ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2576/2024

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată formulate la data de 24 martie 2022, reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania a solicitat Tribunalul Bihor să dispună obligarea pârâtei A., la plata sumei de 1.033.834,09 RON reprezentând despăgubirile și dobânda legală penalizatoare, achitate persoanelor vătămate în urma evenimentului rutier din 20.10.2019, produs de autoturismul cu nr. de înmatriculare x, la care se aduagă dobândă legală penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare in judecată și până la achitarea integrală a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 192 C. proc. civ., Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse începând cu data de 1 ianuarie 2016, la art. 5

1

din aceiași Lege, art. 1349, 1357, 1359, 1381 și 1385 C. civ.

I.2. Sentința pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 161/C din data de 3 octombrie 2023 Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A., iar pe fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

I.3. Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 295/2024-A din 22 martie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), în contradictoriu cu intimata A., împotriva sentinței civile nr. 161/C din data de 03 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor. A obligat apelantul să achite intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 10 iunie 2024, sub nr. x/2022, și repartizat computerizat aleatoriu spre soluționare completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare către aceeași curte de apel, invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a fi evocate și analizate motivele de casare.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La 22 august 2024, prin poștă, intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.

La data de 18.09.2024 recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității recursului, respingerea excepției tardivității – deoarece litigiul nu este unul în materia asigurărilor, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei, iar pe fond admiterea recursului.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită cu o acțiune prin care reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pe care reclamantul le-a achitat la rândul său persoanelor păgubite prin accidentul rutier cauzat de conducătorul autoturismul pentru care pârâtă, în calitate de proprietar, nu avea încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Este vorba, deci, despre regresul reclamantului BAAR îndreptată împotriva persoanei pe care o consideră vinovată pentru producerea prejudiciului și anume pârâta, în calitate de proprietar al vehiculului mai sus menționat.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse începând cu data de 1 ianuarie 2016, la art. 51 din aceiași Lege, art. 1349, 1357, 1359, 1381 și 1385 C. civ.

În aceste circumstanțe, instanța de recurs apreciază că, față de cadrul procesual trasat prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește obiectul, pârâta, cauza și temeiurile de drept invocate, acțiunea dedusă judecății se circumscrie materiei asigurărilor, individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 24 martie 2022: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din C. proc. civ.: "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Art. 2 pct. 6 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, ce guvernează materia litigiului pendinte, definește entitatea legală având calitatea de intimat-reclamant în prezenta cauză, după cum urmează: "BAAR - asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și care îndeplinește atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum și alte atribuții conferite prin lege."

Potrivit art. 32 din această lege, "(1) BAAR se constituie ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule.

(2) BAAR are următoarele atribuții: a) de birou național auto; b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33; c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 34; d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 35; e) de a asigura dezvoltarea și administrarea bazei de date privind evidența contractelor RCA (…)

(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare, BAAR își constituie o structură proprie denumită Fondul național de protecție, prin contribuția tuturor membrilor, proporțional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Disponibilul Fondului național de protecție, nivelurile contribuțiilor pentru BAAR și ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să își poată îndeplini în orice moment atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare."

Potrivit art. 33 din lege: "(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuțiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenți ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidență, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou național auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiții:

a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces;

b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces; se acordă despăgubiri și pentru daune materiale cu aplicarea unei franșize de 500 de euro în echivalent RON la cursul comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;

c) în situația producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6). (…)

(3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să își recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii și nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. (…)

(5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum și persoanele care pot beneficia de despăgubiri și condițiile de intervenție ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului. (…)

(7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depășească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislația în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislația în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franșiza prevăzută prin lege."

Rezultă din cele ce preced că BAAR este, cum îi arată și numele, un organism ai cărui membri sunt societățile de asigurare care au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule. În prezenta cauză, interesează funcția BAAR de organism de compensare a victimelor unor accidente produse de autovehicule care fie nu erau asigurate RCA, deși asigurarea era obligatorie, fie au rămas neidentificate.

Regulile și limitele aplicabile acestei funcții de garanție pentru victime sunt în esență cele aplicabile oricărui asigurător RCA, fiind vorba despre dreptul comun al răspunderii civile delictuale și, în completare, regulile specifice edictate în materia răspunderii civile auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Concluzia că activitatea și funcțiunile BAAR nu pot fi disociate de materia asigurărilor RCA rezultă și din întreaga reglementare a Legii nr. 132/2017, al cărei art. 1 dispune în mod explicit că această lege reglementează: "a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligațiile asiguratului, obligațiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite și excluderile, elementele privind stabilirea și plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asigurătorilor; c) organizarea și funcționarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR."

Ar fi, prin urmare, eronat în drept să se aprecieze că numai litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare RCA ar fi subsumate materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu și cele decurgând din lipsa unei astfel de asigurări obligatorii, situație în care BAAR preia, în virtutea legii, funcțiunile care în mod normal ar fi revenit asigurătorului RCA al vehiculului care a produs pagubele. Materia asigurărilor include în mod limpede și situația în care calitatea procesuală pasivă aparține BAAR, în lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, ca și acțiunile subsecvente în regres – cum este cea de față, indiferent dacă acestea sunt exercitate de asigurătorul RCA, în cazurile prevăzute de lege, sau de BAAR.

De altfel, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenția evidentă de a cuprinde și litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule și tramvaie. Rațiunea legiuitorului – al cărui drept de apreciere în ceea ce privește edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituție – constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii și îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale și morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel).

Așa fiind, Înalta Curte reține că litigiul de față este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., și aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcția de garant acordată de lege BAAR, ca organism de compensare a victimelor și chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală și, în speță, și la acțiunea în regres; cu prioritate în cauză se aplică însă normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligația de dezdăunare a BAAR, cât și dreptul de regres al acestui organism; regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, respectiv în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Același principiu este reglementat și prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data începerii procesului, potrivit cărora: "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale". Aceste prevederi se regăsesc și în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în vigoare la data soluționării prezentei căi de atac.

În același sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că: "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Câtă vreme prezentul proces a început în anul 2022, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din același act normativ, decizia civilă 295/2024-A din 22 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă fiind pronunțată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Drept urmare, analiza criticilor formulate în motivele de recurs nu se mai impune, față de dispozițiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora: "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficiență textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză, soluție față de care nu se mai impune analizarea excepției invocate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă.

În ceea ce privește solicitarea intimatei-pârâte de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă reprezentând onorariu de avocat, acesta fiind dovedit cu chitanță nr. 79/09.09.2024 aflată în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 295/2024-A din 22 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON către intimata-pârâtă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.