ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean Suceava, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să îl oblige la plata sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul acestuia, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345-1348 C. civ. și art. 194 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, solicitând în principal respingerea cererii introductive ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 323 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis acțiunea și 1-a obligat pe pârât în favoarea reclamantei la plata sumei de 678.139,26 RON, reprezentând îmbogățire fără justă cauză și a sumei de 10.386 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 105 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul Județean Suceava împotriva sentinței civile nr. 323 din 30 octombrie 2017 a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În memoriul de recurs depus la dosar, reclamanta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., susținând că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, că a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Detaliind, subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea demersului judiciar de față a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu ignorarea cadrului juridic indicat prin cererea introductivă și prin apărările făcute în memoriul de apel, invocând principii de drept, fără a le motiva în vreun fel incidența în cauză, considerentele hotărârii recurate limitându-se la atestarea caracterului subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză.

În continuare, a arătat că instanța de prim control judiciar nu a analizat temeinicia și legalitatea sentinței apelate raportat la motivele de fapt și de drept ale acesteia, astfel că soluția pronunțată cuprinde atât motive străine de natura cauzei, cât și motive contradictorii, întrucât simpla citare a unor clauze contractuale și înșiruirea unor dispoziții legale nu pot fi apreciate ca îndeplinind cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Concretizând, recurenta a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care curtea a reținut inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 1345 C. civ. și nici argumente în sensul netemeiniciei și nelegalității sentinței cenzurate, deși tribunalul analizase exhaustiv chiar incidența normei evocate.

Astfel, a subliniat că, deși sentința primei instanțe și art. 1345 C. civ. menționează lipsa justei cauze ca premisă a obligației de plată, instanța de apel s-a referit doar succint la caracterul licit sau ilicit al izvorului obligației de plată și a omis cu totul condițiile materiale ale îmbogățirii fără justă cauză.

În finalul acestor critici, autoarea a enumerat condițiile pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate, pentru care a emis factura fiscală seria x nr. x/15.07.2015. Între acestea, a consemnat îmbogățirea pârâtului cu valoarea lucrărilor suplimentare recunoscute, efectuate în mod necesar pentru realizarea obiectului contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 încheiat între părțile în litigiu, în baza O.U.G. nr. 34/2006, însărăcirea reclamantei cu aceeași sumă, neachitată de pârâtul beneficiar pentru lucrările suplimentare efectuate, legătura directă de cauzalitate dintre îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantei, în condițiile în care reclamanta a executat lucrările suplimentare în beneficiul pârâtului, utilizând resurse umane, utilaje și materiale proprii, fără să-i fie achitată valoarea acestora și lipsa unei juste cauze, în contextul în care lucrările au fost executate suplimentar față de contractul încheiat între părți, în lipsa unui act adițional la acesta, act pentru a cărui inițiere era necesar demersul pârâtului în calitate de autoritate contractantă.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., autoarea căii extraordinare de atac pendinte a evocat dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. și, în considerarea acestora, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinței civile nr. 150 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă aceeași acțiune în pretenții pe care a formulat-o împotriva pârâtului în temeiul răspunderii civile contractuale.

Concretizând, autoarea a arătat că tocmai puterea de lucru judecat a sentinței civile anterior evocate fundamentează concluzia potrivit căreia nu își poate valorifica dreptul dedus judecății pe calea unei alte acțiunii în justiție, fiind astfel îndreptățită să solicite repararea prejudiciului suferit în temeiul îmbogățirii fără justa cauză.

Din această perspectivă, a criticat considerentele deciziei atacate, din cuprinsul cărora rezultă că instanța de apel a analizat clauzele contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 încheiat între părți, ignorând puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Mai mult decât atât, a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a notat că nu a respectat clauzele contractuale privind executarea și decontarea lucrărilor neprevăzute în contract, dar prilejuite de executarea acestuia, impunând astfel concluzia caracterului ilicit al izvorului obligației de plată, pentru a justifica inaplicabilitatea în cauză a prevederilor legale ce reglementează îmbogățirea fără justă cauză.

În continuare, a motivat că, deși instanța de apel a reținut că răspunderea intimatului-pârât este necesar a fi una contractuală, în pofida puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, care a statuat în sens contrar acestei aserțiuni, a apreciat greșit că izvorul obligației de plată nu are caracter licit, astfel că, în lipsa justei cauze, a reținut posibilitatea incidenței răspunderii civile delictuale.

Circumscris cazului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a evocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1345 din C. civ.

În acest sens, a susținut că instanța de apel a apreciat fără temei că în cauză nu ar fi îndeplinită condiția caracterului licit al izvorului obligației de plată față de culpa contractuală sau delictuală a reclamantei, ignorând probatoriului administrat cu privire la necesitatea efectuării lucrărilor, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, care atestă imposibilitatea suplinirii consimțământului pârâtului-beneficiar la încheierea unui act adițional la contract.

Astfel, având în vedere că instanța de apel a respins acțiunea ca nefondată, pentru caracterul pretins injust și ilicit al izvorului obligației de plată, invocând culpa reclamantei, fără să precizeze însă dacă natura acesteia este delictuală sau contractuală, recurenta a combătut aceste considerente, susținând următoarele:

Este exclus a se reține inaplicabilitatea art. 1345 C. civ. în contextul incidenței dispozițiilor art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. raportate la sentința civilă nr. 150 din 20 ianuarie 2017 a Tribunalului Suceava.

Referitor la eventualitatea unei culpe delictuale în ceea ce o privește, a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1349 C. civ., având în vedere că nu putea proceda la încheierea unui act adițional la contractul de achiziție publică, întrucât demararea unei astfel de proceduri poate fi inițiată exclusiv de autoritatea contractantă, respectiv de intimatul-pârât, astfel cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, independent de dispozițiile contractuale citate de instanța de apel.

În considerarea celor anterior expuse, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, cu obligarea intimatului-pârât la cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât la 2 iunie 2018.

La 30 iulie 2018, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, anularea acestuia conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât a fost comunicată recurentei-reclamante la 8 aprilie 2018, așa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar.

Recurenta a depus la 20 august 2018 răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a combătut apărările acesteia.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare. Recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte va expune în cele ce urmează, considerentele asupra criticilor aduse deciziei atacate.

Pentru facilitarea deplinei înțelegeri a prezentei decizii se impune redarea pe scurt a situației de fapt proprie cauzei, așa cum a fost stabilită în etapele anterioare ale procesului.

La data de 01.06.2011 a fost încheiat între Consiliul Județean Suceava, în calitate de achizitor și o asociere (formată din 4 societăți) al cărei lider a fost desemnată A. S.R.L., în calitate de executant - contractul de lucrări înregistrat sub nr. x la pârât și sub nr. y la societatea reclamantă.

Obiectul principal al contractului a fost reprezentat de executarea, finalizarea și întreținerea pe întreaga perioadă de garanție de către executant a lucrării "Reabilitarea Cetății de Scaun a Sucevei și a zonei de protecție a acesteia" - cod SMIS 5298, în cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013.

La data de 15.07.2015, reclamanta a emis factura seria x nr. x pentru suma de 678.139,26 RON (sumă ce include TVA) reprezentând "C/V centralizator situații de lucrări diverse și neprevăzute executate la Cetatea de Scaun".

Potrivit susținerilor necontestate ale părților, contravaloarea acestei facturi nu a fost achitată de către pârât. Refuzul intimatului-pârât este justificat de faptul că suma solicitată nu a fost eligibilă la plată, întrucât lucrările efectuate de executant au implicat articole de deviz cu cantități care nu se regăsesc în oferta tehnică și financiară, anexă la Contractul de lucrări nr. x/2011 ce face parte integrantă din acesta. Totodată, s-a arătat că pentru decontarea lucrărilor suplimentare din bugetul proiectului de la Capitolul - Cheltuieli diverse și neprevăzute, era necesar ca acestea să fie însoțite de dispozițiile de șantier privind modificarea cantităților, a listelor de cantități aferente și de Actul adițional la Contractul de lucrări, care să prevadă execuția lucrărilor suplimentare. Lipsa unui act adițional la Contractul de lucrări nr. x/2011 care să modifice sau să completeze oferta tehnică și financiară anexă la contract, a făcut neeligibilă plata sumei de 678.139,26 RON solicitată de executant pentru lucrări suplimentare.

Anterior declanșării prezentului litigiu, părțile s-au judecat într-o altă cauză, prin care recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la plata aceleiași sume, în temeiul răspunderii civile contractuale, respectiv art. 10.4 și art. 18.1 din convenția părților, art. 969 și art. 1073 din C. civ. de la 1864, O.U.G. nr. 34/2006.

Litigiul anterior s-a finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, soluția fiind aceea de respingere a acțiunii reclamantei în contradictoriu cu pârâtul, ca nefondată.

