ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2330/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la 14 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 500 mp teren arabil intravilan, situat la locul numit "În grădină", evidențiat în titlul de proprietate nr. x din 13 martie 1995, emis pe numele C., învecinat cu drumul comunal și cu numiții D., E. și F.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 630 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1429 din 4 octombrie 2019, Judecătoria Fălticeni a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a judecății formulată de mandatarul pârâtei după închiderea dezbaterilor. A admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., obligând-o pe aceasta să îi lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 500 mp teren, identificată cu S2 (219 mp, curți-construcții și 281 mp teren arabil, pe aliniamentul 16-54-61-53-50-11-12-13-14-15-16, hașură punctată), în anexa 2 a raportului de expertiză întocmit de expertul G.. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.213 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 549 din 8 iulie 2020, Tribunalul Suceava – secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B., prin împuternicit H., în contradictoriu cu reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1429 din 4 octombrie 2019 pronunțate de Judecătoria Fălticeni. A obligat-o pe apelanta-pârâtă să achite intimatului suma de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 10 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava – secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava – secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei recurente-pârâte, decedate la 2 august 2020.

Dosarul a fost repus pe rol la 15 septembrie 2021, în vederea discutării excepției de perimare, urmare constatării faptului că, de la data suspendării judecării recursului și până la repunerea acestuia pe rol, în cauză nu a fost efectuat niciun act de procedură.

Prin decizia nr. 260 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Suceava – secția I civilă a constatat perimată cererea de recurs formulată de pârâta defunctă B., prin împuternicit H., împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 pronunțate de Tribunalul Suceava – secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul-intimat A..

Împotriva deciziei nr. 260 din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs H., în calitate de mandatar al defunctei-pârâte B..

Prin cererea de recurs, s-a arătat că, prin procura judiciară autentificată sub nr. x/2016, defuncta-pârâtă B. l-a împuternicit pe mandatarul H. să o reprezinte în dosarul nr. x/2016. În conținutul procurii s-a menționat că dreptul său de reprezentare a fost dat pentru toate actele judecății, pentru toate fazele procesuale, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Au fost invocate dispozițiile art. 2030 lit. c) C. civ., care reglementează cauzele de încetare a mandatului, respectiv moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. S-a susținut că aceste norme prevăd și faptul că, în cazul în care mandatul are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, acesta nu încetează dacă activitatea este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau de renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora.

S-a arătat că, în cauză, mandatul nu a fost revocat de către mandant. Deși pe parcursul procesului s-a încercat dezbaterea succesiunii defunctei, această procedură nu s-a finalizat până la data pronunțării hotărârii recurate.

După data comunicării încheierii din 10 martie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, prin care a fost suspendată judecata recursului declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava – secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., au fost făcute demersuri pentru dezbaterea succesiunii acesteia. Cu acest prilej, s-a constatat că nu fusese dezbătută nici succesiunea defunctei I. (autoarea pârâtei decedate) și că nu puteau fi identificați moștenitorii acesteia.

S-a menționat că, pe rolul Judecătoriei Fălticeni a fost înregistrat dosarul nr. x/2019, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de 500 mp, prin efectul uzucapiunii, aceeași suprafață de teren cu cea din prezenta cauză, a cărui judecată a fost suspendată la 7 septembrie 2021. S-a apreciat că, pronunțarea unei hotărâri favorabile în acest dosar ar conduce la anularea tuturor hotărârilor date în dosarul pendinte, motiv pentru care s-a solicitat suspendarea perimării până la soluționarea dosarului nr. x/2018, în baza art. 413 alin. (1) și art. 417 C. proc. civ.

S-a susținut că, a fost eronată modalitatea de evaluare a probatoriului propus de reclamant în dovedirea dreptului său de proprietate, fiind încălcate dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

S-a invocat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 416 C. proc. civ., în baza cărora Curtea de Apel Suceava a constatat ca fiind perimată cererea de recurs formulată de defunctă, prin mandatar, împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, întrucât abandonarea temporară a judecării cauzei nu a fost determinată de starea precară de sănătate a mandatarului, ci de faptul că pe rolul Judecătoriei Fălticeni era dosarul nr. x/2019, care avea înrâurire asupra litigiului de față, obiectul acestuia vizând aceeași suprafață de teren ce face obiectul dezbaterii în cauza pendinte.

S-a arătat că nu a fost analizată conduita unuia dintre membrii completului de judecată al Tribunalului Suceava, care a participat la judecata cauzei în apel și a pronunțat sentința civilă nr. 2008 din 21 noiembrie 2016, fiind încălcat astfel principiul imparțialității stabilit prin Principiile de la Bangalore și prin normele de competență materială. S-a apreciat că incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau a evaluat modul de soluționare a unei excepții procesuale trebuie raportată la dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. (în dosarul nr. x/2016 fiind examinată și soluționată excepția lipsei de interes în soluționarea unei cereri de chemare în judecată).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 10 ianuarie 2022, intimatul-reclamant a invocat excepția lipsei capacității de folosință a recurentei, în raport de data decesului acesteia (2 august 2020) și data declarării recursului (16 octombrie 2020), excepția lipsei calității de reprezentat a mandatarului H., precum și excepția nulității recursului.

La 26 ianuarie 2022, J., în calitate de unică moștenitoare a recurentei-pârâte B., prin mandatar H., a depus răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 29 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis în mod formal recursul, stabilind că admisibilitatea acestuia urmează a fi supusă dezbaterii părților în ședința publică din 24 noiembrie 2022, în condiții de contradictorialitate, conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate de intimat prin întâmpinare, precum și asupra recursului, apreciind că motivele acestuia, care vizează greșita aplicare a normelor de procedură care reglementează principiul rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.) și imparțialitatea acestuia (art. 41 alin. (1) C. proc. civ.), precum și perimarea cererilor (art. 416 C. proc. civ.) pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în baza art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei capacității de folosință a recurentei, în raport de data decesului acesteia (2 august 2020) și de data declarării recursului (16 octombrie 2020), excepția lipsei calității de reprezentat a mandatarului H., precum și excepția nulității recursului, Înalta Curte constată următoarele:

8.1 Excepția lipsei capacității de folosință a recurentei

Excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei B. este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prevalându-se de dispozițiile art. 56 alin. (3) C. proc. civ., prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul A. a invocat excepția lipsei capacității de folosință a defunctei-pârâte B., arătând că aceasta a decedat la 2 august 2020, iar recursul împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava a fost declarat de mandatarul H., la 16 octombrie 2020, ulterior survenirii decesului. Cauza a fost soluționată prin decizia nr. 260 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, obiect al recursului de față. Intimatul a invocat vătămarea prevăzută de art. 177 C. proc. civ., solicitând anularea cererii de recurs, în baza art. 40 din acest act normativ.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință, Înalta Curte reține că aceasta este o excepție de fond, absolută și peremptorie, ce vizează încălcarea uneia dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile și care, potrivit art. 56 alin. (3) C. proc. civ., poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului.

Nulitatea actului de procedură este sancțiunea procedurală ce intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parțial de efectele firești.

Lipsa capacității procesuale de folosință atrage nulitatea actului de procedură, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, deoarece capacitatea procesuală este o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, deci o condiție extrinsecă actului de procedură.

Conform dispozițiilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ., "Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile".

Capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, reprezintă aplicarea în plan procesual a capacității civile și presupune ca partea să fie în viață pe tot parcursul procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 35 C. civ., în cazul persoanelor fizice, "Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia."

În cauză, decesul pârâtei B. a survenit pe parcursul procesului, la 2 august 2020, anterior pronunțării de către Curtea de Apel Suceava a deciziei nr. 260 din 10 noiembrie 2021, care face obiect de analiză în recursul pendinte.

Pârâta a decedat ulterior introducerii acțiunii civile și soluționării căii de atac a apelului, respectiv în timpul desfășurării procedurii judiciare în faza procesuală a recursului declarat prin mandatar H. împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Suceava – secția I civilă.

Cum nulitatea trebuie să fie contemporană întocmirii actului a cărui nulitate se solicită a se constata, în situația particulară a cauzei, Înalta Curte reține că pârâta a avut capacitate de folosință la momentul promovării cererii de chemare în judecată și a căilor de atac a apelului și a recursului împotriva hotărârii anterior menționate.

Totodată, pârâta a fost reprezentată în proces, în toate etapele procesuale, de mandatarul H., care, în baza procurii judiciare speciale autentificate sub nr. x din 16 martie 2016, a formulat cererea de chemare în judecată și a exercitat căile de atac prevăzute de lege, inclusiv recursul împotriva hotărârii de perimare care face obiect de analiză în cauza pendinte.

În acest sens, în cuprinsul cererii de recurs de față, numitul H. a menționat că promovează calea extraordinară de atac în calitatea sa de reprezentant al pârâtei defuncte.

