nr. 68 din data de 16.07.2021 pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț a României în dosarul nr. x/2020.

În motivare a arătat, în esență, că sunt incidente prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) noul C. proc. civ. deoarece Curtea de Arbitraj a încălcat dispoziții imperative ale legii, anume art. 397 noul C. proc. civ., nepronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere pe care le-a formulat, anume asupra capătului de acțiune referitor la plata unor deconturi privind prestări de servicii, acceptate la plată de către pârâtă și nici pe cheltuielile arbitrale.

Prin sentința civilă nr. 117 din 29 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC C.F. NR. x. împotriva sentinței arbitrale nr. 68 din data de 16.07.2021 pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț a României în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Spitalul Clinic CF x București, solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare formulate de reclamant.

Recurentul susține că raționamentul curții de apel este eronat, deoarece a apreciat că singurele motive care permit anularea unei hotărâri arbitrale sunt doar cele enumerate la lit. a)-g) ale art. 608 C. proc. civ.

Arată că legiuitorul, pe lângă situațiile procedurale prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a)-g), a înțeles să introducă și lit. h) potrivit căruia "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, fără a preciza limitarea încălcărilor dispozițiilor imperative ale legii, la cele de drept material."

Solicită instanței de recurs, după ce va analiza greșita interpretare a legii și interdicția de completare a legii de către curtea de apel a dispozițiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., să analizeze acțiunea în anulare introdusă de reclamant, în sensul că, pe lângă susținerea privind lipsa pronunțării instanței abritrale asupra tuturor capetelor de cerere, a arătat de fapt că, Curtea de Arbitraj, a încurcat capetele de cerere formulate de reclamant, argumentând contradictoriu admiterea unor capete de cerere cu respingerea altora.

Este adevărat că, menționarea de către reclamant, în cadrul acțiunii în anulare, a sintagmei "în sensul că nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere ale părților" a fost o exprimare incompletă, deoarece în realitate era vorba despre o pronunțare prin care instanța arbitrală a încurcat capetele de cerere, întrucât, analizând și motivând cererea de deconturi a respins-o, când în realitate suma reprezentând deconturile a fost admisă de către tribunal.

Recurentul susține că, un prim argument în solicitarea de desființare a sentinței arbitrale, este acela că, la capătul a) al acțiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 787.262,23 RON reprezentând debit principal restant, conform fișei de client și facturilor anexate la dosarul cauzei, debit compus din contravaloarea redevenței, contravaloarea utilităților și cheltuielile cu personalul.

Cu alte cuvinte, deși la nivel de motivare Tribunalul Arbitral a admis argumentele recurentului cu privire la plata utilităților ce au fost achitate de către reclamant și ulterior facturate pârâtei, acestea nu au fost acordate de către Tribunalul Arbitral, deoarece a fost respins integral capătul prin de cerere privind debitul principal, debit din care făceau parte și aceste facturi.

Așadar, consideră că modalitatea în care a înțeles Tribunalul să se pronunțe prin Sentința Arbitrală nr. 68/16.07.2021 este una defectuoasă, în sensul că deși admite o situație de fapt, nu se pronunță asupra acesteia, în sensul de a calcula toate facturile de utilități solicitate capătul a) al acțiunii și a acorda aceste sume.

Suma de 17.713,26 RON, pe lângă faptul că reprezintă deconturi privind prestări de servicii, această valoare nu însumează facturile corespunzătoare utilităților, ce sunt în sarcina pârâtei ca urmare a utilizării de către aceasta.

Prin urmare, Tribunalul a omis să se pronunțe asupra capătului c) din acțiune prin care au fost solicitate deconturi privind prestări de servicii, acceptate la plată de către pârâtă, însă nefacturate.

Totodată, arată că Tribunalul nu s-a pronunțat pe cheltuielile arbitrare, reținând în mod total greșit că recurentul-reclamant a renunțat să le solicite în această cauză.

Consideră că această reținere este cu totul contrară realității, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 397 și 595 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, arată că prin toate cererile adresate Tribunalului Arbitral, fie prin cereri precizatoare, fie prin concluzii scrise, reclamantul și-a menținut toate capetele de cerere, inclusiv punctul d) contravaloarea cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de arbitraj, cu mențiunea că pentru onorariul avocațial își rezerva dreptul de a formula acțiune pe cale separată.

Cu alte cuvinte, reclamantul a solicitat, obligarea pârâtei, în măsura admiterii acțiunii principale, la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea arbitrajului, precum și onorariile arbitrilor, situație peste care Tribunalul a trecut reținând în mod eronat că reclamantul a renunțat.

Ca urmare, susține că trebuie avute în vedere toate cererile depuse în fața Tribunalului Arbitral, dar cu precădere concluziile scrise formulate în baza art. 383 C. proc. civ., depuse la data de 18.06.2021 la dosarul arbitral, după ce s-au încheiat dezbaterile, precum și concluziile orale puse de către reprezentantul convențional al reclamantului în ședința publică din data de 08.06.2021, la care s-a precizat expres că sunt solicitate cheltuielile arbitrale, mai puțin onorariul de avocat, care va fi solicitat pe cale separată.

