ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile contractului de asociere în participațiune nr. x/08.07.2004, tranzacția autentificată sub nr. x/24.10.2013 de BNP B., art. 1270, 1350, 1531-1534, 1817 C. civ., art. 194 și urm., art. 451 și urm. C. proc. civ.

Prin cererea modificatoare a acțiunii, înregistrată la 6 iunie 2017, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului și la plata daunelor morale, în sumă de 50.000 RON, în temeiul art. 1531 pct. 3 Noul C. civ.

În cauză pârâtul SPITALUL CLINIC CF x București a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. 205/2004 și a actelor adiționale subsecvente, precum și constatarea nulității absolute a tranzacției nr. 1251/24.10.2013 încheiată cu reclamanta.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare și reclamantul A. S.R.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018.

Ca urmare a solicitării Curții de Apel București, prin rezoluția din 16.05.2018 stabilită în procedura prealabilă, reclamanta a indicat expres că motivul de anulare invocat îl constituie dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., iar în ceea ce privește dispozițiile imperative legale a căror încălcare o invocă prin prisma acestui motiv a indicat dispozițiile art. 575 alin. (2) rap. la art. 5 C. proc. civ., art. 1166 și 1169 C. civ., art. 1183, art. 1170, art. 1266 și urm. C. civ., art. 1350, art. 1270, art. 1530 și art. 1817 C. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția conexității și, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 123/F din 23 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse acțiunile în anulare formulate de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI și de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva sentinței arbitrale nr. 33/28.03.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, ca nefondate.

Recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii în anularea hotărârii arbitrale nr. 33/28.03.2018 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României, cu cheltuieli de judecată.

După evocarea motivelor acțiunii în anulare, recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. a arătat că, prin sentința atacată, Curtea de Apel București a respins acțiunea sa în anulare, apreciind, în esență, că argumentele invocate nu se înscriu in prevederile art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că, în ceea ce privește critica sa din acțiunea in anulare în sensul că tribunalul arbitral a nesocotit normele procedurale imperative ale art. 575 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel București a considerat că încălcarea de către tribunalul arbitral a nomelor procedurale se poate invoca în acțiunea in anulare numai daca respectiva nerespectare poate fi încadrată în vreuna din ipotezele art. 608 alin. (1) lit. a) - i) C. proc. civ., ipoteza care nu este incidentă în cauză.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, în ceea ce privește celelalte dispoziții de drept material invocate ca fiind încălcate de hotărârea arbitrală atacată, Curtea de Apel București a constatat că niciuna dintre acestea nu are caracter de dispoziție legală imperativă, ele nefiind norme care comandă o conduită sau impun abținerea de la o conduită, ci sunt norme dispozitive, ce reglementează cadrul general referitor la încheierea contractelor și buna-credință, la regulile de interpretare a contractelor, la forța obligatorie a contractelor, la condițiile răspunderii contractuale și la dreptul la daune-interese, precum și la rezilierea locațiunii. De asemenea, în considerentele sentinței atacate, s-a mai arătat ca, prin acțiunea in anulare, a fost criticată temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate și nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C., a susținut că instanța a aplicat greșit normele de drept material apreciind că, dispozițiile art. 1183 C. civ., care obliga părțile la negociere cu bună-credință și la plata de despăgubiri pentru neexecutarea acestei obligații, nu ar fi imperative. Recurentul-reclamant a arătat că imperative sunt și normele prevăzute de art. 1266 C. civ., care instituie regula interpretării obligatorii a contractelor după voința concordantă și scopul urmărit, precum și cele ale art. 1270 din același act normativ, care arată că un contract este legea părților.

Dat fiind aceste argumente, recurentul-reclamant a susținut că acțiunea în anulare nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de reanalizare a temeiniciei hotărârii arbitrale, fiind, de fapt, o cerere de analizare a legalității hotărârii arbitrale.

Recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește cererea reconvențională de admitere a nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. x/8.07.2004 și a tranzacției autentificate sub nr. x/24.10.2013.

Recurentul-pârât a arătat că a fost analizată cererea sa în anulare de către Curtea de Apel București cu referire la două motive, respectiv încălcarea de către instanța arbitrală a dispozițiilor privind nulitatea absolută, prevăzută de art. 948 și art. 962-968 C. civ. din 1864 pentru capătul de cerere vizând constatarea nulității Contractului de asociere în participațiune nr. x/08.07.2004, precum și încălcarea dispozițiilor art. 1 179, art. 1225-1239, art. 1246-1254, art. 2273 și art. 2274 din Noul C. civ., pentru capătul de cerere vizând constatarea nulității tranzacției autentificate sub nr. x/24.10.2013.

