Decizia nr. 588/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 154/2019 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin decizia civilă nr. 154/A din 14 mai 2019, Tribunalul pentru minori și familie Brașov a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă reconvențional A., în contradictoriu cu intimatul-pârât-reconvențional B., împotriva sentinței civile nr. 10590 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Brașov. A schimbat, în parte, sentința, în ceea ce privește culpa în desfacerea căsătoriei, astfel încât, a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de intimatul-pârât-reconvențional B.; a declarat desfăcută căsătoria încheiată între pârâtul-reclamant și reclamanta-pârâtă; a compensat între părți cheltuielile de judecată din fața instanței de fond; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 13 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., partajarea bunurilor imobile comune dobândite în timpul căsătoriei. La 3 noiembrie 2017, reclamantul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferente soluționării cererii de partaj. Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Judecătoria Brașov a respins cererea formulată de petent, încheiere care a fost atacată de petent cu cerere de reexaminare. Prin încheierea din 7 februarie 2018, instanța a admis, în parte, cererea de reexaminare, a redus la jumătate taxa judiciară de timbru datorată de reclamant, de la 25.912,5 RON la 12.956,25 RON, și a eșalonat plata acestei taxe în 48 rate lunare a câte 270 RON, plătibile în data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2018. Prin cererea înregistrată la 10 august 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Brașov, petenta A. a sesizat instanța în sensul constatării că cererea de ajutor public judiciar a formulată de petentul B. cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, impunându-se obligarea intimatului la restituirea către stat, cu titlu de despăgubire, a sumei de care reclamantul a fost scutit, cu revenirea asupra ajutorului public acordat și amendarea acestuia. Prin încheierea din 14 martie 2022, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2021, s-a admis sesizarea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimatul B., privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru datorate în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov. A fost obligat intimatul la restituirea către stat, cu titlu de despăgubire, a sumei de 12.956,25 RON, reprezentând ajutorul public judiciar acordat sub forma reducerii taxei judiciare de timbru datorate de către intimat în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov. S-a dispus amendarea intimatului cu suma de 10.000 RON pentru formularea cererii de ajutor public judiciar cu rea-credință, prin ascunderea adevărului. Împotriva încheierii a formulat cerere de reexaminare petentul B., solicitând anularea acesteia. Prin încheierea din 7 aprilie 2023, Judecătoria Brașov a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petent împotriva încheierii din 14 martie 2022, pronunțată de aceeași instanță.

Cererea de revizuire Împotriva încheierii pronunțate la 14 martie 2022 de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2021, a formulat cerere de revizuire revizuentul B., solicitând anularea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov – secția civilă, în 4 mai 2023, sub nr. x/2023.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă nr. 928/AP din 22 mai 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva încheierii din 14 martie 2023 pronunțate de Judecătoria Brașov. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării încheierii. A obligat revizuentul să plătească intimatei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cale de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 928/AP din 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs revizuentul B.. Prin cererea de recurs, revizuentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel. Dezvoltând motivele de recurs, revizuentul a susținut că, în mod greșit, s-a reținut că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu se poate face o apreciere asupra considerentelor hotărârii a cărei revizuire se cere, cum, de altfel, s-a reținut, în mod greșit, că instanța care a pronunțat, în reexaminare, încheierea din 14 martie 2022, în dosarul nr. x/2021, ar fi făcut referire la decizia civilă nr. 154A/14 mai 2019 pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Brașov, în dosarul nr. x/2017, ale cărei considerente au intrat in puterea de lucru judecat. A învederat revizuentul că, în practica judiciară s-a statuat că cererea de revizuire este admisibilă atunci când instanța nu s-a pronunțat sau a ignorat autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, această ultimă ipoteză fiind incidentă în speță. Astfel, a menționat că instanța care a soluționat sesizarea formulată de intimata A. nu a analizat susținerile acestuia ca și o excepție a autorității de lucru judecat, ci ca simple apărări de fond, ignorând în totalitate considerentele deciziei civile nr. 154A din 14 mai 2019 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, încălcând