ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1436/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat în principal, nulitatea absolută a contractului nr. x din 20 ianuarie 2021 și, în subsidiar, nulitatea relativă a contractului x/2021.

Prin sentința nr. 57 din 4 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței și, în principal constatarea nulității absolute a contractului nr. x din 20 ianuarie 2021, iar în subsidiar, anularea contractului.

Prin decizia civilă nr. 423 din 13 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 57 din 4 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamanta A. S.A. susține că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1309 alin. (2) din C. civ. (teoria mandatului aparent) și fără ca instanța de apel să se pronunțe în mod complet asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cauza, fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel și-ar fi bazat întreaga hotărâre exclusiv pe dispozițiile art. 1309 alin. (2) C. civ., pe care apreciază că le-ar fi aplicat greșit, prin prisma neanalizării condiției bunei-credințe a intimatei B..

De asemenea, s-a apreciat că și prevederile art. 2016 C. civ., (mandatul special), au fost greșit aplicate prin prisma faptului că reprezentantul B. cunoștea cu certitudine faptul că exemplarele de pe contractul nr. x nu erau semnate de reprezentantul legal al A..

În acest context, recurentul se consideră îndreptățit să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei instanței de apel, spre o nouă judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepția nulității parțiale a recursului, în ceea ce privește partea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, la 22 mai 2024, solicitând respingerea excepției invocate și admiterea recursului.

La termenul din 20 iunie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanța de apel, recurenta-reclamantă face considerațiuni cu privire la neanalizarea unor mijloace de probă si a apărărilor sale cu privire la elementele de fapt ale pretinsei încheieri a contractului în litigiu, aspecte care, în opinia sa, ar atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate, fără însă a menționa care sunt normele procedurale încălcate de instanță.

Din această perspectivă, susținerile ce vizează pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât instanța de apel a procedat la o reanalizare a cauzei sub toate aspectele, chiar și la administrarea probei cu expertiză raportându-se la toate probele administrate în cauză, cât și la proba cu martori și cu înscrisuri, probe pe care însă nu le-a considerat întemeiate.

In ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material, referitoare la art. 1309 alin. (2) C. civ., iar din argumentele evocate rezultă că aceasta tinde la o restabilire a situației de fapt și la o reanalizare a probatoriului, aspecte incompatibile cu instituția căii extraordinare a recursului prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva reanalizării probatoriului, recurenta solicită instanței de recurs să treacă peste măsura acordată de instanța de apel fiecărei probe și să reinterpreteze într-o modalitate diferită probele administrate în cauză.

Din argumentele expuse de recurentă, Înalta Curte constată că nu se pot desprinde care ar fi greșelile instanței de apel și nici că încadrarea acestora se poate subsuma motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează netemeinicia soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, soluție menținută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 5.922,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial dovedite prin înscrisurile aflate la pagina 57 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 5.922,75 RON, constând în onorariu avocațial.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 423 din 13 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 5.922,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 423 din 13 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 5.922,75 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2024.