ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2036/2024

Ședința publică din data de 07 octombrie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: În data de 25 septembrie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2022**/a2, contestația formulată de petentul A. privind tergiversarea dosarului nr. x/2022 Curții de Apel Suceava, secția I civilă. În motivare, petentul a expus pe larg istoricul litigiului și a solicitat anularea hotărârii nr. 738/2024 din 11 septembrie 2024 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 și 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 522-526 C. proc.

civ. Asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepției netimbrării și excepției inadmisibilității contestației la tergiversare Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Economiei a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția netimbrării și excepția inadmisibilității contestației la tergiversare. În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea contestației, instanța reține caracterul nefondat al acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 525 alin. (1) C. proc. civ., contestația este de competența instanței ierarhic superioare, care o soluționează în complet format din 3 judecători.

În cauză, petentul A. a formulat contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, care s-a aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Instanța ierarhic superioară instanței învestite cu soluționarea procesului, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, este Înalta Curte de Casație și Justiție, care este, astfel, competentă să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 525 alin. (1) C. proc. civ. sus-citate. Cât privește excepția netimbrării contestației la tergiversare, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că s-a făcut de către petent dovada plății taxei de timbru în cuantum de 20 RON (copie trimisă prin email), cu chitanța seria x nr. x din data de 27.09.2024.

Analizând excepția inadmisibilității contestației privind tergiversarea procesului formulată de petent, Înalta Curte constată următoarele: Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil. Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori. În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc.

civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată." La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând următoarele: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu,

atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului. Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită. Or, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că petentul, în formularea contestației la tergiversare, a solicitat anularea hotărârii nr. 738/2024 din 11 septembrie 2024 a Curții de Apel Suceava, pronunțate în dosarul nr. x/2022 și trimiterea cauzei spre rejudecare, neindicând niciunul din motivele prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc.

civ. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru aceste considerente, cum petentul nu a indicat niciunul din motivele expres prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ. și cum contestația la tergiversare nu poate avea ca finalitate anularea hotărârii pronunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petent, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată. Respinge excepția netimbrării contestației la tergiversare, ca neîntemeiată. Respinge contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția I civilă, formulată de petentul A., ca inadmisibilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2024.