Astfel, recurentul-pârât a susținut că, deși, Curtea de Apel București a reținut natura de norme imperative a acestor dispoziții legale, întrucât părțile nu pot deroga nici de la condițiile de validitate ale unui act, art. 948 vechiul C. civ., nici de la cele pe care trebuie să le îndeplinească obiectul sau cauza actului, art. 962-968 din același act normativ, a decis în mod nelegal că este necesar ca însăși existența acestor condiții sau caracteristici ale obiectului să fie nesocotite de instanța arbitrală, apreciind totodată că din considerentele sentinței arbitrale nu rezultă că instanța arbitrală ar fi negat condițiile esențiale pentru validitate.

S-a reținut de către Curtea de Apel București, a mai susținut recurentul-pârât, faptul că instanța arbitrală nu a nesocotit dispozițiile imperative, ci a făcut o aplicare a acestora, aplicare ce prin ea însăși nu poate face obiectul controlului judiciar prin prisma art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Or, contrar acestor rețineri, recurentul-pârât a apreciat că tocmai prin interpretarea sau aplicarea acestor dispoziții legale, instanța arbitrală încalcă ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii referitoare la validitatea actului și a condițiilor obiectului și cauzei acestuia.

In ceea ce privește posibilitatea analizării hotărârii arbitrale de către instanță în cadrul acțiunii în anulare întemeiată pe art. 608 lit. h) C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că, ceea ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de acest text de lege, este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu.

A apreciat recurentul-pârât, că, în cauză, contrar celor reținute de către Curtea de Apel București, controlul judiciar se poate efectua, normele a căror încălcare s-a invocat fiind norme imperative.

Totodată, recurentul-pârât a menționat că, în cauză, motivul prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. este îndeplinit prin caracterul imperativ al normelor privind validitatea actului juridic și condițiile obiectului și cauzei, dispoziții imperative, reținute în acest sens chiar de către instanță.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat a se observa că, deși prin sentința atacată, Curtea de Apel București a reținut, pe de o parte, faptul că aplicarea dispozițiilor nulității nu poate face obiectul controlului judiciar, ulterior a procedat la analizarea și interpretarea acestor motive de nulitate.

Prin urmare, recurentul-pârât a susținut că există o contradicție în motivarea hotărârii, întrucât, pe de o parte, se recunoaște caracterul imperativ al normelor invocate pentru nulitatea absolută a actelor, însă se apreciază că aceste aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar, deși art. 608 lit. h) C. proc. civ. prevede expres încălcarea ordinii publice și dispozițiilor imperative, iar, pe de altă parte, deși se motivează că nu pot face obiectul controlului, totuși Curtea de Apel București le analizează raportat la probele din dosar, statuând corectitudinea hotărârii arbitrale privind interpretarea naturii contractului, obiectului, fraudei la lege.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că sentința atacată încalcă dispozițiile referitoare la nulitatea absolută prevăzută de art. 948 și art. 962-968 din vechiul C. civ., invocate în susținerea cererii reconvenționale.

Astfel, a arătat că încheierea contactului de asociere în participațiune a fost făcută cu nesocotirea dipozițiilor imperative a legislației privind achizițiile publice, respectiv O.U.G. nr. 60/2001, în vigoare la momentul încheierii contractului, fiind bazată pe o cauză ilicită.

A arătat că motivul determinant pentru încheierea contractului numit de asociere în participațiune nu a fost reprezentat de desfășurarea în comun a unor activități și suportarea în comun a pierderilor și beneficiilor rezultate din această asociere, ci acest contract a fost doar mijlocul folosit de părți pentru a desfășura activitățile specifice contractului de închiriere și pentru a eluda aplicarea normelor legale imperative privind procedura de închiriere a unui imobil proprietatea Ministerului Transporturilor.

In consecință, a susținut recurentul-pârât, cauza ilicită, ce include și frauda la lege, a fost comună ambelor părți, deoarece niciuna dintre acestea nu poate susține că nu a cunoscut prevederile legale, asttfel încât contractul este lovit de nulitate absolută conform art. 968 și art. 948 Vehiul C. civ.

