Decizia nr. 236/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată în data de 09 ianuarie 2023, în cadrul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, petentul A. a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, raportat la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Încheierea de recuzare Prin încheierea din 08 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 08 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs recurentul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii atacate și a tuturor actelor de procedură subsecvente și repartizarea dosarului unui alt complet de judecată, cu reluarea judecății de la momentul constatării lipsei imparțialității completului de judecată. În dezvoltarea motivului de recurs încadrat de recurent în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța care a soluționat cererea de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Astfel, recurentul a susținut că președintele completului de judecată care a soluționat cererea de recuzare a fost doamna judecător B. care a pronunțat încheieri interlocutorii în dosarul de recurs nr. x/2018, respectiv încheierea interlocutorie din 07 februarie 2022 și încheierea premergătoare din 11 octombrie 2021. Drept urmare, a apreciat că prin soluționarea cererii de recuzare, doamna judecător B. a fost pusă în situația de a își evalua direct încheierea de ședință pronunțată în data de 07 februarie 2022. La punctul 2 din memoriul de recurs, recurentul a invocat excepția nulității absolute a încheierii atacate și a actelor subsecvente, arătând că reținerea din încheiere potrivit căreia completul a analizat dosarul nr. x/2018 este neadevărată, întrucât dosarul nu se afla la curtea de apel, fiind restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție de abia în data de 01 martie 2023, astfel cum rezultă din adresa de trimitere. În ceea ce privește presupusa imparțialitate a completului de judecată, recurentul a arătat că până la acest moment nu i-a fost comunicat nici un recurs formulat de recurentul moștenitor al pârâtei C., pentru a putea formula apărări, motivat de împrejurarea că are acces la dosarul electronic, precum și de faptul că a fost prezent la toate termene de judecată. Totodată, a arătat că i-a fost comunicată o cerere de recurs formulată în numele pârâtei C., persoană fără capacitate de folosință, aceasta fiind decedată la momentul formulării memoriului de recurs. Drept urmare, a arătat că instanța, în mod greșit, a respins excepția lipsei de interes în formularea recursului, cât și excepția inadmisibilității însușirii de către numitul D., moștenitor al pârâtei, a unui recurs formulat de o persoană fără "calitate procesuală". Prin memoriul de recurs, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a articolelor din C. proc. civ. privitoare la continuitatea completului de judecată în recurs, schimbarea nemotivată în recurs a componenței completului de judecată după fiecare încheiere interlocutorie, obligativitatea încheierilor interlocutorii pentru completele nou formate in recurs, respectiv a art. 53 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 41-51 C. proc. civ. În argumentarea cererii, recurentul a învederat că schimbarea componenței completului de judecată după fiecare încheiere interlocutorie îl împiedică să conteste soluția instanței, precum și să formuleze o eventuală cerere de recuzare care să aibă șanse de admitere. Totodată, recurentul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărârii prealabile prin care să lămurească dispozițiile art. 53 alin. (1), raportat la dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 41-51 C. proc. civ. în ceea ce privește continuitatea completului de judecată, schimbarea nemotivată în recurs a componenței completului de judecata după fiecare încheiere interlocutorie, obligativitatea încheierii interlocutorii pentru noul complet.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, la momentul formulării recursului pendinte, în cauză, nu a fost pronunțată o hotărâre prin care s-a soluționat pricina în fond, respectiv o hotărâre a cărei comunicare să deschidă calea de atac împotriva încheierii de recuzare. Astfel, deși încheierea atacată în prezentul dosar este supusă recursului, calea de atac este formulată prematur, în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că dreptul la acțiune al recurentului nu poate fi exercitat, fiind afectat de o condiție suspensivă, aceea a soluționării litigiului în care s-a formulat cererea de recuzare. Totodată, s-a reținut că, în ipoteza în care se va considera că recursul nu este formulat prematur, completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în raport de dispozițiile art. 53 alin. (1) și art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Textul legal anterior redat instituie condiții speciale cu privire la termenul în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, care poate fi atacată doar odată cu hotărârea, prin care s-a soluționat cauza, iar atunci când hotărârea, prin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea de recuzare, este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri. În speță, petentul supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a întregului complet de judecată învestit cu soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât D., moștenitor al pârâtei C. împotriva deciziei civile nr. 3284A/16.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Din verificările efectuate în cauză, se constată că, la data declarării căii extraordinare de atac a recursului, respectiv 11 mai 2023, cauza nu era încă soluționată, fiind pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și are în continuare termen de judecată la data de 15 ianuarie 2024, nefiind soluționată nici până în prezent. Având în vedere cele constatate, prezenta cale de atac, deși prevăzută de lege, nu este deschisă părților decât la finalul judecății, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza ori în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive de soluționare a cauzei. Drept urmare, cum în speță, calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a fost promovată anterior soluționării recursului, ce face obiect al dosarului în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare, în raport cu dispozițiile art. 53 din C. proc. civ., prezenta cale de atac apare, ca fiind prematur formulată. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 53 alin. (1) ultima teză din C. proc. civ., având în vedere soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în procedura de filtru, Înalta Curte urmează să anuleze recursul formulat în cauză. În ceea ce privește analizarea admisibilității excepției de neconstituționalitate invocate, precum și a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie realizată prin luarea în considerare a modului, în care a fost soluționat recursul declarat și, eventuala relevanță a acesteia, asupra soluției acordate. Drept urmare, față de soluția dată căii de atac, în procedura de filtrare a recursului, având în vedere că analizarea cererilor incidentale formulate de părțile litigante trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză, Înalta Curte constată că analizarea acestor cereri mai sus menționate este de prisos în raport de soluția de anulare a recursului declarat împotriva încheierii din 08 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018. Însă, este de menționat că aceste aspecte vor fi analizate, iar instanța se va pronunța asupra lor, sub condiția ca recurentul-reclamant să aprecieze, în termen legal și respectând dispozițiile procedurale, că este necesară exercitarea dreptului la recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, desigur, în cazul în care aceste cereri incidentale vor fi reiterate.