Decizia nr. 2538/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 167/2023 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 22 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Brașov, solicitând să se constate că este proprietara construcției identificată pe terenul situat în Brașov, str. x, sc. A și B – spațiu comercial situat la parterul blocului, în care își desfășoară activitatea oficiul poștal, să se atribuie în folosință terenul cotă indiviză aferent imobilului – parter comercial în care funcționează oficiul poștal, să se dispună rectificarea CF conform concluziilor raportului de expertiză topo cadastrală și să dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate a CN "Poșta Română" S.A..

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 167/S din 18 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov prin primar. A fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, acțiunea civilă formulată de reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov prin primar.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 2002/Ap din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Brașov – secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. A respins cererea de apel formulată de apelanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. împotriva sentinței civile nr. 167/S din 18 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Brașov. A păstrat sentința apelată.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 2002/Ap din 15 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția civilă, reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt și punctarea cronologică a unor aspecte ce privesc organizarea și funcționarea sa, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a respins apelul, apreciind că, în ceea ce privește pe intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov se impune păstrarea soluției Tribunalului Brașov, motivat de faptul că acesta nu este titularul niciunui drept asupra imobilului anterior identificat, neavând obligații în legătură cu acest imobil. Cu privire la intimatul-pârât Statul Român, instanța de apel a reținut că, potrivit actului de procedură depus la dosarul primei instanțe la data de 22 martie 2023, reclamanta a solicitat chemarea în judecată și a Statului Român, pretențiile față de acest pârât fiind aceleași cu cele formulate prin cererea introductivă, motiv pentru care prima instanță era învestită și ținută a se pronunța și asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român. Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că omisiunea instanței de fond putea fi sancționată exclusiv în condițiile procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., procedură ce era obligatorie potrivit dispozițiilor art. 445 C. proc. civ., sens în care criticile reclamantei nu pot fi analizate, fiind afectate de un fine de neprimire. De asemenea, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, în apel, a intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. Potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Sfera de aplicare a art. 78 alin. (2) C. proc. civ. privește procesele, în materie contencioasă, ce reclamă o coparticipare procesuală obligatorie izvorâtă din raportul juridic dedus judecății. Dacă însă cadrul procesual din punctul de vedere al părților este incomplet, instanța are obligația de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, iar în cazul în care nu obține exprimarea acordului în acest sens a cel puțin uneia dintre părți, instanța are dreptul și obligația de a invoca și de a admite excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii și, pe cale de consecință, de a respinge ca inadmisibilă cererea. Art. 78 alin. (2) C. proc. civ. constituie o normă juridică imperativ onerativă, care evident că impune o acțiune în sarcina subiectului de drept, de unde și obligația instanței de judecată de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane și, de asemenea, obligația, dacă nu s-a exprimat acordul părților, de a respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Acest text de lege constituie o normă de ordine publică, din moment ce interesul ocrotit prin edictarea sa este unul ce depășește interesele particulare ale părților, vizând astfel și interesele unor terțe persoane, mai exact interesul principal al persoanelor în privința cărora se dezbate necesitatea completării cadrului procesual. Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel trebuia să confirme critica de legalitate vizând încălcarea de către prima instanță a limitelor investirii sub aspectul cadrului procesual, aceasta reținând, contrar dispozițiilor art. 78 alin. (3) și art. 79 C. proc. civ., că reclamanta nu a formulat pretenții concrete împotriva Statului Român. De asemenea, apreciază că dispozițiile art. 444 C. proc. civ., invocate de instanța de apel în motivarea respingerii apelului, nu se aplică în ipoteza în care instanța interpretează greșit pretențiile deduse judecății, apreciind că limitele învestirii au vizat altceva decât a solicitat reclamanta.

Apărările formulate în cauză: Intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov au formulat întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (22 noiembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 noiembrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată, a supus analizei instanțelor de fond acțiunea prin care reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Brașov, solicitând să se constate că este proprietara construcției (spațiu comercial ce are destinația de oficiu poștal), să i se atribuie în folosință terenul cotă indiviză aferent imobilului, să se dispună rectificarea Cărții Funciare și să se dispună intabularea în Cartea Funciară a dreptului său de proprietate. Pârâtul Municipiul Brașov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că dreptul de proprietate asupra terenului este înscris în favoarea Statului Român. La termenul de judecată din data de 9 martie 2023, instanța a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, în conformitate cu prevederile art. 78 C. proc. civ., iar prin notele scrise depuse la dosar la 22 martie 2023 reclamanta a solicitat chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și citarea în cauză a pârâtului nou introdus. După introducerea în cauză a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prima instanță a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov, excepție pe care a unit-o cu fondul. Așadar, ulterior termenului de judecată din 4 mai 2023, cadrul procesual a fost constituit între reclamantă și pârâții Municipiul Brașov și Statul Român. Prin sentința civilă nr. 167/S din 18 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov și a fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, acțiunea civilă formulată de reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov. Soluția pronunțată de prima instanță a fost păstrată prin decizia pronunțată de instanța de apel, care a respins cererea de apel formulată de reclamantă și, totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că omisiunea instanței de fond putea fi sancționată exclusiv în condițiile procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., obligatorie potrivit dispozițiilor art. 445 C. proc. civ., sens în care criticile vizând acest aspect, formulate de reclamantă în apel, nu au fost analizate, instanța