ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 92/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin sub dosar nr. x/2024, la data de 15.01.2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 26.06.2010, înregistrată în registrul de stare civilă al localității Lunca Bradului sub nr. x din 26.06.2010, în principal prin acordul părților, daca pârâta se va învoi, iar, în subsidiar, din culpa exclusivă a reclamantului, întrucât părțile sunt separate în fapt de mai mult de doi ani; efectuarea mențiunilor referitoare la desfacerea căsătoriei în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei Lunca Bradului; revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de "C."; exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți asupra minorului D.; stabilirea locuinței minorului la mamă; stabilirea în sarcina reclamantului, în calitate de tată, a obligației de a contribui la întreținerea minorului D. prin plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 1/4 din venitul minim net pe economie națională, lunar; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 618 din 31 mai 2024, Judecătoria Reghin a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că reclamantul solicită, cu titlu principal, desfacerea căsătoriei prin divorț, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 915 C. proc. civ., care determină o competență teritorială exclusivă, în sensul art. 129 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Ca situație de fapt, instanța a reținut că din raportul de anchetă socială reiese că reclamantul nu locuiește la adresa la care figurează cu domiciliu, imobilul în cauză fiind demolat, iar cei doi soți nu mai locuiesc în localitatea Lunca Bradului, ultimul domiciliu comun al părților, copilul părților fiind în prezent transferat la Școala Gimnazială nr. 22 din municipiul Constanța.

Coroborând situația de fapt astfel reținută, cu susținerile reclamantului, potrivit cărora pârâta are reședința în mun. Constanța, s-a reținut că Judecătoria Constanța este instanța competentă să soluționeze cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 12135 din 18 octombrie 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Reghin, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, s-a reținut că pârâta nu locuiește pe teritoriul municipiului Constanța, astfel cum aceasta a indicat și în fața instanței, ci la domiciliul din cartea de identitate, aflat în sat Lunca Bradului, com. Lunca Bradului, nr. 321, jud. Mureș, aspect ce se coroborează cu mențiunile din raportul de anchetă psihosocială, de unde rezultă că pârâta, de la momentul revenirii în țară, locuiește în comuna Lunca Bradului, județul Mureș, potrivit declarației surorii pârâtei făcută în fața reprezentanților DGASPC.

În raport de situația de fapt astfel reținută, instanța a apreciat incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că unul dintre soți locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună.

A apreciat că indicarea reședinței pârâtei de către reclamant, ca fiind în județul Constanța, nu impunea citarea acesteia doar la reședința indicată, ci și la domiciliul din cartea de identitate, omisiunea instanței inițial învestite conducând, astfel, la imposibilitatea de prezentare a pârâtei în fața instanței de judecată încă de la primul termen de judecată.

Totodată, faptul că fiul părților este înmatriculat la școala "I.C. Brătianu" din mun. Constanța nu poate determina instanța să rețină că Judecătoria Constanța ar fi competentă teritorial, potrivit art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât în temeiul acestui articol se stabilește competența de soluționare a cererii de divorț, în mod exclusiv, indiferent dacă există și cereri accesorii cu privire la minorii rezultați din căsnicie, competența instanței de la domiciliul minorului putând fi stabilită doar în cazul în care instanța ar fi fost învestită cu o cerere principală în ceea ce îl privește pe minor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 26.06.2010; efectuarea mențiunilor referitoare la desfacerea căsătoriei în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei Lunca Bradului; revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de "C."; exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți asupra minorului D.; stabilirea locuinței minorului la mamă; stabilirea în sarcina reclamantului, în calitate de tata, a obligației de a contribui la întreținerea minorului D. prin plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 1/4 din venitul minim net pe economie națională, lunar.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de capătul de cerere principal, având ca obiect divorț, sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la această locuință, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Se reține că în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că, conform susținerilor ambelor părți din fața Judecătoriei Constanța, ultimul domiciliu comun al părților a fost în satul Lunca Bradului, jud. Mureș, iar pârâta locuiește în sat Lunca Bradului nr. 321, comuna Lunca Bradului, jud. Mureș, aceste aspecte fiind consemnate în practicaua sentinței pronunțate de Judecătoria Constanța.

Drept urmare, având în vedere că, în speță, sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta pricină este judecătoria de la ultimul domiciliu comun al celor doi soți.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Reghin, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.