ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2317/2024

Obiectul dosarului în care a fost pronunțată încheierea atacată Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2019, având ca obiect recursul declarat pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 1835A din data de 16 mai 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. și intimații-reclamanți C., D. și E. S.R.L., în cauza având ca obiect pretenții civile. În data de 15 martie 2024, petenta A. a formulat, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., cerere de recuzare a domnilor judecători F. și G., membri ai completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de recurs ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. I.

Încheierea atacată prin prezentul recurs Prin încheierea din camera de consiliu din data de 2 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petenta A.. II. Calea de atac declarată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva încheierii de ședință din data de 2 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs la data de 22 aprilie 2024, petenta A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019/a1, la data de 9 mai 2024 și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs Recurenta-petentă, susținând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de recuzare și înlăturarea de la judecarea recursului a domnilor judecător F. și G., cu consecința trimiterii cauzei spre repartizare către un alt complet de judecată. În esență, recurenta-petentă a susținut că, din considerentele încheierii recurate, în temeiul cărora a fost respinsă cererea de recuzare, lipsește analiza motivelor care reprezintă temeiurile cererii pe care a formulat-o. Astfel, făcând referire la dosarul nr. x/2019, a arătat că a invocat faptul că, deși este vorba despre două contracte diferite, circumstanțele în care au fost încheiate, calitatea și identitatea părților care le-au încheiat și aspectele de drept invocate de aceiași reclamanți, atât în respectivul dosar, cât și în prezenta pricină, în ceea ce o privește, reprezintă aspecte și circumstanțe de fapt similare și aflate într-o suficient de caracterizată legătură care, în contextul în care sunt judecate de aceleași persoane (în condițiile în care în primul dosar este terț de contractul de împrumut și a fost obligată să suporte datoriile debitorului), îi induc un sentiment de temere asupra parțialității judecătorilor în judecata celei de-a doua cereri. A subliniat că respectivele contractele, analizate în cele două pricini, au fost încheiate de aceleași părți (reclamanții H. și pârâtul B.), în aceleași împrejurări de fapt și în aceeași perioadă de timp, iar, în ambele cauze, se solicită atragerea răspunderii în solidar cu debitorul pretinsei sale datorii, printr-o motivare similară. Recurenta-petentă a precizat și că, în ambele dosare, a atras atenția asupra calității sale de terț față de contracte, prin invocarea de excepții procesuale și de apărări pe fond. Ca atare, a apreciat că pronunțarea unei soluții în defavoarea sa în dosarul nr. x/2019, în raport cu aceleași părți împrocesuate și în aceleași circumstanțe de fapt indicate, îi induce un puternic sentiment de insecuritate și o justificată temere asupra parțialității actului de justiție în prezentul dosar, împrejurare de natură a atrage incidența prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și mai ales pct. 13 C. proc. civ., chiar și în condițiile existenței unui obiect de judecată aparent diferit de primul. Evocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și indicând care sunt criteriile de apreciere a imparțialității ce rezultă din aceasta, a arătat că, în speță, doi dintre judecătorii învestiți cu soluționarea recursului în dosarul curții de apel nu sunt echidistanți, percepția sa fiind că este dezavantajată, din moment ce într-un alt dosar în care, în aceeași poziție de terț față de contractul temei al pretențiilor reclamanților, față de aceiași reclamanți și în contradictoriu cu același pârât debitor, a fost obligată de aceiași judecători să suporte în solidar datoriile altei persoane. A subliniat că, potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, încrederea părții în imparțialitatea instanței prezintă o relevanță decisivă și preponderentă, fiind suficient să se constate că imparțialitatea instanței este un subiect de îndoială, pentru a fi trasă concluzia încălcării art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar îndoielile părții trebuie examinate serios pentru a identificarea elementelor de fapt care ar putea să stea la baza acestei aparențe, cu atât mai mult dacă partea care și le-a manifestat printr-o cerere de recuzare. Totodată, recurenta-petentă a dezvoltat susțineri prin care tinde a demonstra temeinicia cererii de recuzare, pe care a formulat-o în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. și care a fost respinsă prin încheierea atacată. II.

Apărările formulate în cauză II.3.1 Întâmpinarea În termen legal, intimații C., D. și E. S.R.L. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii recurate, apreciind că în mod corect curtea de apel a respins cererea de recuzare, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru admiterea acesteia. În opinia intimaților, Curtea de Apel București a constatat în mod legal că, în speță, cei doi judecători recuzați nu se află în niciuna dintre situațiile, prevăzute de C. proc. civ., de natură a atrage incompatibilitatea acestora, împrejurarea că aceștia s-au pronunțat anterior în dosarul nr. x/2009, în care au fost aproximativ aceleași părți (mai puțin E. S.R.L.) nu constituie un motiv care să determina incidența vreunuia dintre motivele de recuzare prevăzute de lege. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Întâmpinare depusă de intimații C., D. și E. S.R.L. a fost comunicată recurentei-petente A., iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 iulie 2024, a fost fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția prematurității recursului, în raport cu prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., și a reținut cauza în pronunțare asupra recursului prin prisma acestei excepții. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând excepția prematurității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Textul legal anterior redat instituie condiții speciale cu privire la termenul în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, care poate fi atacată doar odată cu hotărârea, prin care s-a soluționat cauza, iar atunci când hotărârea, prin care s-a soluționat pricina, are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri. În speță, recurenta-petentă supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a doi dintre membrii completului de judecată învestit cu soluționarea recursului pe care l-a declarat împotriva deciziei civile nr. 1835A din data de 16 mai 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2019. Din verificările efectuate în cauză, se constată că, până la acest moment, dosarul curții de apel, în care a fost pronunțată încheierea recurată, nu a fost soluționat, având termen de judecată la data de 13 decembrie 2024. Având în vedere cele constatate, prezenta cale de atac, deși prevăzută de lege, nu este deschisă părților decât la finalul judecății, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care curtea de apel urmează să soluționeze recursul cu care a fost învestită. Drept urmare, cum în speță, calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii, prin care a fost respinsă cererea de recuzare, a fost promovată anterior soluționării recursului, ce face obiect al dosarului în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare, în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., prezenta cale de atac apare ca fiind prematur formulată. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 53 alin. (1) ultima teză C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca prematur, recursul formulat în cauză. Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.