Mai mult decât atât, Tribunal Arbitral a făcut și alte confuzii, apreciind că prin acțiune, la debitul principal a cerut penalități de întârziere, în condițiile în care recurentul a arătat în mai multe rânduri faptul că, capătul b) de cerere se referă la aplicarea dobânzii legale și nu penalități de întârziere contractuale.

A reiterat concluziile scrise trimise așa cum i s-a pus în vedere prin încheierea din 27 ianuarie 2021 a Tribunalului Arbitral.

O altă reținere eronată a tribunalului este aceea că obiectul ordonanței de plată inițial introdusă ar viza o sumă mai mică decât pretențiile solicitate în arbitraj, deoarece prin notele scrise comunicate la data de 18.06.2021 reclamantul a arătat că diferența cuantumului sumei rezultă din valoarea dobânzilor legale, care în arbitraj au fost precizate și timbrate corespunzător.

Susține că sentința arbitrală este total contradictorie, fapt pentru care instanța de control judiciar va trebui să reanalizeze întru-totul întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei pentru a putea fi pronunțată o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, solicită instanței de control judiciar să admită recursul, apreciind că instanța în mod total nepermis a făcut adăugiri unui text de lege, motiv pentru care a apreciat neîntemeiată acțiunea reclamantului, motivat de faptul că, susținerile acestuia nu pot fi încadrate în prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ., articol în modalitatea în care acesta a fost completat de către instanța de judecată.

Pentru toate aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, în sensul modificării sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale, iar în baza art. 613 alin. (3) lit. b) teza a II-a să se pronunțe în fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege (art. 608 din C. proc. civ.), fiind, ca atare, de strictă interpretare și deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

Temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate de recurent este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;"

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.

Recurentul a criticat faptul că instanța de anulare a apreciat greșit că motivele invocate de reclamant nu permit anularea hotărârii arbitrale, în condițiile în care tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și, de fapt, a argumentat contradictoriu admiterea unor capete de cerere cu respingerea altora.

Astfel, în opinia recurentului, motivarea respingerii motivului de anulare întemeiat pe art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în referire la neîndeplinirea condițiilor de sesizare a arbitrajului, încalcă art. 397 și art. 595 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că ceea ce interesează în analiza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu.

Or, norma imperativă, fie de drept substanțial, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de tribunalul arbitral pentru a atrage incidența motivului de anulare invocat, trebuia să prescrie o anumita conduită, încălcată de părți, dar acceptată de instanță, sau să interzică o anumită conduită, pe care tribunalul arbitral să o fi permis, ceea ce nu este cazul în speță.

Noțiunea de ordine publică nu este identică cu cea de normă imperativă, iar bunele moravuri vizează ocrotirea unui interes general și semnifică un ansamblu de reguli impuse de o anumită morală socială, existentă la un moment dat și într-un anumit loc, care, în paralel cu ordinea publică, reprezintă un standard în funcție de care sunt apreciate comportamentele umane.

Prima instanță a concluzionat că motivele invocate prin acțiunea în anulare nu se integrau dispozițiilor de strictă interpretare ale art. 608 lit. h) din C. proc. civ., cât timp recurentul nu a făcut dovada că s-ar fi adus atingere unor dispoziții imperative ale legii prin hotărârea arbitrală.

Mai mult, prin aceste critici, recurentul reia motivele invocate prin acțiunea în anulare, însă, procedând în această manieră recurentul a ignorat faptul că toate aceste susțineri au primit un răspuns specific din partea primei instanțe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigențelor acestei căi extraordinare de atac în reformare.

Analiza modalității în care instanța arbitrală a interpretat textele legale a căror nerespectare se invocă, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, fiind, în realitate aspecte care țin de temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate și nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ.

Totodată, în mod corect a reținut curtea de apel că argumentele vizând omisiunea arbitrilor de a analiza anumite capete de cerere sau neclaritatea soluției (ce anume capete au fost admise din cele formulate) nici nu pot fi supuse analizei instanței, dat fiind dispozițiile art. 604 C. proc. civ. care stabilesc procedura lămuririi, completării și îndreptării hotărârii arbitrale.

Faptul că recurentul nu este mulțumit de soluția pronunțată, nu are relevanță juridică din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., această împrejurare neputând genera o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanță superioară, pentru motive străine celor enumerate strict și limitativ în dispozițiile legale menționate.

Față de cele reținute anterior, se constată că sentința atacată nu este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motivarea curții de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Constatând, așadar, că nu este incident niciunul din motivele de casare prevăzute de lege, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC C.F. NR. x împotriva sentinței civile nr. 117 din 29 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC C.F. NR. x împotriva sentinței civile nr. 117 din 29 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2022.