Cauza ilicită a contractului, precum și a Actului Adițional nr. 13 din 21.04.2011, este relevată și de faptul că, deși spațiul ce urma să fie repus la dispoziție reclamantei nu a făcut obiectul unei proceduri de concesiune, părțile au stabilit cuantumul redevenței și au cunoscut necesitatea parcurgerii procedurii legale pentru darea în folosință a unui imobil proprietate publică a statului.

Recurentul-pârât a apreciat că, raportat la situația de fapt, la modul de reglementare al obligațiilor părților din cadrul contractului de asociere în participațiune, la scopul urmărit de părți la încheierea contractului, la caracterul defavorabil pentru acesta a obligațiilor stabilite contractual, respectivul contract este nul absolut pentru nevalabilitatea obiectului, a cauzei și pentru frauda la lege. Instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material imperative în materia nulității actelor referitoare la obiectului actului juridic, nevalabilitatea cauzei și frauda la lege, respectiv dispozițiile art. 948, art. 962-968 din vechiul C. civ.

Referitor la nelegalitatea sentinței atacate, in ceea ce privește tranzacția autentificată sub nr. x/24.10.2013, recurentul-pârât a apreciat că reținerile instanței privind validitatea acesteia sunt consecința aplicării greșite a normelor imperative de drept material referitoare la condițiile de validitate, astfel cum au fost motivate prin acțiunea in anulare.

Recurentul-pârât a arătat că a invocat nulitatea absolută a acestei tranzacții, motivele de nulitate, astfel cum rezultă din întâmpinare, cererea reconvențională și cererea în anulare, fiind nevalabilitatea obiectului actului juridic, respectiv caracterul ilicit în sensul că acesta contravine ordinii publice. Aceasta, întrucât, prin tranzacție s-au stabilit obligații cu privire la un contract nul absolut, atât sub aspectul nevalabilității obiectului actului juridic, cât și sub aspectul cauzei ilicite și fraudei la lege, dar și prin faptul că în tranzacție s-au stabilit obligații cu privire la un spațiu care nu putea face obiectul unui contract de asociere în participațiune, fiind vorba de administrarea unui bun proprietate publică, regim stabilit de Ordinul nr. 1802/2002 al Ministerului Transporturilor.

S-a învederat și cauza ilicită, care încalcă ordinea publică, întrucât tranzacția este bazată pe un act nul absolut, dar și prin prisma faptului că, la data edictării acesteia, pentru atribuirea spațiilor aparținând autorităților publice trebuia încheiat un contract de achiziție publică, potrivit O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la momentul semnării tranzacției. A fost invocată și frauda la lege având în vedere că tranzacția a fost încheiată cu nerespectarea O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice.

De asemenea, recurentul-pârât a susținut că a făcut trimitere și la dispozițiile art. 2273 din Noul C. civ., potrivit cărora tranzacția este afectată de aceleași cauze de nulitate ca ale unui contract, dar și la dispozițiile art. 2274 din același act normativ, potrivit căruia este nulă tranzacția încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, întrucât în acest act părțile nu au tranzacționat și cu privire la nulitatea invocată.

Referitor la această parte a cererii în anulare vizând nulitatea tranzacției, Curtea de Apel București a reținut si confirmat interpretarea instanței arbitrale în sensul că, întrucât, în tranzacție, obligațiile asumate sunt doar de negociere și încheiere în viitor a unui act adițional la contractul de asociere în participațiune, întrucât nu este definit cu exactitate spațiul, obiect al tranzacției, și având în vedere executarea tranzacției de către pârât, prin plățile efectuate în temeiul acesteia, susținerile pârâtului ar fi contradictorii și a respins astfel nulitatea tranzacției.

Recurentul-pârât a susținut că, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 1179, 1225-1239, 1246-1254 din Noul C. civ. și art. 2273- 2274 din același cod, invocate ca temei al cererii sale privind constatarea nulității absolute a tranzacției, Curtea de Apel București a respins partea cererii reconvenționale privitoare la tranzacție.

Astfel, a arătat recurentul-pârât, obiectul tranzacției este într-adevăr negocierea și semnarea unui act adițional, însă scopul actului adițional era continuarea obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune, a cărui nulitate a fost invocată în prima parte a cererii, iar, cel puțin pentru considerente legate de nulitatea contractului de asociere în participațiune, părțile nu puteau acoperi prin tranzacție nulitatea unui contract.