În fundamentarea acestei hotărâri, Tribunalul Suceava a reținut că: "pentru lucrări suplimentare, neincluse în contract, și pentru care ar urma să fie angajate cheltuieli din bugetul pârâtei, ca și autoritate contractantă, era absolut necesar să existe o procedură de achiziție publică și un act adițional la contractul inițial. În acest sens sunt și Instrucțiunile nr. 50/25.06.2010 ale Autorității de Management Programul Operațional Regional 2007-2013.

În cauza dedusă judecății nu există un astfel de act adițional.

Sumele solicitate de către reclamantă se referă la costuri suplimentare aferente unor lucrări suplimentare, neprevăzute în contract, iar nu sunt cheltuieli suplimentare generate de executarea dispozițiilor achizitorului referitoare la lucrarea menționată în contract .

În consecință, instanța reține că sumele pretinse în cauza pendinte privesc lucrări suplimentare neprevăzute în contract și pentru care nu a fost încheiat un act adițional, astfel încât, față de temeiul contractual invocat, cererea urmează a fi respinsă ca nefondată, reclamanta având deschisă acțiunea civilă întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză, acțiune care este supusă altor reguli în ceea ce privește instanța competentă, cale de atac".

În cauza de față, intimatul-pârât a invocat excepția inadmisibilității, față de caracterul subsidiar al acțiunii de îmbogățire fără justă cauză, invocând din această perspectivă puterea de lucru judecat al celor statuate prin sentința civilă nr. 150/20.01.2017, pronunțată de Tribunalul Suceava.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de prima instanță cu motivarea că tocmai cele statuate prin sentința civilă nr. 150/20.01.2017 relevă că reclamanta "nu are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat", fiind îndreptățită să solicite acoperirea prejudiciului pretins în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. S-a reținut că sentința civilă anterioară nu indică existența unei acțiuni alternative a reclamantei (ce ar contraveni caracterului subsidiar al acțiunii fundamentate pe îmbogățirea fără justă cauză). În litigiul anterior s-a stabilit cu putere de lucru judecat că suma de 678.139,26 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/15.07.2015, nu poate fi imputată pârâtului în temeiul răspunderii civile contractuale. Totodată, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că nu se identifică niciun indiciu în sensul unei posibile răspunderi civile delictuale a pârâtului în legătură cu neplata facturii. S-a arătat că, în mod admisibil, reclamanta și-a fundamentat cererea pe dispozițiile legale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, ca mecanism de antrenare a unei răspunderi extra-contractuale, așa cum s-a reținut și în considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia atacată cu recurs, instanța de prim control judiciar a reținut, în analiza criticii prezentate de pârât în legătură cu soluționarea excepției inadmisibilității, că reclamantei i s-a respins cererea pentru valorificarea acelorași pretenții pe temeiul răspunderii civile contractuale. S-au evidențiat considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017, prin care s-a statuat că lucrările efectuate de prestator și pentru care se solicită sumele din prezenta cauză nu sunt prevăzute în contract și nu a fost încheiat nici act adițional. S-a reținut, în acest context, că reclamanta are deschisă calea unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză. A mai reținut instanța de apel în fundamentarea deciziei atacate că "dacă în cauza de față s-ar admite excepția inadmisibilității acțiunii pe motivul caracterului subsidiar al acestei acțiuni față de cea deja exercitată și pentru care s-a stabilit un fine de neprimire în mod definitiv, reclamantei i s-ar refuza dreptul său de a-i fi analizate pretențiile de către o instanță de judecată, contrar prevederilor art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".

Cu toate acestea, pe fondul cauzei, instanța de apel reține că acțiunea este neîntemeiată raportat la temeiul îmbogățirii fără justă cauză, considerând că nu poate fi omisă existența contractului liber consimțit și asumat de părți. A motivat că "respingerea unei acțiuni identice în fața instanței de contencios administrativ nu o îndreptățește pe reclamantă să acționeze ca și cum contractul nu ar exista". S-a argumentat că, interpretarea dispozițiile art. 1345 și următoarele C. civ., în sensul dorit de reclamantă, echivalează cu posibilitatea deschiderii căii unei astfel de acțiuni în cazul oricăror contracte convenite (inclusiv în materia achizițiilor publice unde regulile sunt expres stabilite de către legiuitor), ceea ce nu poate fi primit, prin raportare la principiul pacta sunt servanda".

Totodată, instanța de apel motivează că reclamanta a promovat acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză în condițiile în care nu a respectat dispozițiile contractuale privitoare la executarea și decontarea lucrărilor neprevăzute în contract, dar prilejuite de executarea acestuia. S-a arătat că un atare demers exclude o atitudine licită a reclamantei "ce face inaplicabile dispozițiile legale în materia îmbogățirii fără justă cauză ce are ca premisă efectuarea unui act juridic licit, fără nesocotirea dispozițiilor legale sau contractuale".

