Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2024
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2024

HOTĂRÂRE
27.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 2036 din 7 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus următoarele: A respins excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată. A respins excepția netimbrării contestației la tergiversare, ca neîntemeiată. A respins contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava – secția I civilă, formulată de petentul A., ca inadmisibilă. Hotărârea a fost pronunțată în procedura soluționării unei contestații privind tergiversarea procesului, în condițiile prevăzute de art. 525 alin. (5) C. proc.

civ. 2. Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei hotărâri a promovat cerere de revizuire revizuentul A.. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Hotărârea împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunțată în condițiile art. 525 alin. (5) C. proc. civ., prin aceasta fiind respinsă, ca inadmisibilă, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava – secția I civilă, formulată de petentul A.. Prevederile art. 525 alin. (5) C. proc. civ.

dispun că în cazul soluționării cotnestației privind tergiversarea procesului, Judecata se face în camera de consiliu, cu citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunțare." Rezultă, deci, că legiuitorul a optat ca hotărârile pronunțate în condițiile art. 525 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce duce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare. Așa fiind, hotărârea pronunțată în ședința camerei de consiliu de la 7 octombrie 2024 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a revizuirii.

În aplicarea prevederilor legale evocate anterior, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2036 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2036 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2022. Fără cale de atac. Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2036/2024
art. 522 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ. și cum contestația la tergiversare nu poate avea ca finalitate anularea hotărârii pronunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge contestația privind tergiv
ÎCCJ 2021-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 121/2021
redactată la 22 octombrie 2020), anterior formulării contestației privind tergiversarea procesului, respectiv 30 octombrie 2020. În atare condiții, promovarea unei contestații privind tergiversarea procesului în limitele reglementate de tex
ÎCCJ 2024-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 325/2024
Prin urmare, având în vedere atitudinea procesuală a revizuentului, de a încerca să creeze, într-un mod artificial, situații de fapt care să justifice formularea unei cereri de revizuire, multitudinea demersurilor revizuentului, prin care î
ÎCCJ 2023-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2023
încheierii din 01.04.2021, pronunțate de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2020. Împotriva încheierii din 01.04.2021, pronunțate de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2020, a formulat cerere de revizuire intimatul A., în temeiul art. 5
ÎCCJ 2025-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2195/2025
Ședința publică din data de 02 decembrie 2025 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a înregistrat, la 22 septembrie 2023, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă