ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 159/2022

HOTĂRÂRE
26.01.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 159/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la 14.10.2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A. - Sucursala Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să restituie reclamantului suma de 42.620 RON, datorată conform libretelor de economii cu dobândă nr. x.

La 26.10.2016, reclamantul a depus precizări cu privire la cuantumul pretențiilor sale, indicând că acesta este de 4.976 RON, conform libretelor deținute.

Prin sentința civilă nr. 1263/07.04.2017, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4.976 RON, cu titlu de pretenții civile și să îi achite suma de 355 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 321/18.04.2018, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea. A obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 176 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care prin decizia nr. 3854/02.10.2018, și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Suceava.

Prin decizia nr. 150/21.02.2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis excepția nulității și a anulat recursul.

La 22.03.2019, împotriva acestei decizii A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 361/10.05.2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins ca nefondată contestația în anulare.

La 10.07.2020, A. a formulat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei nr. 150/21.02.2019 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 352/13.11.2020, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis excepția tardivității și a anulat contestația în anulare.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recursul de față, solicitând casarea ei și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii.

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a arătat că hotărârea recurată este nelegală și nemotivată. În acest sens, a menționat că hotărârea atacată nu cuprinde analiza solicitărilor sale formulate pe parcursul procesului și că în mod greșit recursul a fost respins ca nemotivat, iar contestația în anulare, ca tardivă.

Totodată, a afirmat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei au făcut dovada cererii sale de chemare în judecată, astfel că, în mod greșit, nu au fost reținute la soluționarea cauzei.

La 08.03.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului.

În susținerea excepției, aceasta a menționat că motivele cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

Recurentul a răspuns la întâmpinare, iar la 27.08.2021 a depus note scrise.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; doar recurentul și-a prezentat punctul de vedere.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Obiectul recursului de față îl reprezintă decizia nr. 352/13.11.2020 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin care s-a soluționat contestația în anulare declarată de A. împotriva deciziei nr. 150/21.02.2019, pronunțate de aceeași instanță, în recurs, într-o acțiune în pretenții.

Articolul 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Prin urmare, decizia nr. 150/21.02.2019 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, împotriva căreia s-a exercitat contestația în anulare, soluționată prin decizia care formează obiect al recursului de față, este definitivă.

Cum potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", rezultă că nici decizia nr. 352/13.11.2020, dată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă în contestație în anulare, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, fiind la rândul ei definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. considerentele expuse anterior, care demonstrează inadmisibilitatea demersului judiciar de față, fiind pe deplin incidente.

Întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 352/13.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2022
Ședința publică din data de 6 aprilie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 12.12.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solici
ÎCCJ 2025-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1057/2025
, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., împotriva sentinței civile nr. 183 din 15.07.2021, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă (dosar nr.
ÎCCJ 2022-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1430/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 10 martie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2022-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1903/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 20.06.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #207908)
A. să elibereze și să pună la dispoziția reclamantului suma de 206.059 lei, iar pârâta C. S.R.L., să achite reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumei menționate, calculată cu începere de la data de 07.01.2019, până la data l
Sursă