ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10972/04.11.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 1998 din 13.02.2012, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2010.
Prin decizia civilă nr. 62/A/09.03.2017 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov s-a respins apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 10972/04.11.2016 a Judecătoriei Brașov, reținându-se că în mod legal și temeinic, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 197 C. proc. civ. și a dispus anularea cererii de revizuire.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs revizuenta A., criticând soluția pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiune nulității și pentru aplicarea greșită a normelor de drept material.
Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin încheierea din 18 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva rezoluției instanței de recurs din 26.04.2017, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei A. plata unei taxe de timbru în sumă de 20 RON pentru recursul ce face obiectul dosarului nr. x/2016
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză, recursul promovat de recurenta A. pentru care s-a stabilit o taxa judiciară de timbru de 20 RON în sarcina petentei, nu se încadrează în categoria cererilor enumerate de art. 29 (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, ci vizează o cerere având ca obiect "revizuire" împotriva unei hotărâri judecătorești privind partaj bunuri comune.
Prin decizia nr. 199/r din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost respins recursul formulat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 62/A/09.03.2017 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
Împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, revizuenta A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 septembrie 2017, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuenta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Recursul are ca obiect încheierea din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care instanța a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva rezoluției instanței de recurs din 26.04.2017, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei A. plata unei taxe de timbru în sumă de 20 RON pentru recursul ce face obiectul dosarului nr. x/2016
Conform dispozițiilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, la alin. (1) se prevede că "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, alin. (2) cererea se soluționează în camera de consiliu de către un alt complet, fără citarea părților prin încheiere definitivă".
Potrivit dispozițiilor evocate, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate formula numai cerere de reexaminare, în speță, revizuenta A. a formulat recurs împotriva acestei încheieri și prin urmare, aceasta nu mai avea deschisă calea de atac a recursului, fiind inadmisibil recursul astfel formulat.
Așadar, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de dispozițiile legale evocate.
În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta A. împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta A. împotriva încheierii din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2017.