astfel prevederile art. 248 C. proc. civ.. În situația în care excepția autorității de lucru judecat ar fi fost soluționată cu respectarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ar fi fost inutilă administrarea altor probe, excepția având caracter dirimant. A menționat că, în hotărârea pronunțată, Curtea de Apel, deși a explicat, în considerente noțiunea autorității pozitive de lucru judecat, a menționat totuși că instanța de revizuire trebuie să se rezume doar la a analiza strict tripla identitate în privința celor două hotărâri care sunt supuse comparației. Or, din moment ce prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu fac distincție în privința autorității de lucrul judecat – efectul pozitiv sau negativ – a considerat că sunt întrunite condițiile de revizuire, indiferent de tipul de autoritate de lucru judecat invocat, în cazul concret dedus judecății fiind invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Revizuentul a imputat Curții de Apel încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 154A/14.05.2019 pronunțata de către Tribunalul pentru minori și familie Brașov în dosarul nr. x/2017, prin care s-a reținut, de instanța care a pronunțat desfacerea căsătoriei dintre părțile litigante, că părțile au conviețuit în fapt până la mijlocul lunii iulie 2017, când revizuentul a părăsit domiciliul comun, mutându-se la părinții săi, împreună cu minorul C.. Drept urmare, aceasta fiind situația de fapt reținută în mod definitiv, a apreciat revizuentul că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită nu mai putea sa administreze probe și să se pronunțe asupra aceleiași stări de fapt. Față de motivele invocate, revizuentul a concluzionat că sunt îndeplinite prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de revizuire este legală, raportat la dezlegările date de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 143/2022, jurisprudența secției a II-a civilă a instanței supreme și Decizia nr. 823/2021, pronunțată de Curtea Constituțională. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Deși motivele de recurs formulate au fost subsumate de recurent ipotezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât acestea vizează greșita reținere a Curții de Apel în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru admisibilitatea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prin decizia atacată, Curtea de Apel a reținut că instanța de revizuire nu are competența de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieșită dintr-o hotărâre anterioară și dacă reține această situație, procedează la anularea ultimei hotărâri. Analizând cauza, instanța de revizuire a concluzionat că aceste condiții nu sunt însă îndeplinite, întrucât cauzele soluționate prin hotărârile invocate a fi potrivnice nu sunt identice ca obiect și cauză, iar decizia pronunțată în dosarul având ca obiect divorț a fost analizată de instanța care a soluționat cererea de reexaminare formulată de revizuent. Critica formulată de recurent în sensul interpretării greșite a dispozițiilor legale care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, fiind invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că încheierea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire a fost pronunțată în soluționarea unei sesizări înaintate de intimata A. care a invocat obținerea, cu rea-credință, a ajutorului public judiciar de către revizuent. Această sesizare a vizat un drept obținut de revizuent, prin formularea unei cereri accesorii în dosarul nr. x/2017, având ca obiect partaj bunuri comune, acordat prin încheierea pronunțată la 7 februarie 2018 de Judecătoria Brașov. Ca atare, se constată că procesul în legătură cu care a fost formulată cererea de revizuire dedusă judecății Curții de Apel a început, în sensul art. 192 alin. (2) C. proc. civ., la 13 octombrie 2017, data la care cererea de chemare în judecată, prin care revizuentul a solicitat partajarea bunurilor comune, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov. Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, în vreme ce, în conformitate cu art. 25 alin. (1) din același cod, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Art. 27 C. proc. civ. face aplicarea acestor reguli generale în materia căilor de atac, stipulând că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Așadar, un efect important al cererii de chemare în judecată constă în stabilirea legii aplicabile întregii faze procesuale, începând cu judecata în primă instanță și continuând cu căile de atac, fie ele de reformare (apel, recurs) sau de retractare (revizuire, contestație în anulare). Aceeași lege aplicabilă este relevantă și pentru cererile accesorii și incidentale. În cazul cererii de ajutor public judiciar, inclusiv al sesizării formulate în baza art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 și al căilor de atac prevăzute de lege împotriva soluției pronunțate, regimul juridic este strâns legat de procesul principal, fiind determinat de legislația în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește reglementarea C. proc. civ., în forma aplicabilă prezentei cauze (formă anterioară Legii nr. 