ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1903/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 20.06.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean Suceava, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul acestuia, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 323/30.10.2017, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul acestuia, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015 și de 10.386 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 105/29.03.2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 9/19.01.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, curții de apel.

În rejudecarea, prin decizia nr. 201/11.06.2021, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt și a parcursului judiciar, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a făcut o analiză superficială a condițiilor de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, reținând o motivare contradictorie și străină de natura cauzei.

Sub acest aspect, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit decizia nr. 9/19.01.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, reținând că doar motivarea cu privire la fondul cauzei a condus la casarea deciziei recurate și că inadmisibilitatea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin decizia de casare evocată. În acest context, a afirmat că instanța de apel a făcut trimitere la considerente care vizau situația de fapt redată de instanța supremă.

În continuare, a mai relevat că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii și străine de natura pricinii, fiind motivată pe chestiuni ce derivă din contract, cu referire la executarea lucrărilor suplimentare care s-au făcut în baza dispozițiilor de șantier din 27.08.2013, 30.10.2013 și a memoriilor justificative emise în cadrul contractului.

Recurentul a subliniat că, potrivit raționamentului expus de instanța de apel, rezultă că îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare nu ar fi lipsite de o cauză legitimă, condiție necesară admisibilității actio de in rem verso, pentru ca ulterior să constate că "probele administrate relevă că îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice".

Potrivit recurentului, contrar celor reținute de curtea de apel cu încălcarea autorității de lucru judecat, lucrările suplimentare nu pot fi executate doar pe baza unor memorii justificative. În acest sens, a arătat că acestea se execută după emiterea unei dispoziții de șantier, însoțită, după caz de listele de cantități, devize, piese desenate și cuprinse într-un act adițional la contract, iar dispozițiile de șantier nu pot suplini nerespectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice (încheierea unui act adițional în temeiul O.U.G. nr. 34/2006).

Conchizând, a arătat că era necesar ca pentru lucrările suplimentare să existe o procedură de achiziție publică și un act adițional la contractul inițial, așa cum s-a stabilit definitiv prin sentința civilă nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a afirmat că a fost încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în care au fost analizate chestiunile izvorând din executarea contractului, cu referire la nerespectarea de către reclamantă a prevederilor contractuale, a normelor legale în materie de achiziție publică, precum și a Instrucțiunii nr. 50/25.06.2010 a Autorității de Management Programul Operațional Regional 2007-2013 pentru executarea și decontarea lucrărilor suplimentare.

În acest sens, a evocat art. 430 și art. 431 C. proc. civ. și mai multe paragrafe din sentința civilă nr. 150/2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal și decizia recurată.

Potrivit recurentului, chestiunea dacă pârâtul datorează sau nu suma solicitată ține de interpretarea contractului încheiat de părți, iar nu de îmbogățirea fără justă cauză.

Totodată, în opinia recurentului, împrejurarea că în cuprinsul sentinței civile mai sus evocate s-a apreciat că reclamanta are deschisă acțiunea civilă întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză, nu poate justifica în mod automat admiterea acesteia, fără a se mai analiza condițiile de exercitare ale unei astfel de acțiuni și să-și formeze propria convingere argumentată logico-juridic. Or, procedând astfel, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și rolul judecătorului, în raport cu art. 22 C. proc. civ., acesta neavând competența de a indica și stabili căi și modalități de exercitare a acțiunilor în justiție și de a oferi consultanță părților. Așadar, sub acest aspect, recurentul a arătat că nu se poate pune în discuție o chestiune litigioasă, ci eventual exprimarea unei simple opinii ale unui judecător care nu poate obliga în vreun fel instanța în prezentul litigiu.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că în rejudecare instanța de apel nu a analizat temeinic și legal îndeplinirea cumulativă a condițiilor de exercitare a acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Sub acest aspect, recurentul a reiterat aspectele pe care le-a invocat în fața curții de apel, referitoare la inexistența faptului juridic licit din partea executantului. În acest sens, a arătat că reclamanta nu a înaintat nicio notificare pentru declanșarea procedurii de achiziție publică, executând lucrările anterior aprobării dispozițiilor de șantier și în lipsa unui act adițional la contract.

Potrivit recurentului, procedând astfel, intimata a încălcat contractul, ceea ce atrage inaplicabilitatea dispozițiilor legale în materia îmbogățirii fără justă cauză, care are ca premisă efectuarea unui act juridic licit. Mai mult, nici nu putea să se angajeze la plată în afara proiectului și a unui contract de achiziție publică finanțat din fonduri europene, chestiune care ar fi atras angajarea răspunderii sale.

Evocând Instrucțiunea nr. 50/25.06.2010 a Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, a relevat că exista posibilitatea decontării lucrărilor suplimentare în baza dispozițiilor de șantier privind modificarea cantităților, listelor de cantități și existenței actului adițional la contractul de lucrări care să prevadă execuția lucrărilor suplimentare, însoțit de dosarul achiziției.

A mai afirmat că trebuie să se dea eficiență principiului pacta sunt servanda, subliniind că se impune a fi respectat și în privința modificării contractului determinată de diverse împrejurări, prin încheierea de acte adiționale.

Recurentul a susținut că o altă condiție neanalizată este cea referitoare la faptul că mărirea patrimoniului unei persoane pe seama altei persoane are loc fără a exista un temei juridic, o cauză legitimă. Or, pretenția dedusă judecății are ca situație premisă contractul de lucrări nr. x/01.06.2011, încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, astfel că nu se poate face abstracție de contract și nici nu se poate acționa ca și cum acesta nu ar exista.

Mai mult, potrivit recurentului, instanța de apel a motivat hotărârea recurată pe considerente care țin de executarea contractului, sens în care a redat mai multe paragrafe și a afirmat că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale care reglementează instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză, context în care a reiterat susținerile prezentate în fața instanței de apel.

La 13.09.2021 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 27.09.2021 recurentul-pârât a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 08.06.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Situația de fapt reținută în etapele devolutive ale procesului presupune existența unor raporturi contractuale între părți, în baza contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 încheiat între Consiliul Județean Suceava, în calitate de beneficiar, și o asociere (formată din 4 societăți) al cărei lider a fost desemnat A. S.R.L., în calitate de executant, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea pe întreaga perioadă de garanție de către executant a lucrării "Reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei și a zonei de protecție a acesteia" - cod SMIS 5298, în cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013.

Demersul judiciar urmărește recuperarea sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul pârâtului, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015.

În primul ciclu procesual, tribunalul a admis demersul judiciar al reclamantei, iar instanța de apel l-a respins, schimbând sentința apelată, însă instanța de recurs a pronunțat o decizie de casare în considerentele căreia a arătat că decizia atacată cuprinde considerente divergente în privința caracterului admisibil al acțiunii promovate, cu încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal și a dispus cu putere obligatorie ca instanța de apel să analizeze condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

În rejudecare, instanța de apel a respins apelul pârâtului, menținând soluția de admitere a acțiunii.

Recurentul-pârât critică decizia atacată, pornind de la faptul că instanța de apel a aplicat eronat decizia de casare dată în primul ciclu procesual, în sensul că ar fi fost tranșată cu putere de lucru judecat chestiunea privind inadmisibilitatea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, în contextul în care s-a raportat la anumite considerente care relevau situația de fapt.

În analiza acestui motiv, care poate fi circumscris ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța supremă notează că, prin decizia nr. 9/19.01.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost casată decizia din apel dată în primul ciclu procesual pentru existența considerentelor divergente în privința caracterului admisibil al acțiunii promovate, cu încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinței civile nr. 150/2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv pentru lipsa analizării pe fond a condițiilor materiale ale intentării acțiunii în restituire fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Astfel, reluând cercetarea judecătorească, în raport cu toate motivele invocate în fața instanței supreme, curtea de apel a înlăturat criticile autorului căii de atac referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității derivată din neîndeplinirea condițiilor de exercitare a îmbogățirii fără justă cauză față de caracterul subsidiar al acțiunii. În acest context, subliniind că instanța supremă a făcut referire la deficiența motivării sub acest aspect, curtea de apel a ținut cont de dezlegarea dată asupra chestiunii privitoare la inadmisibilitatea acțiunii.