Recurenta-reclamanta a invocat, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că decizia atacată conține considerente contradictorii, cât și motive străine de natura pricinii, motivarea constând practic în atestarea caracterului subsidiar al acțiunii care, în mod legal, ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții decât cea adoptată.

Instanța de recurs constată, din analiza considerentelor deciziei recurate, mai sus evidențiate, că instanța de apel a păstrat hotărârea Tribunalului în privința respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că s-a stabilit, în mod definitiv, faptul că pretențiile reclamantei nu pot fi valorificate pe calea aleasă inițial, respectiv acțiunea în răspundere civilă contractuală, ci pe calea instituției îmbogățirii fără justă cauză.

Cu toate acestea, instanța de apel, procedând la analiza cauzei pe fond, reține că acțiunea în restituire nu poate fi admisă pe temeiul invocat, acela al îmbogățirii fără justă cauză, întrucât între părți există încheiat contractul de lucrări. Altfel spus, instanța de apel reține că recurenta-reclamantă nu are deschisă acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, ci acțiunea derivată din contract.

Considerentele instanței de apel sunt contradictorii, pentru că, pe de o parte validează soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, fundamentată atât pe argumentul inexistenței unei acțiuni în răspundere contractuală, cât și pe efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură statuările din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 150/20.01.2017 pronunțate de Tribunalul Suceava. Pe de altă parte, reține că acțiunea în restituire nu poate fi admisă pe temeiul invocat al îmbogățirii fără justă cauză, ținând seama de existența contractului de lucrări liber consimțit și asumat de părți și de respectarea principiului pacta sunt servanda.

Instanța de apel reține, astfel, că recurenta-reclamantă nu are deschisă acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, ci acțiunea derivată din contract, infirmând astfel concluzia silogismului aplicat în analiza criticii privind excepția inadmisibilității acțiunii.

Decizia adoptată de instanța de apel apare practic nemotivată, întrucât o parte din considerente susține îndeplinirea condiției privind caracterul subsidiar al acțiunii, ce presupune absența, în sens obiectiv, a oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, iar o altă parte de considerente, afectată analizei pe fond, susține neîndeplinirea condiției specifice de exercitare a actio de in rem verso, dată fiind existența contractului încheiat între părți și posibilitatea recuperării prejudiciului prin mijloacele specifice prevăzute în contract.

Totodată, decizia cuprinde considerente străine de natura pricinii, pentru că se reține nerespectarea de către reclamanta din prezenta cauză a dispozițiilor contractuale privitoare la executarea și decontarea lucrărilor neprevăzute în contract, dar prilejuite de executarea acestuia. Or, în condițiile în care nu a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală, ci cu o acțiune în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, argumentul vizând culpa contractuală a reclamantei nu are legătură cu cauza.

În raport de considerentele arătate, este întemeiat motivul recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs, care poate fi integrat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează nesocotirea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură statuările din considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017 pronunțate de Tribunalul Suceava.

Motivul de recurs este fondat.

Prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. menționează expres că partea de hotărâre care intră în autoritate de lucru judecat privește nu numai dispozitivul, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Aceste prevederi legale reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit într-un al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

În fundamentarea deciziei adoptate, instanța de apel a nesocotit statuările din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 150/20.01.2017, pronunțată de Tribunalul Suceava referitoare la natura lucrărilor executate de reclamantă și la calea procesuală deschisă pentru recuperarea costurilor aferente respectivelor lucrări.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 1345 C. civ., susținând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru recuperarea prejudiciului pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Instanța de recurs reține că nu există o analiză pe fond a condițiilor materiale ale intentării acțiunii în restituire pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză. Decizia atacată cuprinde considerente divergente în privința caracterului admisibil al acțiunii promovate, cu încălcarea efectului pozitiv la puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinței civile nr. 150/20.01.2017, pronunțate de Tribunalul Suceava.

În lipsa unei analize pe fond a cauzei, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, deoarece nu există considerente specifice la care să se poată raporta instanța de recurs.

Deficiențele regăsite în motivarea deciziei atacate impun concluzia unei motivări contradictorii și străine de natura pricinii, care nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, disputate de părți și nu explică aplicarea normelor materiale care susțin soluția adoptată.

Față de considerentele redate, în temeiul art. 497 teza I raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 105 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 19 ianuarie 2021.