arătând că sunt afectate de un fine de neprimire. În aprecierea recurentei-reclamante, instanța de apel trebuia să confirme critica sa de nelegalitate vizând încălcarea de către prima instanță a limitelor investirii sub aspectul cadrului procesual și nu să rețină, contrar dispozițiilor art. 78 alin. (3) și art. 79 C. proc. civ., că reclamanta nu a formulat pretenții concrete împotriva Statului Român. Înalta Curte constată că această critică, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este fondată. Sintetizând aspectele reținute de instanțele fondului cu privire la cadrul procesual pasiv, configurat prin cererea de chemare în judecată a celor doi pârâți (inițial, a Municipiului Brașov și, ulterior, în temeiul art. 78 C. proc. civ., a Statului Român), Înalta Curte constată că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Municipiul Brașov, însă a omis să se pronunțe cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu cel de-al doilea pârât (Statul Român), în timp ce instanța de apel, deși a reținut că omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român trebuia remediată în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., a admis excepția lipsei calității procesuale a aceluiași pârât, păstrând, totodată, sentința apelată. Contrar celor reținute de curtea de apel, completarea hotărârii este o procedură la care se poate recurge atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, așadar numai în caz de minus petita, hotărârea nefiind susceptibilă de completare în cazul în care instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat deloc asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu unul dintre pârâți, o atare omisiune constituind motiv de nelegalitate a hotărârii. Chiar ipotetic admițând că omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor trebuia remediată în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., cum o atare procedură nu a fost urmată de către părți, instanța de apel nu era abilitată a proceda la judecarea apelului în contradictoriu cu "pârâtul omis", admițând în apel excepția lipsei calității procesuale a acestuia, un atare demers încălcând normele procedurale plasate în sfera legalității. Cum prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, instanța de apel, respingând apelul reclamantei, nu putea să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a aceluiași pârât. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor privind introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane, se reține că ipoteza art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu este o situație derogatorie de la principiul disponibilității procesului civil, părții inițiale revenindu-i dreptul de a hotărî dacă se judecă sau nu în contradictoriu și cu persoana arătată de instanță. Înțelegerea deplină a sensului, condițiilor și efectelor introducerii în cauză a unui terț conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ. presupune lămurirea unei cerințe esențiale pentru această instituție - necesitatea introducerii în cauză a altor persoane să fie impusă de raportul juridic dedus judecății. Astfel, textul de lege nu este menit a suplini deficiențele cererii de chemare în judecată, ci permit judecătorului să pună în discuție o completare a cadrului procesual atunci când raportul juridic dedus judecății o impune (respectiv în situațiile în care în judecată, prin prisma raportului juridic, ar trebui să figureze și alți pârâți decât cel indicat în acțiune) și nu să reformuleze cadrul procesual pasiv pentru a acoperi viciile cererii de chemare în judecată, acesta fiind un demers care ar afecta echilibrul procesual dintre părți. Cerința legală are în vedere ipoteza în care raportul juridic dedus judecății nu ar putea fi dezlegat fără participarea terțului, consecința fiind aceea a respingerii cererii care nu ar putea fi soluționată fără participarea la proces, ca parte, a terțului. În speță, se constată că, față de cererea reclamantului de constatare a dreptului de proprietate asupra construcției și asupra terenului cotă indiviză aferent imobilului, prima instanță, în virtutea rolului activ, a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, fiind dedus judecății un drept despre care se pretinde că aparține acestuia (dreptul de proprietate asupra terenului), însă a omis să se pronunțe în contradictoriu cu acest pârât. Cu relevanță în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond." Lipsa calității procesuale nu se confundă cu netemeinicia acțiunii, deoarece, în cazul unei acțiuni introduse de o persoană fără calitate procesuală activă sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, dreptul există, dar acțiunea nu a fost introdusă de titularul lui sau nu a fost introdusă împotriva subiectului pasiv al raportului litigios, în vreme ce în cazul unei acțiuni nefondate instanța constată chiar inexistența dreptului reclamat. Verificările privind îndeplinirea acestei condiții nu presupun o analiză efectivă a modului de realizare a dreptului în litigiu, ci dovedirea existenței elementelor din care să rezulte concordanța între afirmațiile deduse judecății ale părții reclamante (împotriva părții pârâte) și calitatea aparentă de titular al dreptului pretins (respectiv, în cazul pârâtului, persoană chemată să răspundă în calitate de subiect al raportului litigios). Prin urmare, față de ansamblul considerentelor anterior arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel era ținută să analizeze critica de nelegalitate formulată de apelanta-reclamantă vizând limitele investirii sub aspectul cadrului procesual, în acord cu pretențiile solicitate prin chemarea în judecată a fiecărui pârât. În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Se reține, totodată, că deși apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, adică a problemelor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața primei instanțe, astfel cum se prevede la art. 476 alin. (1) C. proc. civ., totuși el are două limitări legale. Pe de o parte, art. 477 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului, în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată". Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căreia instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor invocate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt și/sau de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea care au fost criticate, expres sau implicit, de către apelant. Pe de altă parte, conform art. 478 C. proc. civ.: "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe (…)". Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum iudicatum, potrivit căreia apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanță. Având a soluționa cauza în limitele devoluțiunii, astfel cum au fost anterior prezentate, instanța de apel este ținută să respecte, în egală măsură, principiile fundamentale ale procesului civil, astfel cum impune art. 20 C. proc. civ. Rezumativ, se constată, așadar, că soluția dată cererii de apel încalcă regulile efectului devolutiv și echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, sancționată cu casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care urmează să analizeze critica din apel vizând omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și, în raport cu rezultatul acestei analize, să facă aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel.