Decizia nr. 2807/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul dosarului: Prin cererea înregistrată la 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate, în principal, nulitatea absolută a actului notarial nr. x/15.05.2015 încheiat în fața notarului D. pentru cauză imorală. In subsidiar, reclamanta a solicitat anularea actului notarial pentru lipsa discernământului în ceea ce o privește și pentru vicierea consimțământului prin eroare cu privire la natura actului juridic, dol, violență. Totodată, a solicitat rezoluțiunea actului notarial pentru neîndeplinirea obligației de întreținere de către pârâți, repunerea părților în situația anterioară, cu consecința redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului teren și construcții din str. x în patrimoniul său și radierea înscrierii în cartea funciară a actului notarial și a mențiunilor efectuate în baza acestuia. La data de 25 iulie 2018, pârâții C. și B. au depus cerere reconvențională prin care au solicitat să se dispună înlocuirea întreținerii în natură din contractul de întreținere autentificat sub nr. x/15.05.2018, în renta reprezentată de o sumă de bani corespunzătoare. La data de 16 octombrie 2018, E. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție, admiterea cererii de chemare în judecată și, în principal, constatarea nulității absolute a actului notarial nr. x/2015 pentru cauză imorală și pentru cauză ilicită, iar în subsidiar, anularea actului notarial pentru lipsa cauzei actului juridic, lipsa discernământului, vicierea consimțământului prin eroare cu privire la natura actului juridic, dol și violență, rezoluțiunea actului notarial pentru neîndeplinirea obligației de întreținere de către pârâți, repunerea părților în situația anterioară cu consecința redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul mamei sale, radierea înscrierii în cartea funciară a actului notarial și a mențiunilor efectuate în baza acestuia. Reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a completat cererea inițială cu următoarele petite: anularea actului notarial pentru lipsa cauzei, constatarea nulității absolute a actului notarial nr. x/2015 pentru cauză imorală și pentru cauză ilicită și a învederat unele elemente de noutate cu privire la neexecutarea obligației de întreținere de către pârâți.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1092 din 27 iunie 2022, Tribunalul București a admis în parte cererea principală astfel cum a fost modificată. A admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul E.. A anulat contractul de întreținere autentificat sub nr. x/15.05.2018 pentru vicierea consimțământului credirentierei prin dol și a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul redobândirii nudei proprietăți asupra imobilului în patrimoniul reclamantului. A dispus radierea din cartea funciară a actului autentificat sub nr. x/15.05.2018 și a mențiunilor efectuate în baza acestuia. A respins cererea reconvențională, ca rămasă fără obiect.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1716A din 15 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți C. și B. și apelul incident declarat de apelantul-reclamant E. împotriva sentinței civile nr. 1092 din 27 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul București.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1716A din 15 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâții C. și B. au declarat recurs.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație si Justiție:9 9 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 18 aprilie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5. Prin rezoluția din 14 mai 2024, s-a dispus comunicarea recursului către intimat, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se constată următoarele: Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., într-o primă critică, recurenții-pârâți au arătat că, în ce privește cererea de constatare a nulității cererii de chemare in judecată deoarece a fost semnată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, au invocat faptul că cererea de chemare în judecată nu reprezintă voința reclamantei, nu a fost semnată de reclamantă, ci cel mai probabil de fiul acesteia, intervenient în cauză, care însă nu avea procură să încheie actul de asistență juridică în locul mamei sale. Familia acesteia a aflat de contractul de întreținere și nu au fost de acord cu el, hotărând să îl atace în instanță. Având în vedere că reclamanta le-a sugerat că, dacă va fi nevoie, va merge în fața oricărei instituții pentru a le apăra interesele și în a-și susține demersul făcut, pârâții apreciază că sunt îndreptățiți să creadă că cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de aceasta sau, dacă a fost semnată de un avocat, reclamanta nu a semnat contractul de asistență juridică, drept pentru care solicită să se constate nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active. Instanța de fond, când reclamanta încă trăia, nu a încercat să afle care este adevărata voința a reclamantei cu privire la contractul de întreținere, iar mai apoi instanța de apel a fost în imposibilitatea de a realiza acest lucru, deoarece reclamanta decedase. Recurenții-pârâți apreciază că, procedând cum au procedat, instanța de fond și instanța de apel au pronunțat hotărâri cu încălcarea art. 22 C. proc. civ. De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit că prin invocarea nulității cererii de chemare în judecată se încalcă art. 82 C. proc. civ., consimțământul reclamantei fiind