Raportat la nulitatea absolută invocată, dar și la caracteristicile acesteia, în sensul că nu poate fi acoperită, recurentul-pârât a apreciat că nu pot fi primite statuările Curții de Apel București cu privire la executarea tranzacției. Tranzacția a vizat prelungirea unui contract, în opinia recurentului-pârât, nul absolut, astfel că obiectul acesteia fiind un contract nul, ea însăși devine contract nul, în temeiul art. 2274 din Noul C. civ.. Totodată, recurentul-pârât a susținut că executarea obligațiilor nu are legătură cu încălcarea sau nu a unor norme legale la data edictării actelor, dimpotrivă executarea denotă buna-credință a sa și nu ar putea constitui temei al respingerii pretențiilor ori de acoperire a unei nulități absolute a contractelor.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.., invocată de recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x București prin întâmpinare, pentru considerentele reținute în cuprinsul acelei încheieri și a admis în principiu recursurile declarate de ambele recurente.

Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Înalta Curte constată că acțiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate de recurenta-reclamantă este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;"

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța a aplicat greșit normele de drept material argumentând că dispozițiile art. 1183 C. civ. nu ar fi imperative. Recurenta-reclamantă a arătat că sunt imperative și normele prevăzute de art. 1266 C. civ., precum și cele ale art. 1270 din același act normativ, iar, dat fiind aceste argumente, acțiunea sa în anulare nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de reanalizare a temeiniciei hotărârii arbitrale, fiind, de fapt, o cerere de analizare a legalității hotărârii arbitrale.

Înalta Curte reține că, deși, prin acțiunea în anulare, reclamantul a susținut că hotărârea arbitrala încalcă dispozițiile art. 575 alin. (2) C. proc. civ., art. 1166, 1169, 1183, art. 1170, art. 1266, art. 1350, art. 1270, art. 1530 si art. 1817 din C. civ., în recursul formulat critică hotărârea curții de apel numai în ceea ce privește aplicarea art. 1183 C. civ., art. 1266 C. civ. și art. 1270 din același cod, astfel încât, în raport cu principiul disponibilității, analiza instanței de recurs va avea în vedere doar aceste dispoziții.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că ceea ce interesează în analiza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau supletiv.

Or, norma imperativă, fie de drept substanțial, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de curtea de arbitraj pentru a atrage incidența motivului de anulare invocat, trebuia să prescrie o anumita conduită, încălcată de părți, dar acceptată de instanță, sau să interzică o anumită conduită, pe care curtea de arbitraj să o fi permis, ceea ce nu este cazul în speță.

Noțiunea de ordine publică nu este identică cu cea de normă imperativă, iar bunele moravuri vizează ocrotirea unui interes general și semnifică un ansamblu de reguli impuse de o anumită morală socială, existentă la un moment dat și într-un anumit loc, care, în paralel cu ordinea publică, reprezintă un standard în funcție de care sunt apreciate comportamentele umane.

Înalta Curte reține că reglementările legale a căror încălcare este invocată prin cererea de recurs, respectiv dispozițiile art. 1183 C. civ., art. 1266 și ale art. 1270 din același act normativ, nu sunt imperative, ci dispozitive, ele reglementând principii cu caracter general în materia încheierii, interpretării și efectelor contractelor, care nu se confundă cu normele imperative ce impun o anumită conduită părților.

Dispozițiile textelor legale invocate nu au caracterul unei norme imperative sau a unei norme de ordine publică, acestea neavând menirea să ocrotească un interes public, ci vizează încheierea, interpretarea și efectele unor contracte civile care nu pot depăși sfera unui interes privat.

Prin urmare, în mod judicios a reținut curtea de apel că aceste prevederi nu au caracter de dispoziție legală imperativă, ele nefiind norme care stabilesc o conduită sau impun abținerea de la o conduită, ci sunt norme dispozitive.

Analiza modalității în care instanța arbitrală a interpretat textele legale a căror nerespectare se invocă, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, fiind, în realitate aspecte referitoare la temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate și nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ., așa cum în mod corect s-a reținut.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este mulțumită de soluția pronunțată, nu are relevanță juridică din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., această împrejurare neputând genera o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanță superioară, pentru motive străine celor enumerate strict și limitativ în dispozițiile legale menționate.

Așa fiind, motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, recursul reclamantei urmând a fi respins.

Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x București, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Recursul recurentului-pârât SPITALUL CLINIC CF x BUCUREȘTI a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că există o contradicție în motivarea hotărârii, întrucât, pe de o parte, se recunoaște caracterul imperativ al normelor invocate pentru nulitatea absolută a actelor, însă se apreciază că aceste aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar, deși art. 608 lit. h) C. proc. civ. prevede expres încălcarea ordinii publice și dispozițiilor imperative, iar, pe de altă parte, deși se motivează că nu pot face obiectul controlului, totuși curtea de apel analizează normele raportat la probele administrate în cauză, stabilind corectitudinea hotărârii arbitrale privind interpretarea naturii contractului, obiectului și fraudei la lege.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate care vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat teza privind motivarea contradictorie.

În speță, nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât vizând existența unor motive contradictorii, în condițiile în care, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns justificat, în cadrul controlului de nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, tuturor argumentelor expuse în susținerea motivului prevăzut de dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., invocat în acțiunea în anulare formulată, în realitate, criticile recurentului-pârât relevând nemulțumirea acestuia cu privire la soluția pronunțată.

Analizând acțiunea în anulare formulată de pârât, curtea de apel a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de acesta, drept pentru care cererea în anulare a fost respinsă, aspect ce se regăsește și în dispozitivul deciziei, astfel că și din această perspectivă existența unor motive contradictorii nu poate fi reținută.

Curtea de apel a respectat exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de motive contradictorii, în condițiile în care considerentele deciziei sprijină soluția din dispozitiv și nici nu există considerente contradictorii.

Criticile recurentului-pârât nu susțin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, astfel că dezlegarea dată prin hotărârea curțiide apel este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că, raportat la analiza respectării normelor imperative invocate privind validitatea actelor juridice, sentința recurată este nelegală, reținerile și concluziile curții de apel fiind efectuate cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, hotărârea atacată încalcă dispozițiile referitoare la nulitatea absolută prevăzută de art. 948 și art. 962-968 din vechiul C. civ., invocate în susținerea cererii reconvenționale.

Totodată, recurentul-pârât a susținut că, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 1179, 1225-1239, 1246-1254 din Noul C. civ. și art. 2273-2274 din același cod, invocate ca temei al cererii sale privind constatarea nulității absolute a tranzacției, curtea de apel a respins partea cererii reconvenționale privitoare la tranzacție.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, analizând hotărârea arbitrală, curtea de apel a motivat că, pentru a se putea reține o încălcare a art. 948 C. civ. din 1864 și art. 962-968 din același cod, ce au natura unor norme imperative, este necesar ca însăși existența condițiilor de validitate și a caracteristicilor obiectului sau cauzei să fi fost nesocotite de instanța arbitrală, or, soluția de respingere a cererii reconvenționale este rezultatul interpretării și aplicării dispozițiilor legale invocate la situația concretă rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte reține că temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate de pârât este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;", precum și faptul că, analizând motivul acțiunii în anulare, invocat de pârât, curtea de apel a arătat care sunt argumentele pentru care a apreciat acest motiv neîntemeiat.

Analiza modalității în care instanța arbitrală a interpretat dispozițiile art. 948 C. civ. din 1864 și art. 962-968 din același cod, respectiv în sensul că s-a făcut o aplicare a acestora, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, pentru a fi incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În mod corect a reținut curtea de apel că prin sentința arbitrală atacată nu s-au nesocotit dispozițiile art. 948 și art. 962-968 C. civ., ci s-a făcut o aplicare a acestora, aplicare care ea însăși nu poate face obiectul controlului judiciar prin intermediul art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Criticile recurentului-pârât prin care se susține că este nul absolut pentru nevalabilitatea obiectului, a cauzei și pentru frauda la lege contractul de asociere în participațiune, raportat la situația de fapt, la modul de reglementare al obligațiilor părților din cadrul contractului de asociere în participațiune, la scopul urmărit de părți la încheierea contractului, la caracterul defavorabil pentru acesta a obligațiilor stabilite contractual, vizează în esență fondul litigiului arbitral.

Or, întrucât motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., în raport de considerentele reținute de curtea de apel, ce confirmă legala soluție de respingere a acțiunii în anulare, criticile recurentului-pârât nu vor putea fi analizate, acestea vizând aspecte de netemeinicie.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1179, art. 1225-1239 din Noul C. civ., pentru capătul de cerere privind constatarea nulității tranzacției, curtea de apel a motivat, ca și în cazul contractului de asociere în participațiune, că, pentru a se putea reține o încălcare a acestor dispoziții legale, este necesar ca însăși existența condițiilor de validitate și a caracteristicilor obiectului sau cauzei să fi fost nesocotite de instanța arbitrală, or, soluția cuprinsă în hotărârea atacată este rezultatul interpretării clauzelor tranzacției, respectiv al aplicării dispozițiilor legale la situația concretă rezultată din probatoriul administrat în cauză și nicidecum rezultatul încălcării respectivelor norme legale.

