ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 121/2021

HOTĂRÂRE

27.01.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 121/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă la data de 30 octombrie 2020, sub nr. x/2020, petenta A. a formulat contestație privind tergiversarea soluționării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al aceleiași instanțe.

În motivare, a învederat că deciziile date după un fals sunt nule de drept, deciziile date de aceeași instanță, cu dublă măsură, fără probe - înscrisuri sustrase, secretizate, legalizate, la limita penalului - după decesul fostului soț, înmormântat în grabă, fără acordul familiei, fără o anchetă penală, pârâta B. declarându-se soție supraviețuitoare, fără acordul fostului soț, pentru a-i încasa și asigurarea de viață, pensia de urmaș și toate bunurile succesorale.

Prin încheierea nr. 37 din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, contestația privind tergiversarea, formulată de petenta A., intimați în cauză fiind C. și B..

Curtea de Apel Suceava a constatat că dosarul nr. x/2020 a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 274 din 7 octombrie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 166 din 21 iulie 2020 a aceleiași instanțe și că decizia prin care s-a soluționat revizuirea a fost redactată la data de 22 octombrie 2020, conform mențiunii din finalul hotărârii.

De asemenea, Curtea de Apel Suceava a constatat că prin contestația privind tergiversarea procesului nu se invocă niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ., petenta fiind nemulțumită, în esență, de modul în care s-au finalizat litigiile derulate între părți.

Or, această nemulțumire nu reprezintă un caz de tergiversare a soluționării procesului într-un termen optim și previzibil, astfel încât, nefiind întrunite condițiile prevăzute de textul de lege incident în speță, curtea a respins contestația astfel formulată, ca nefondată.

Împotriva încheierii nr. 37 din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, petenta A. a formulat plângere.

În motivarea plângerii, a arătat că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil având în vedere că procesul trenează din anul 2005 și că instanțele s-au antepronunțat înaintea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A apreciat că se impune administrarea probelor necesare și alte măsuri prevăzute de lege, precum și să se țină seama de toate circumstanțele cauzei, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, se reține că deși în antetul plângerii au fost indicate ca semnatare ale acesteia petentele A. și B., cererea este semnată doar de către A., parte care a formulat și contestația privind tergiversarea, soluționată prin încheierea atacată.

Cum cele două petente au avut în dosar o poziție procesuală divergentă, plângerea se va constata formulată de A., partea care și-a însușit demersul procesual prin semnarea acestuia.

Totodată, se reține că prin decizia nr. 604 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 976 din 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că textul legal încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) din Constituția României și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin decizia de neconstituționalitate s-a reținut că judecarea contestației privind tergiversarea procesului de către același complet care soluționează fondul cauzei contravine dreptului la un proces echitabil, în componenta imparțialității obiective, astfel că evaluarea cererii privind tergiversarea procesului se va realiza, în primă și în ultimă instanță, de către instanța ierarhic superioară.

Față de aceste statuări, în condițiile în care contestația privind tergiversarea procesului a fost înregistrată ulterior deciziei Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, Curtea de Apel Suceava nu mai era competentă a soluționa cererea, competența soluționării contestației privind tergiversarea procesului aparținând instanței ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte, drept pentru care, se va admite plângerea, se va anula încheierea atacată și se va proceda la judecarea contestației.

Înalta Curte observă, de asemenea, că taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON prevăzută de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a fost achitată de petentă .

Cu privire la contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 522 C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părți, precum și de către procurorul care participă la ședință, a unei contestații prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

La alin. (2) al textului de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.

Astfel, ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Or, în speță, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Suceava, în care a fost formulată cererea, a fost soluționat la data de 7 octombrie 2020 prin decizia nr. 274 (redactată la 22 octombrie 2020), anterior formulării contestației privind tergiversarea procesului, respectiv 30 octombrie 2020.

În atare condiții, promovarea unei contestații privind tergiversarea procesului în limitele reglementate de textele legale incidente apare ca lipsită de finalitate juridică.

De asemenea, instanța supremă constată că argumentele expuse în contestația privind tergiversarea procesului nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 522 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi primite.

Pentru considerentele expuse, întrucât nu se poate reține o tergiversare a judecății revizuirii cu care a fost învestită curtea de apel, Înalta Curte urmează să respingă contestația la tergiversarea procesului formulată de petenta A..