afectat, aceasta fiind convinsă să formuleze prezenta acțiune prin intervenția fiului său, care a dorit desființarea contractului de întreținere. Astfel, contractul de asistență juridică nu a fost valabil încheiat și, automat, reclamanta nu și-a dat acordul cu privire la acțiunea formulată, toate susținerile și descrierea situației de fapt fiind făcute din perspectiva fiului acesteia, reclamanta având o altă viziune asupra celor întâmplate. O altă critică formulată de recurenții-pârâți face referire la faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1214 C. civ., constatând că în speță sunt îndeplinite condițiile dolului ca viciu de consimțământ. Instanța de apel a reținut că pârâții au speculat starea de vulnerabilitate a reclamantei, starea de instabilitate dispozițională accentuată a persoanei, stările confuzionale, unele situații conflictuale cu familia și au determinat-o să încheie actul, sugerându-i acesteia faptul că familia ar ajuta-o doar din interes și încercând să o izoleze de membrii familiei. Pentru a fi viciu de consimțământ, dolul trebuie să fie determinant pentru încheierea actului juridic și să provină de la cealaltă parte. Tribunalul a reținut că manoperele dolosive, respectiv sugestia și îndepărtarea reclamantei defuncte de familie, au fost determinante pentru încheierea actului juridic atacat în cauză. Susținerile pârâților în sensul ca au socializat intens cu reclamanta timp de 3 ani anterior încheierii contractului de întreținere și toate probele administrate de aceștia pentru a dovedi buna credință, multitudinea de prestații și relația bună pe care o aveau cu reclamanta, nu au fost avute în vedere de instanțe. Nu a existat o falsă reprezentare a realității din partea reclamantei la data semnării contractului – aceasta a știut, a înțeles, a urmărit să semneze un contract prin care să își procure întreținere din partea pârâților, în schimbul transferului către aceștia a nudei proprietăți asupra imobilului, aspect ce reiese nu numai din interpretarea termenilor contractului, dar și din documentul medico-legal din octombrie 2017, din care rezultă că reclamanta a fost chestionată de medici asupra intenției sale de a transfera către pârâți dreptul de proprietate asupra imobilului, în schimbul contraprestației constând în prestarea de întreținere din partea acestora. Ipoteza dolului este exclusă din moment ce voința juridică a reclamantei se evocă și în constatarea făcută în luna septembrie 2017 la Institutul de Medicină Legală, când reclamanta părea convinsă de utilitatea semnării contractului. Nu în ultimul rând, înregistrările video/audio demonstrează raportarea reală și concretă a reclamantei față de contract, în sensul că și-1 însușește în totalitate. In condițiile art. 304 C. proc. civ., nu se poate proba cu martori în contra sau peste cuprinsul unui înscris. In concluzie, sensul în care trebuie interpretat a contractului este cel ce rezultă din analiza gramaticală a termenilor folosiți în act. Or, din contract rezultă cu claritate că părțile semnatare au avut în vedere transferul nudei proprietăți asupra imobilului, cu titlu oneros, pentru o contraprestație constând în prestarea de întreținere din partea pârâților către reclamanta-creditoare a obligației de întreținere. Apreciază că reclamanta avea discernământul neviciat la momentul încheierii actului, având în vedere examinările psihologice efectuate în data de 11.10.2017 și în data de 07.08.2018, în imediata apropriere a momentului încheierii contractului de întreținere, din care rezultă că reclamanta avea discernământul neafectat. Expertiza efectuata de IML Târgu Mureș releva o probabilitate, iar nu o certitudine ("aceasta fiind expusa la manevre", "aceasta stare a diminuat"). În ceea ce privește transcrierea înregistrării din dosarul penal de pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, aceasta fiind efectuată la o dată ulterioară momentului încheierii contractului, nu poate fi considerată ca o captație sau sugestie asupra consimțământului reclamantei dat anterior. Toate probele administrate de pârâți au fost neluate în seamă de instanța de judecată, care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile dolului, atât cu privire la elementul material, cât si cu privire la latura subiectivă, interpretând în mod greșit dispozițiile art. 1214 C. civ., deoarece în speță nu există o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți, reclamanta încheind contractul de întreținere în cunoștință de cauză, în schimbul întreținerii prestate de pârâți. De asemenea, nu există nici situația în care pârâții au omis, în mod fraudulos, să o informeze pe reclamantă asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să îi fie dezvăluite, clauzele contractului fiind înțelese de aceasta și acceptate, notarul fiind cel care a constatat că încheierea contractului a avut loc în mod corect și legal. Concluzionând, recurenții-pârâți solicită să se constate că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, respectiv a art. 82 C. proc. civ. și a art. 1214 C. civ. Intimatul-reclamant E., moștenitor al reclamantei A., a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 15 octombrie 2024. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut, în principal, faptul că, deși recursul este admisibil (hotărârea pronunțată de curtea de apel are deschisă calea de atac a recursului), susținerile formulate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. privind sancțiunea nulității recursului. Raportul a fost comunicat părților la 31 octombrie 2024. Nu a fost transmis punct de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 10 decembrie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege. În privința acestei căi extraordinare de atac, se reține că una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Obligația părții recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Invocarea unor critici care nu se încadrează în nici un motiv de recurs prevăzut de lege sau invocarea lor formală atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Analizând susținerile formulate, se observă că, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au omis să dezvolte critici de nelegalitate, motiv pentru care acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Trebuie subliniat că invocarea interpretării greșite a art. 22 alin. (2) C. proc. civ. s-ar putea încadra în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece s-a invocat încălcarea unor norme de procedură civilă și nu a unor norme de drept material. S-a susținut prin această critică faptul că avocatul reclamantei nu a fost împuternicit de către aceasta pentru a semna cererea de chemare în judecată, ci de fiul său, lipsind astfel dovada calității de reprezentant a avocatului. S-a mai considerat că, fiind invocată lipsa discernământului la încheierea contractului de întreținere, reclamanta nu putea avea discernământ la încheierea contractului de asistență juridică. Înalta Curte reține faptul că discernământul, din punct de vedere civil, reprezintă o stare de fapt care se apreciază în concret, de la persoană la persoană în funcție de capacitatea acesteia de a deosebi între bine și rău, licit și ilicit, moral și imoral etc. Din această perspectivă, fiind o stare de fapt se impune administrarea de probe doveditoare, (înscrisuri, expertiză medico-legală psihiatrică), în vederea determinării existenței consimțământului la momentul încheierii unui act juridic. În speță, invocarea în recurs a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului reprezintă o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate, vizând modul de administrare și interpretare a probelor, iar nu cum au susținut recurenții, interpretarea eronată a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Însuși temeiul de drept invocat în susținerea acestui motiv de recurs, art. 22 alin. (2) C. proc. civ., se referă la îndatorirea instanței de a stărui în aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, ceea ce presupune obligația instanțelor devolutive de a stabili situația de fapt și aplicarea corectă a legii, iar a instanțelor de recurs doar de a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Neîncadrarea în motivele de nelegalitate rezultă și din etapa procesuală în care a fost invocată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, respectiv în fața instanței de apel, cu nerespectarea art. 82 alin. (2) C. proc. civ. Astfel cum reiese din susținerile recurenților, se impută instanței de apel o imposibilitate obiectivă, pe care înșiși recurenții o recunosc, de administrare a unui anumit probatoriu cu privire la semnarea cererii de chemare în judecată, urmărind în esență, o nouă dezlegare cu privire la situația factuală, astfel cum a fost reținută de instanța de apel. De asemenea, tot cu ignorarea limitelor judecății efectuate în recurs, este formulată și critica privind greșita interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1214 C. civ., recurenții argumentând în susținerea acestui motiv de casare că "Toate probele administrate de subsemnatii pârâți au fost neluate în seamă de instanta de judecată, care a considerat ca sunt îndeplinite condițiile dolului și a reținut numai apărările reclamantei, ajungând la concluzia că în speță sunt îndeplinite condițiile dolului atât cu privire la elementul material cât si cu privire la latura subiectivă, interpretând în mod greșit dispozitiile art. 1214 C. civ. (...)’’. Înalta Curte observă că recurenții nu au adus nici de această dată critici punctuale care să se subsumeze vreunuia dintre motivele de casare, ci au fost învederate elemente care circumstanțiază situația de fapt și mai ales, modul de interpretare și administrare a probatoriului. Maniera în care instanța de apel a interpretat și administrat probele administrate în cauză constituie un aspect de temeinicie a hotărârii recurate, care nu poate face obiectul controlului judecătoresc exercitat pe calea extraordinară a recursului. Se reține că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor administrate în cauză spre această finalitate aparține în mod exclusiv instanțelor fondului, nefiind permisă o substituire a instanței de recurs în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt în mod imperativ reglementate de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., așa cum s-a arătat în precedent. Pe de altă parte, simpla expunere a unui text de lege fără a arăta în concret argumentele care justifică aplicarea acestuia în cauză sau care susțin interpretarea eronată, nu poate conduce la încadrarea criticii respective în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel fiind, în absența unor argumente pertinente care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel sub aspectul normelor de drept material aplicate ori a unor argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., așa încât sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același Cod, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate de lege. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.