310/2018), raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, art. 509 alin. (1) prevedea că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel cum, în mod legal, a reținut curtea de apel, invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. În doctrina majoritară și în practica judiciară cvasiunanimă s-a reținut că, sub imperiul C. proc. civ., în forma sa inițială (anterioară Legii nr. 310/2018), revizuirea este admisibilă doar cu privire la efectul negativ al autorității de lucru judecat, nu și cu privire la cel pozitiv. Așadar, după cum în mod legal a statuat și Curtea de Apel, cea de-a doua hotărâre trebuie să fie dată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese. Această interpretare rezultă cu necesitate din prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cu care dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Referirea univocă și exclusivă la soluția anulării celei din urmă hotărâri, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, relevă fără putință de tăgadă că legiuitorul noului C. proc. civ. a avut, inițial, în vedere doar încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, încălcare produsă prin judecarea din nou a unei pricini identice, fără ca în acest nou dosar să fi fost invocată și soluționată excepția autorității de lucru judecat (în caz contrar, asupra soluției date excepției existând autoritate de lucru judecat, ceea ce exclude calea de atac de retractare, care nu dă loc unui veritabil control judiciar specific apelului ori recursului). Numai în cazul în care se constată încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat și incidența excepției corespunzătoare, soluția anulării hotărârii ulterioare este singura posibilă și adecvată. Dimpotrivă, în cazul în care se constată încălcarea unor considerente decisive ori decizorii, care au intrat în autoritatea de lucru judecat împreună cu dispozitivul hotărârii definitive inițiale, înlăturarea acestor considerente presupune cu necesitate o nouă judecată a pricinii ulterioare și conexe, pentru a se examina în ce măsură soluția pronunțată în această pricină trebuie sau nu modificată ca urmare a reținerii incidenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Or, vechea redactare a textului nu permitea o astfel de analiză, specifică unei veritabile rejudecări a celui de-al doilea proces. În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. are o redactare diferită, statuând că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Această soluție legislativă nu produce însă efecte retroactiv și nu este aplicabilă prezentei cauze, față de data introducerii acțiunii, care este anterioară Legii nr. 310/2018, după cum s-a arătat în cadrul considerentelor deciziei de față și care nu vor mai fi reluate. Ca atare, deși recurentul invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, relevantă în cauză este redactarea art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. anterior legii evocate. Or, raportat la dispozițiile legale, în acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect, părți și cauză prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci doar o identitate parțială de chestiune litigioasă, premisă de altfel necontestată de recurent, care susține că în cauză este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Brașov, finalizat prin încheierea din 14 martie 2022, a cărei anulare o solicită revizuentul, a avut ca obiect sesizarea formulată de intimata A. prin care a invocat obținerea, cu rea-credință, a ajutorului public judiciar de către revizuent, în cadrul dosarului nr. x/2017, având ca obiect partaj bunuri comune. În schimb, litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului pentru minori și familie Brașov, finalizat prin decizia nr. 154/A din 14 mai 2019, a avut ca obiect desfacerea căsătoriei dintre revizuent și intimată, vizând doar raporturile personale dintre părți. Față de aspectele expuse, Înalta Curte reține că, în mod corect, Curtea de Apel a reținut că în cauză, nu se pune problema pronunțării unor hotărâri contradictorii în litigii cu aceleași părți, obiect și cauză, soluția recurată fiind pe deplin legală. Mai mult, astfel cum rezultă din considerentele încheierii pronunțate în 7 aprilie 2023, prin care Judecătoria Brașov a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petentul B. împotriva încheierii din 14 martie 2022, a cărei anulare se solicită, instanța a avut în vedere decizia nr. 154/A din 14 mai 2019 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, a reținut expres existența acestei hotărâri și i-a evaluat relevanța. Or, așa cum s-a menționat anterior, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri. Pentru aceste considerente, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea și aplicarea corectă a legii, nefiind îndeplinite condițiile ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) din același cod. Totodată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-revizuent pârât să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 500 RON către intimata A., cheltuieli dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la filele x bis din dosarul de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,