ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 90/2025

HOTĂRÂRE
16.01.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 90/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Vălenii de Munte la data de 6 august 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, pronunțând o hotărâre provizorie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, să dispună stabilirea legăturilor personale cu minorele C. și D., după următorul program: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 16:00 până duminică ora 18:00, cu luarea minorelor de la mama la domiciliul său; mama să permită minorelor să comunice cu tatăl acestora prin apeluri video sau voce, prin intermediul aplicațiilor E. sau F., lunea și sâmbăta între orele 19:00-19:30.

Prin sentința civilă nr. 1011 din 24 septembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Luduș.

În motivare, instanța a reținut că cererea de stabilire a legăturilor cu minorele este o cerere privitoare la persoane, astfel încât competența în această materie aparține instanțelor prevăzute de art. 114 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a instanței în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.

A apreciat că, în cazul proceselor referitoare la persoane, competența este exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., iar instanța de judecată poate invoca această excepție, potrivit art. 129 alin. (3) din același act normativ.

A reținut că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens mai larg, prezentând importanță adresa unde partea locuiește efectiv, domiciliul în fapt, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Ca situație de fapt, a constatat că din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtei a reieșit faptul că aceasta locuiește din luna martie 2024 în jud. Cluj, iar la momentul efectuării referatului de anchetă socială pârâta se afla în vizită în localitatea Slănic, jud. Prahova, la locuința părinților săi, urmând ca, ulterior, să se întoarcă în jud. Cluj. Totodată, a reținut că reclamantul, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a arătat că pârâta are domiciliul în localitatea Slănic, jud. Prahova, unde locuiesc și minorele.

Apreciind că reședința pârâtei la care se află minorele este situată în comuna Sărmașu, jud. Cluj, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Luduș, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Luduș prin sentința civilă nr. 1024, pronunțată la 5 noiembrie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut în motivare că, prin înscrisurile depuse la dosar la data de 22 octombrie 2024, pârâta a arătat că este domiciliată în jud. Prahova, iar minorele locuiesc, în prezent, chiar dacă temporar, la această adresă.

A apreciat că momentul care interesează pentru verificarea competenței este cel al introducerii cererii de chemare în judecată, împrejurarea că, ulterior acestui moment, pârâtul își schimbă domiciliul nefiind de natură a atrage și o schimbare de competență.

A reținut că normele de competență prevăzute de art. 114 alin. (1) C. proc. civ. au fost stabilite inclusiv pentru ușurința administrării probatoriului, iar prin declinarea de competență se urmărește respectarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea normei legale reprezentate de articolul anterior menționat, respectiv acela de a conferi instanței de la locuința minorului competența de soluționare a cauzelor privind măsurile referitoare la acesta.

Ca urmare, a apreciat că instanța cea mai bine plasată pentru administrarea probelor și ascultarea minorelor, dacă se impune, este instanța de la locuința în fapt a minorelor la data promovării acțiunii, respectiv Judecătoria Vălenii de Munte.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății ce a generat desesizarea celor două instanțe și ivirea conflictului negativ de competență îl constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea legăturilor personale cu minorele C. și D., până la soluționarea dosarului civil nr. x/2024, înregistrat pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte.

Înalta Curte reține incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ., care prevăd că Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…), precum și pe cele ale art. 107 din același cod, care dispun în sensul că Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.

Prevederile art. 114 C. proc. civ. statuează că: Cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Totodată, conform dispozițiilor art. 998 C. proc. civ., Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

În speță, pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte este înregistrată cererea formulată de pârâta din prezenta cauză, înregistrată sub dosar nr. x/2024, având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor.

O astfel de cerere privește măsurile de ocrotire a persoanei fizice, cerere dată de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, urmând a se soluționa de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, conform dispozițiilor art. 114 C. proc. civ.

Potrivit art. 496 alin. (1)-(4) C. civ., (1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ., iar pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii [(art. 496 alin. (1)], fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, 26 august 2024, domiciliul mamei, în îngrijirea căreia au rămas minorele, era în orașul Slănic, str. x, jud. Prahova, conform mențiunilor pârâtei făcute prin întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Vălenii de Munte, coroborate cu cele din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul său.

Singurul aspect care interesează în stabilirea instanței competente cu soluționarea cauzei este cel legat de locuința efectivă a minorelor la data sesizării instanței, aceasta fiind deci cea din orașul Slănic, str. x, jud. Prahova.

O eventuală schimbare a domiciliului minorelor, ulterioară sesizării instanței, în circumstanțele în care, potrivit susținerilor pârâtei menționate în referatul de anchetă socială cu privire la întoarcerea sa în comuna Sărmașu, sat Vișinelu, jud. Cluj, eventual, împreună cu minorele, în lipsa altei mențiuni în actele dosarului privitoare la domiciliu, nu este de natură a atrage o modificare a competenței instanței sesizate inițial.

Astfel, potrivit art. 107 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil, ca regulă de drept generală în materia competenței teritoriale, atunci când pe parcursul judecății intervin modificări asupra acestui element de identificare a persoanei, instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, intervine o schimbare a domiciliului pârâtului.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Vălenii de Munte, în circumscripția căreia este situat orașul Slănic, jud. Prahova, este instanța competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2269/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava l
ÎCCJ 2024-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1780/2024
Ședința publică din data de 25 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2023 la data de 01 apri
ÎCCJ 2025-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2025
, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, s-a aflat dosarul nr. x/2024 cu același obiect și aceleași persoane implicate. Prin sentința civilă nr. 5750 din 6 decembrie 2024, pronunțată în dosarul menționat, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a soluțio
ÎCCJ 2024-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2024
Ședința publică din data de 11 decembrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balș sub nr. x/2024, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu
ÎCCJ 2024-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1166/2024
Ședința publică din data de 23 aprilie 2024 I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin sentința civilă nr. 18 din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Târgu-Cărbunești a admis în parte cererea de or
Sursă