Examinarea concretă a conținutului contractului, aprecierea probelor și a circumstanțelor proprii pricinii deduse judecății implică aspecte care vizează exclusiv aplicarea legii, astfel încât evaluarea are caracter cazual, nefiind întrunită ipoteza încălcării unor dispoziții imperative ale legii.

Așa cum s-a arătat anterior, analiza modalității în care curtea de arbitraj a interpretat dispozițiile legale menționate pentru capătul de cerere privind constatarea nulității tranzacției, reținându-se că s-a făcut o interpretare a clauzelor tranzacției în sensul de act prin care părțile au convenit numai să negocieze și să încheie în viitor un act adițional la contractul de asociere în participațiune, fiind aplicate aceste dispoziții legale la situația concretă rezultată din probatoriul administrat în cauză, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, pentru a fi incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Înterpretarea tranzacției în sensul că părțile s-au obligat doar la negocierea și încheierea în viitor a unui act adițional, fără a fi definit spațiul la care se face referire și fără a se face referire la O.U.G. nr. 34/2006, nu poate conduce la existența unei încălcări a dispozițiilor imperative cuprinse în acest act normativ referitoare la achizițiile publice, astfel încât soluția cuprinsă în sentința instanței arbitrale este rezultatul interpretării contractului de tranzacție și nicidecum rezultatul încălcării normelor legale vizând achizițiile publice, după cum corect a reținut curtea de apel.

Astfel, în mod temeinic și legal a statuat curtea de apel că prin sentința arbitrală atacată nu s-au nesocotit dispozițiile art. 1179 și art. 1225-1239 din Noul C. civ.

Criticile recurentului-pârât prin care s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 1246-1254 din Noul C. civ., invocate ca temei al cererii privind constatarea nulității absolute a tranzacției, nu sunt întemeiate.

Astfel, curtea de apel a reținut că din considerentele sentinței atacate nu rezultă încălcarea vreunei norme imperative dintre cele menționate, soluția instanței arbitrale având la bază interpretarea și calificarea tranzacției ca fiind un contract prin care părțile au convenit numai negocierea și încheierea în viitor a unui act adițional la contractul nr. x/2004, deci un contract ale cărui clauze nu încalcă nicio normă de interes general. Or, această interpretare dată de tribunalul arbitral clauzelor cuprinse în tranzacție, chiar dacă ar fi una eronată, este o încălcare a contractului, iar nu o încălcare a normelor imperative a căror încălcare se invocă, așa cum a constatat curtea de apel.

Înalta Curte reține că analiza modalității în care instanța arbitrală a interpretat clauzele cuprinse în tranzacție, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii, fiind, în realitate aspecte care țin de temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate și nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ.

Așadar, în mod corect a reținut curtea de apel că interpretarea dată de instanța arbitrală clauzelor cuprinse în tranzacție nu reprezintă o încălcare a normelor imperative a căror nesocotire se invocă.

Art. 2273 din Noul C. civ. cuprinde dispoziții referitoare la cauzele de nulitate a contractului de tranzacție, act de dispoziție al părților, iar aceste prevederi legale vizează o normă juridică de ordine privată, neavând menirea să ocrotească un interes public.

Cum aceste dispoziții legale nu sunt norme imperative care să impună o anumită conduită părților, nu se circumscriu motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește dispozițiile art. 2274 din Noul C. civ., în condițiile în care instanța arbitrală nu a reținut că tranzacția ar fi fost încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, în mod legal curtea de apel a constatat că acestea nu au relevanță în cauză și nu se poate reține o încălcare a lor, astfel încât criticile recurentului-pârât, în sensul că nu pot fi primite argumentele menționate în considerentele sentinței recurate cu privire la executarea tranzacției, nu sunt întemeiate.

Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea curții de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Așa fiind, motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât nu sunt fondate.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.. și de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x București, împotriva sentinței civile nr. 123/F din 23 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.. și de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x București, împotriva sentinței civile nr. 123/F din 23 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2021.