Or, din acest punct de vedere, decizia instanței de apel nu poate fi criticată pentru că nu ar fi respectat dispozițiile trasate de instanța superioară în exercitarea controlului judecătoresc realizat în cauză și că, în rejudecare, s-ar fi raportat eronat la considerente care vizau situația de fapt.

De aceea, criticile recurentului prin care tinde să repună în dezbatere o chestiune impusă cu putere de lucru judecat nu pot fi primite, de vreme ce instanța de apel a respectat dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) și ale art. 477 C. proc. civ.

În continuare, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea atacată, arătând că instanța de apel a analizat superficial condițiile de admisibilitate a acțiunii fundamentate pe îmbogățirea fără justă cauză, întemeindu-și soluția pe motive străine de natura cauzei. De altfel, a mai arătat că hotărârea cuprinde o motivare contradictorie, bazată pe chestiuni ce derivă din contract, cu referire la executarea lucrărilor suplimentare care s-au făcut în baza dispozițiilor de șantier din 27.08.2013, 30.10.2013 și a memoriilor justificative emise în cadrul contractului de lucrări.

Aceste critici se cuvin a fi înlăturate, Înalta Curte notând, cu prioritate, că nu orice inadvertență pe care consideră că o identifică recurentul-pârât în cadrul considerentelor deciziei are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când se referă la motive contradictorii, are în vedere o contradicție de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată; este cazul, cu titlu de exemplu, al situației în care considerentele ar justifica adoptarea unei soluții care nu are corespondent în cea regăsită în dispozitiv ori al celei în care considerentele ar reflecta caracterul întemeiat a două cereri, deși ele s-ar exclude reciproc.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte notează că instanța devolutivă de control judiciar a făcut evaluări ale situației de fapt, printr-un examen propriu subliniind interdependența dintre cele două categorii de lucrări și necesitatea lucrărilor suplimentare executate de reclamantă în beneficiul pârâtului determinată de situația identificată în teren, context în care chiar dacă acestea nu au făcut obiectul unui act adițional nu se poate contesta că beneficiara și-a sporit patrimoniul cu contravaloarea lor; în acest context factual, a constatat că sunt îndeplinite condițiile materiale ale îmbogățirii fără justă cauză și că probele administrate relevă că îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă.

În realitate, recurentul pune în comparație considerentele curții de apel cu propriile convingeri și concluzii, în contextul în care hotărârea recurată cuprinde analiza motivelor de fapt și de drept, în concordanță cu probele de la dosar, care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției, fiind expuse în mod clar argumentele care au fundamentat soluția adoptată în ce privește îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului.

Așa fiind, criticile recurentului-pârât, în sensul că instanța de apel a procedat la o analiză superficială în cauză a condițiilor privind îmbogățirea fără justă cauză și și-a întemeiat soluția pe motive străine de natura cauzei, reținând și o pretinsă motivare contradictorie a hotărârii, sunt lipsite de fundament.

Următorul motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., aduce în dezbatere încălcarea puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, în care s-au analizat aspectele izvorâte din executarea contractului și s-a statuat definitiv asupra nerespectării de către intimată a dispozițiilor contractuale și a celor legale în materie de achiziție publică și a Instrucțiunii nr. 50/25.06.2010.

Dincolo de paralela făcută între anumite considerente ale sentinței sus menționate și cele ale hotărârii atacate, recurentul a înțeles să-și fundamenteze în concret această critică exclusiv pe chestiunea privind inadmisibilitatea acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, sens în care a afirmat că în cadrul litigiului purtat anterior între părți instanța a nesocotit art. 22 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, examinarea încălcării prevederilor art. 22 C. proc. civ. în litigiul purtat anterior nu poate fi opusă cu temei în cauză, întrucât excedează controlul de legalitate a hotărârii recurate, de vreme ce obiect al prezentului recurs nu îl constituie sentința civilă nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ci în mod exclusiv decizia civilă nr. 201/11.06.2021 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

În continuare, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a analizat temeinic și legal îndeplinirea cumulativă a condițiilor de exercitare a acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, sens în care a reiterat argumentele vizând inadmisibilitatea acesteia, necesitatea încheierii unui act adițional la contract și conduita culpabilă a intimatei.

