ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2692/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 28.10.2022, sub nr. x/2022 petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, în contradictoriu cu intimatele SCPEJ A., B. și C. S.A., a solicitat: suspendarea procedurii de executare silită, precum și a actelor de executare emise în dosarul execuțional nr. x/2016 al societății profesionale, până la soluționarea prezentei contestații; conexarea dosarelor de executare silită și continuarea executării de către Serviciul Fiscal Municipal Sebeș din cadrul AJFP Alba.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 209, coroborate cu art. 654 C. proc. civ. și art. 220 alin. (14) și (15) Codul de procedură fiscală.

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 6283 din 21 martie 2023, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data sesizării organului de executare fiscală (20.10.2022), domiciliul debitoarei B. era situat în satul Câlnic, județul Alba, și nu în circumscripția Judecătoriei Timișoara. Acest aspect rezultă din verificările efectuate de instanță și din baza de date DEPABD.

S-a mai reținut de către instanță că, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, stabilesc competență teritorială exclusivă și sunt de ordine publică și derogatorii de la dreptul comun, conform art. 220 alin. (15) Codul de procedură fiscală.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 439 din 29 septembrie 2024, Judecătoria Sebeș, învestită prin declinare, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sebeș, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență ivit și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului B. se afla în circumscripția Judecătoriei Timișoara, iar nu în circumscripția Judecătoriei Sebeș. Acest aspect rezultă din documentele aflate la dosar și din principiul competenței teritoriale stabilit de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai reținut de către instanță că executarea silită a fost inițiată în dosarul nr. x/2016 al SCPEJ A. și încuviințată de Judecătoria Timișoara prin încheierea nr. 13516 din 28.12.2016. Această instanță rămâne competentă să soluționeze toate incidentele ulterioare în cadrul procedurii execuționale, conform principiului unicității instanței de executare, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

A mai arătat că schimbarea domiciliului debitorului, ulterioară începerii executării silite, nu poate atrage schimbarea competenței instanței de executare, așa cum prevede art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. În consecință, Judecătoria Sebeș nu are competența teritorială de a soluționa contestația la executare formulată în această cauză.

De asemenea, prin Decizia nr. 20 din 27.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că instanța care a încuviințat executarea silită este singura competentă pe întreaga durată a procedurii execuționale. Această concluzie consolidează principiul unicității instanței de executare și clarifică faptul că toate cererile și incidentele apărute ulterior în cursul executării silite trebuie soluționate de aceeași instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, apreciind diferit cu privire la determinarea instanței de executare.

Înalta Curte reține că principiul unicității instanței de executare, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., are ca scop garantarea unei administrări eficiente a procedurii execuționale și evitarea dispersării competenței între diferite instanțe, ceea ce ar putea genera întârzieri și confuzii în aplicarea titlurilor executorii.

Întrucât competența instanței de executare se determină exclusiv prin raportare la data sesizării organului de executare, modificările ulterioare ale domiciliului sau sediului debitorului nu pot afecta stabilirea competenței, conform art. 651 alin. (2) C. proc. civ., o normă imperativă care întărește predictibilitatea și siguranța juridică.

În cazul de față, Judecătoria Timișoara a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2016, la solicitarea creditoarei C. S.A., împotriva debitorilor B. și D., stabilind astfel instanța de executare conform principiului unicității acesteia, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Acest principiu a fost consolidat și de Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menționat în considerente decizorii că "ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale."

Această decizie cuprinde dezlegări de principiu, aplicabile în toate cauzele în care instanța de executare este stabilită și se ivesc ulterior incidente în executare (cum este cererea de conexare a dosarelor de executare), astfel încât reprezintă un reper obligatoriu în aplicarea corectă și uniformă a dispozițiilor legale aplicabile.

În ceea ce privește argumentele legate de schimbarea domiciliului debitorului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., această modificare ulterioară nu are efect asupra competenței instanței de executare deja stabilite.

De asemenea, referitor la dispozițiile art. 220 alin. (15) Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că acestea nu derogă de la regula stabilită de art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci doar reglementează condițiile în care se pot conexa proceduri de executare aflate în derulare. Chiar dacă dispozițiile art. 220 alin. (15) Codul de procedură fiscală permit conexarea procedurilor execuționale, acestea nu derogă de la principiile fundamentale stabilite prin art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci doar reglementează mecanismele administrative necesare unei gestionări unificate a executării fiscale.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea privind conexarea dosarelor execuționale este Judecătoria Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.