Conform mențiunilor din cuprinsul procurii judiciare autentificate sub nr. x din 16 martie 2016, mandatul acestuia era valabil până la revocarea expresă de către mandatar. Însă, o manifestare de voință a defunctei-pârâte în acest sens nu a avut loc pe parcursul procesului.

Or, potrivit dispozițiilor art. 88 C. proc. civ., "Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului."

De asemenea, art. 2030 lit. c) C. civ. prevede că moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului nu conduc la încetarea mandatului atunci când acesta are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, dacă această activitate este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora.

Raportând normele legale menționate la circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că la dosar a fost depus certificatul de moștenitor autentificat de Biroul Individual Notarial Public "K." sub nr. x din 26 ianuarie 2022, din care reiese că succesoarea legală a defunctei-pârâte B. este numita J..

Aceasta nu numai că nu a retras mandatul dat de autoarea sa mandatarului H., ci, în baza unei noi procuri judiciare, autentificate sub nr. x din 26 ianuarie 2022, l-a împuternicit pe același mandatar să îi reprezinte interesele în procesul pendinte, pe care a înțeles să îl continue în calitatea sa de moștenitoare legală a defunctei-pârâte.

Față de această împrejurare, se constată că nu operează în cauză sancțiunea nulității, reglementată prin art. 179 alin. (1) sau prin art. 40 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a susținut intimatul, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 88 C. proc. civ.

În baza acestor prevederi legale și în virtutea mandatului său de reprezentare, numitul H. a formulat recursul împotriva deciziei nr. 260 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în scopul preîntâmpinării pierderii dreptului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.

8.2 Continuând acest raționament, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului H., Înalta Curte constată că, potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., în plan procedural, reprezentarea presupune existența unui mandat pentru îndeplinirea actelor de procedură în numele și în interesul altei persoane.

În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, părțile având obligația de a indica în ce calitate participă la activitatea judiciară, lipsa de justificare a calității de reprezentant conducând la nulitatea cererii.

În cauză, astfel cum s-a arătat, mandatarul H. a exercitat dreptul de reprezentare al pârâtei B. în baza procurii judiciare autentificate sub nr. x din 16 martie 2016, împuternicirea vizând îndeplinirea tuturor actelor de procedură necesare judecății, precum și exercitarea căilor legale de atac, până la soluționarea definitivă a litigiului.

În baza dispozițiilor art. 88 C. proc. civ., mandatul său de reprezentare și-a produs efectele și ulterior decesului pârâtei B., întrucât nu a devenit incidentă ipoteza reglementată de acest text legal pentru încetarea sa, anume retragerea mandatului de către moștenitorii defunctei.

Se constată astfel că, în mod legal mandatarul H. a exercitat calea de atac a recursului pendinte.

Această ipoteză este susținută și prin faptul că, urmare dezbaterii succesiunii pârâtei B. (la 26 ianuarie 2022) finalizate prin emiterea certificatului de moștenitor nr. x din 26 ianuarie 2022, moștenitoarea legală a defunctei, J., nu a procedat la revocarea mandatului acestuia, ci, dimpotrivă, prin procura judiciară autentificată sub nr. x din 26 ianuarie 2022, l-a împuternicit să îi reprezinte interesele în litigiul pendinte.

Față de aceste argumente, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului H., considerând că nu se impune anularea cererii de recurs formulate de acesta în reprezentarea defunctei B..

8.3 Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge și excepția nulității cererii de recurs, invocate de intimat, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 40 C. proc. civ., dar nici cele reglementate de art. 175 alin. (1) din același cod, prin actul procedural îndeplinit de mandatar, intimatului nefiindu-i cauzată vătămarea cerută de lege pentru desființarea actului de procedură îndeplinit.

Examinând recursul declarat împotriva deciziei nr. 260 din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, este necesar să se precizeze că Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la analiza recursului prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cărora li se subscriu motivele de casare invocate în cauză, ce vizează încălcarea de către Curtea de Apel Suceava a normelor de procedură reglementate de art. 416 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare.

Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 260 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă, prin care a fost constatată perimată cererea de recurs formulată de pârâta B., prin mandatar H., împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava – secția I civilă.

În ceea ce privește perimarea, Înalta Curte constată că, potrivit reglementării din art. 416 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se înfățișează ca o sancțiune care se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea unui litigiu dedus judecății.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părților, în sensul că acestea să nu fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării, deși aveau posibilitatea să o facă.

