ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2017

HOTĂRÂRE
06.12.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă s-a respins cererea petentei A. de reexaminare a taxei de timbru în cuantum de 100 RON, dispusă prin rezoluția din 09.06.2017 de către instanța de recurs în dosarul nr. x/2016, aflat în procedura prealabilă.

Încheierea astfel pronunțată este definitivă.

Împotriva încheierii din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului, anularea încheierii recurate și admiterea cererii de reexaminare în sensul scutirii de la plata taxei de 100 RON.

Cererea de recurs nu a fost încadrată în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta A. a depus un punct de vedere la raport.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul dedus judecății are ca obiect încheierea din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin care s-a respins cererea petentei A. de reexaminare a taxei de timbru în cuantum de 100 RON, dispusă prin rezoluția din 09.06.2017 de către instanța de recurs în dosarul nr. x/2016, aflat în procedura prealabilă.

Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă."

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015 s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 (preluate de legiuitor prin art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013), partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Astfel, reexaminarea reprezintă ea însăși o cale de atac astfel încât problema taxelor de timbru nu poate face obiect al unui veritabil recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești.

Prin urmare, încheierea atacată este definitivă și nu intră în categoria celor prevăzute de lege ca fiind supuse recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. arată că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Hotărârea Curții de apel Prin încheierea din 22 ianuarie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formu
ÎCCJ 2017-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2017
din O.U.G. nr. 80/2013, ci vizează o cerere având ca obiect "revizuire" împotriva unei hotărâri judecătorești privind partaj bunuri comune. Prin decizia nr. 199/r din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosar
ÎCCJ 2018-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2018
Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: Prin încheierea nr. 1505/Ap din 18 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/197/2016/a5, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins cererea de reexaminare împotriva modului de
ÎCCJ 2017-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2017
respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. formulat împotriva încheierii de ședință din data de 07.02.2015, a sentinței civile nr. 210/22.02.2016 și a sentinței civile nr. 1155/2016, toate pronunțate de Tribunalul București,
ÎCCJ 2017-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2017
Decizia nr. 322/2017 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 39 din data de 13 ianuarie 2016, Tribunalul Timiș a admis excepția inadmisibilității și, în con
Sursă