ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 591/2024

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 23 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de petenții A. și B. împotriva doamnelor judecător C. și D..

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petenții A. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24 noiembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin cererea de recurs, recurenții au arătat că apelul declarat împotriva soluției pronunțate în solicitarea de lămurire a sentinței civile nr. 2525 din 1 noiembrie 2019 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel înaintea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 136A din 3 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cererea de recuzare a fost formulată în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., având în vedere că, în opinia recurenților, prin pronunțarea deciziei civile nr. 136A din 3 februarie 2022, care a avut ca obiect apelul împotriva sentinței civile nr. 2525 din 1 noiembrie 2019 a Tribunalului București, membrii completului de apel și-ar fi exprimat părerea cu privire la soluția apelului formulat împotriva încheierii de lămurire din 9 octombrie 2020, ce viza lămurirea sentinței civile nr. 2525/2019.

În opinia recurenților, apelul împotriva încheierii de lămurire a sentinței civile nr. 2525/22019 trebuia soluționat anterior apelului declarat împotriva sentinței nr. 2525/2019, și nu în ordinea inversă în care s-a procedat.

Totodată, au considerat că argumentele invocate de instanța de apel pentru respingerea cererii de recuzare sunt superficiale și nu iau în considerare corect aspectele procedurale referitoare la ordinea învestirii instanței de apel și la ordinea firească de analiză a celor două apeluri.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 12 octombrie 2023, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 29 februarie 2024.

La termenul din 29 februarie 2024, instanța supremă a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Luând în examinare motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recurenții au invocat, în esență, o încălcare de către instanța de apel a regulilor de procedură, respectiv a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de recuzare a doamnelor judecător C. și D., precum și o motivare insuficientă a soluției pronunțate.

Analizând legalitatea încheierii contestate, prin prima motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefundamentate criticile recurenților, aceștia tinzând, în realitate, la reaprecierea de către instanța de recurs a cererii de recuzare în sine, ceea ce nu poate fi primit, având în vedere că cenzura exercitată în recurs nu poate fi decât una de legalitate (a încheierii recurate, în acest caz).

Din perspectiva legalității, se constată însă că, prin încheierea atacată, completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare s-a raportat la motivul de incompatibilitate de care petenții s-au prevalat, reținând în mod corect, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., că această normă are în vedere situația în care judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze, înainte de momentul procesual al deliberării și pronunțării soluției, își exprimă părerea cu privire la modalitatea de soluționare a pricinii.

În concret, instanța a apreciat că, din punct de vedere al testului subiectiv, nu există nici un motiv care să afecteze imparțialitatea judecătorilor, iar, din punct de vedere obiectiv, împrejurările relevate nu pun nicio problemă din punctul de vedere al unui observator exterior și neutru în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor cauzei.

Prin recursul de față, recurenții nu susțin critici distincte pentru evaluarea motivelor de recuzare prevăzute de art. 42 lin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de către completul învestit cu soluționarea acestui incident procedural privind compunerea instanței; cu toate acestea, se constată că acesta a fost analizat în mod corect de instanța învestită, inclusiv prin raportare la reperele jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția europeană, cu referire la cerința independenței și imparțialității instanței (pe baza noțiunilor autonome de imparțialitate obiectivă și imparțialitate subiectivă).

Cererile de recuzare trebuie analizate în lumina dispozițiilor legale aplicabile, art. 41 - 42 C. proc. civ., conform cărora recuzarea unui complet de judecată poate fi admisă doar dacă sunt întrunite motivele expres prevăzute de lege. Aceste motive presupun fie existența unei suspiciuni rezonabile de lipsă de imparțialitate a completului, fie apariția unor circumstanțe obiective care să plaseze judecătorul într-o situație de incompatibilitate.

Motivul de incompatibilitate de care petenții s-au prevalat, reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., are în vedere situația în care judecătorul și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza în care a fost desemnat să o judece.

Or, astfel cum a reținut Curtea de Apel, nu se poate reține că, prin pronunțarea deciziei civile nr. 136A din 3 februarie 2022, prin care s-a soluționat fondul litigiului, completul de judecată și-ar fi exprimat părerea cu privire la soluția ce urma a se pronunța în apelul exercitat împotriva încheierii de lămurire din 9 octombrie 2020, întrucât cele două căi de atac se referă la aspecte juridice distincte și sunt evaluate separat, fără ca soluționarea uneia să determine, în mod necesar, rezultatul celeilalte. Drept urmare, ordinea soluționării acestora nu poate fi considerată un indiciu al vreunei conduite părtinitoare din partea completului.

Trebuie subliniat că ordinea în care instanța soluționează cauzele aflate pe rol reprezintă, în primul rând, o chestiune de administrare judiciară și de organizare a procesului, judecătorii având libertatea de a stabili această ordine în funcție de specificul cauzei, de cerințele procedurale și de necesitățile practice ale desfășurării procesului.

În al doilea rând, având în vedere natura distinctă a celor două apeluri, prioritatea soluționării apelului asupra sentinței este dictată de caracterul său devolutiv și de importanța soluționării fondului cauzei, pe când analiza apelului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de lămurire este limitat strict la analiza legalității și temeiniciei lămuririlor oferite de prima instanță. Astfel, o soluție diferită asupra fondului poate face inutilă sau irelevantă analiza unei chestiuni cu caracter subsidiar, cum este cererea de lămurire a dispozitivului.

Drept urmare, alegerea de a se pronunța mai întâi asupra căii de atac declarate împotriva sentinței nu indică, prin ea însăși, vreo lipsă de imparțialitate sau conduită părtinitoare, și, în niciun caz, nu reprezintă exprimarea părerii cu privire la soluția pronunțată în cererea de lămurire a dispozitivului, nefiind de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții susținând că motivarea încheierii atacate este pur formală și superficială, Înalta Curte nu reține existența unor vicii de motivare a soluției adoptate sub aspectul neincidenței cazului de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Încheierea recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinată incidența ipotezei de incompatibilitate invocate de recurenți la cazul concret dedus judecății, argumentele instanței fiind prezentate într-o manieră clară și concisă.

În aceste condiții, împrejurarea că instanța nu a răspuns fiecărei susțineri formulate de recurenți, nu echivalează cu nemotivarea încheierii atacate.

Motivarea clară și accesibilă a instanței răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al pârâtei B., împotriva încheierii din camera de consiliu din 23 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.