Raportând aceste considerente la circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2020 pe rolul Curții de Apel Suceava – secția I civilă, pârâta B., prin mandatar H., a formulat recurs împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava – secția I civilă.

Prin cererea depusă la 14 octombrie 2020, mandatarul H. a arătat că pârâta B. a decedat la 2 august 2020 și a solicitat suspendarea judecării recursului până la dezbaterea succesiunii acesteia.

La termenul de judecată din 10 martie 2021, la solicitarea mandatarului defunctei-pârâte, Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia.

Încheierea din 10 martie 2021 a curții de apel a fost atacată cu recurs de către intimatul-reclamant A., însă recursul a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 1410 din 16 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

Urmare referatului întocmit de Curtea de Apel Suceava la 15 septembrie 2021, în condițiile prevăzute de art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că de la data suspendării judecății și până la data menționată nu au fost efectuate acte de procedură, cauza a fost repusă pe rol, stabilindu-se termen la 10 noiembrie 2021 pentru constatarea intervenirii perimării cererii de recurs.

Măsura dispusă de Curtea de Apel Suceava este legală de vreme ce ultimul act de procedură efectuat în dosar este reprezentat de încheierea de suspendare a judecării cauzei din 10 martie 2021, termenul de perimare împlinindu-se, astfel cum corect a stabilit această instanță prin raportare la dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la 10 septembrie 2021.

Față de aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că, prin soluția de constatare a perimării cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 549 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Suceava – secția I civilă, recurentului nu i s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea constata nulitatea deciziei atacate.

Pe de altă parte, nu se poate reține în cauză intervenirea unei cauze de suspendare a cursului perimării. Astfel, chiar dacă intimatul a atacat cu recurs încheierea din 10 martie 2021, prin care s-a dipus suspendarea judecării cauzei, această împrejurare nu este de natură să afecteze legalitatea deciziei hotărârii atacate.

Concluzia se fundamentează pe însăși soluția pronunțată asupra recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, prin decizia nr. 1410 din 16 iunie 2022 (de anulare a recursului), care nu a avut posibilitatea să aprecieze asupra măsurii de suspendare adoptate de curtea de apel din pricina faptului că recurentul A. nu s-a conformat obligației legale de timbraj, prealabilă oricărei judecăți. Astfel, cererea de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare nu a întrerupt cursul perimării, din moment ce a fost anulată și nu a avut ca finalitate continuarea judecării litigiului de fond.

În ceea ce privește suspendarea cursului perimării, determinată de existența pe rolul Judecătoriei Fălticeni a dosarului nr. x/2019, despre care recurentul a susținut că vizează constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren ca în cauza de față, iar pronunțarea unei hotărâri favorabile ar conduce la anularea tuturor hotărârilor din dosarul pendinte, Înalta Curte apreciază că această situație nu poate determina incidența dispozițiilor art. 418 C. proc. civ., de vreme ce cererea de chemare în judecată formulată în acest dosar a fost constatată ca fiind perimată, prin sentința civilă nr. 1178 din 11 octombrie 2022.

În ceea ce privește critica privind încălcarea, de către instanța de recurs, a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care constituie reglementări ale rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, Înalta Curte constată că nerespectarea acestor norme de procedură a fost invocate prin prisma modalității de evaluare a probatoriul propus de reclamant în dovedirea dreptului său de proprietate.

Or, în cauză, raportat la soluția adoptată, ce a vizat perimarea cererii de recurs, nu se mai impune analiza pe fond a motivului de recurs invocat din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. Se constată că, de altfel, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra probatoriului exhibat de părți, ci a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., care trasează coordonatele judecății în situația invocării unor excepții (fără a face distincție dacă acestea sunt ridicate din oficiu sau de părți), în sensul că "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În același sens, nu poate fi examinată nici critica referitoare la imparțialitatea magistraților, din perspectiva faptului că nu au analizat conduita unuia dintre membrii completului de judecată din apel, care a pronunțat anterior, într-o altă cauză (dosarul nr. x/2016), sentința civilă nr. 2008 din 21 noiembrie 2016 a Judecătoriei Fălticeni.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant, excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția nulității recursului și, în baza art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de H., în calitate de mandatar al pârâtei B. - decedată, având-o ca moștenitoare pe J., împotriva deciziei nr. 260 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant, excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de H., în calitate de mandatar al pârâtei B. - decedată, având-o ca moștenitoare pe J., împotriva deciziei nr. 260 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.