Chestiunea legată de inadmisibilitatea acțiunii fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză, înglobată și în susținerea ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost tranșată anterior, prin decizia nr. 9/19.01.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, dată în primul ciclu procesual, motiv pentru care aceasta nu mai poate fi repusă în discuție. Astfel, puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Așa fiind, atâta vreme cât această chestiune litigioasă a fost tranșată anterior, înseamnă că ea nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, sub pretextul că a fost greșit soluționată.

Un alt set de critici vizează încălcarea dispozițiilor legale care reglementează instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză, prin prisma cărora recurentul a afirmat că nu se poate face abstracție de existența contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 și că nu poate fi primită solicitarea reclamantei, întrucât nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate.

Înalta Curte constată că, separat de faptul că recurentul nu a indicat normele de drept material a căror încălcare o reclamă, criticile pe care acesta a înțeles să le dezvolte subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă, în realitate, trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Astfel, autorul căii de atac solicită instanței de recurs să constate că lucrările suplimentare executate de reclamantă au fost efectuate în cadrul derulării unui contract de achiziție publică în baza O.U.G. nr. 34/2006, context în care se impunea necesitatea semnării unui act adițional, subliniind conduita reclamantei și culpa contractuală a acesteia.

Or, modalitatea în care instanțele de fond au interpretat elementele de fapt și probele administrate nu poate fi reevaluată în calea de atac nedevolutivă a recursului, analiza în această etapă a procesului fiind una care poartă doar asupra legalității deciziei pronunțate în apel.

Înalta Curte notează că, verificarea unei cereri de chemare în judecată fundamentate pe dispozițiile art. 1.345 C. civ. impune examinarea condițiilor materiale și juridice ale acțiunii în restituire.

Astfel, condițiile materiale ale actio de in rem verso vizează existența unei îmbogățiri a pârâtului, a unei însărăciri a reclamantului și corelația îmbogățire-însărăcire.

Condițiile juridice sunt lipsa temeiului juridic pentru îmbogățire, respectiv sărăcire, buna-credință a îmbogățitului și lipsa altui mijloc juridic la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pagubei.

Condiția inexistenței unui alt demers judiciar la îndemâna reclamantei pentru restituirea sumei de bani pretinse, din perspectiva caracterului său subsidiar, a fost cercetată prioritar, sens în care s-a reținut că actio de in rem verso nu este inadmisibilă, context în care instanța de control judiciar a procedat la cercetarea celorlalte condiții, materiale și juridice, în raport cu motivele de apel și circumstanțele particulare ale speței deduse judecății.

În speță, curtea de apel a procedat la analiza incidenței în cauză a instituției îmbogățirii fără justă cauză, temei juridic pe care reclamanta a înțeles să își întemeieze demersul judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile materiale și că probele administrate relevă că îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă. În acest sens, a evidențiat că necesitatea lucrărilor suplimentare executate de reclamantă în beneficiul pârâtului a fost determinată de situația identificată în teren, subliniind interdependența dintre cele două categorii de lucrări (suplimentare și contractuale). Totodată, a constatat că reclamanta nu are nicio altă opțiune pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului, de vreme ce lucrările suplimentare erau deja executate, fiind acceptate și confirmate de beneficiară.

Înalta Curte constată că raționamentul expus de recurent este construit pe culpa pârâtului și că pentru realizarea respectivelor lucrări suplimentare se impune, conform legislației specifice, încheierea unui act adițional la contractul de lucrări, chestiuni ce țin de situația de fapt care nu mai poate fi repusă în discuție, în cadrul controlului de legalitate pe calea recursului.

De aceea, afirmațiile recurentului nu pot fi primite.

Față de considerentele expuse, având în vedere că nu poate fi reținută incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Județean Suceava împotriva deciziei nr. 201/11.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2022.