ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1653/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată, la data de 5 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Brașov, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să constate că este proprietara construcției edificate pe terenul situat în municipiul Brașov, constând în spațiul comercial situat la parterul acestui bloc, în care își desfășoară activitatea oficiul poștal, să îi atribuie în folosință terenul cotă indiviză aferentă acestuia, să dispună rectificarea cărții funciare convertite, precum și intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 103/S din 16 aprilie 2024, Tribunalul Brașov a admis în parte, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov și cu intervenientul forțat Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțatelor și convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. A constatat că partea reclamantă a dobândit, în temeiul legii, dreptul de proprietate asupra construcției existente pe terenul situat în municipiul Brașov, blocul 1, înscris în cartea funciară nr. x, sub numărul topografic x, construcție ce are destinația de oficiu poștal. A respins restul pretențiilor pe care partea reclamantă le-a formulat prin cererea de chemare în judecată și prin precizarea ulterioară a acesteia.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 1823/Ap din 27 noiembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de apelantul Municipiul Brașov împotriva sentinței civile nr. 103/S din 16 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov. A admis apelul declarat de apelantul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțatelor și convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins în totalitate cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov și Statul Român prin ANAF - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1823/Ap din 27 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A. a declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea istoricului cauzei și a situației de fapt existentă în speță cu privire la imobilul spațiu comercial situat la parterul blocului cu destinația oficiu poștal, reiterând aspectele vizând forma și organizarea Companiei Naționale Poșta Română S.A., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a reținut, în mod corect și real, situația juridică cu privire la forma și organizarea Poștei Române, însă a considerat greșit că imobilul în litigiu nu a intrat ope legis în patrimoniul Regiei Autonome Poșta Română S.A.. Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 15/1990 precum și la cadrul legislativ în vigoare la acel moment, regiile autonome de interes național, înființate prin hotărâre de guvern, exercitau și exercită, în continuare, dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor din patrimoniul acestora. Recurenta-reclamantă a precizat că este eronată și dusă in extremis aprecierea instanței de apel conform căreia nu există nicio probă care să ateste că spațiul supus discuției făcea parte din activul patrimonial al fostului Minister al Poștelor și Telecomunicațiilor sau al unităților din subordinea acestuia, pentru a se susține teza preluării acestuia în baza art. 5 din Legea 15/1990, respectiv H.G. nr. 883/1990, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 371/1998 sau în administrarea RA Poșta Română S.A., pentru a putea fi incidente art. 3 alin. (4) ale H.G. nr. 371/1998. În temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, "regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său", acest act normativ fiind legea cadru în materie, hotărârile de guvern ulterioare, printre care și H.G. nr. 488/1991 și H.G. nr. 371/1998, fiind date în aplicarea legii. Așadar, de la data înființării, Compania Națională Poșta Română este proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome Poșta Română, urmând ca bunurile aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Poșta Română să treacă în proprietatea Companiei Naționale Poșta Română la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 371/1998. Mai mult, prin H.G. nr. 371/1998 privind înființarea Companiei Naționale Poșta Română S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Poșta Română, adoptată în temeiul O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată și modificată prin Legea nr. 207/1997 și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată patrimoniul Poștei Române se constituie prin preluarea patrimoniului fostei Regii Autonome, aceasta din urmă neavând în administrare bunuri din domeniul public al statului, astfel cum reiese din art. 3. Or, este de la sine înțeles că voința legiuitorului a fost aceea ca bunurile aparținând domeniului privat al Statului, aflate în administrare să treacă în proprietatea Poștei Române, orice altă interpretare a textelor de lege nefiind admisă, întrucât dacă intenția legiuitorului ar fi fost în sensul neexistenței unui transfer de proprietate exprimarea folosită ar fi fost complet diferită. Corespunzător Protocolului de predare-primire ce a fost perfectat ca urmare a H.G. nr. 371/1998, a fost înființată CN Poșta Română S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome Poșta Română S.A., care a preluat patrimoniul acesteia, prin patrimoniu înțelegându-se nu doar investițiile ci și bunurile care erau deja în folosința Poștei (în permanență imobilul a fost folosit în vederea desfășurării activităților poștale). De asemenea, esențial pentru cauza dedusă judecății este faptul că reclamanta poate face dovada includerii în patrimoniul și capitalul social al Companiei Naționale Poșta Română prin fișa mijlocului fix, din care rezultă și valoarea contabilă aferentă, fișă care se regăsește la dosarul cauzei și prin încheierea Protocolului de separare nr. 118/1698/06.11.1991. Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că, din punct de vedere juridic, dreptul său de proprietate asupra construcției a fost consolidat prin acte normative adoptate ulterior anului 1989, odată cu transformarea Regiei autonome în Companie Națională, în mod special Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 371/1998 reglementând transferul drepturilor patrimoniale către Compania Națională Poșta Română, acordându-i capital social subscris și vărsat 229.487.787 RON, Registrul comerțului nr. x, Cod unic de înregistrare drepturi depline asupra bunurilor aflate anterior în administrarea Regiei Autonome Poșta Română S.A., dreptul de proprietate rezultând clar din contextul istoric și juridic al bunului. Deși Statul Român figurează în cartea funciară ca titular formal al dreptului de proprietate, actele normative indicate precum și probatoriul ce a fost administrat în cauză, cu precădere expertiza tehnică în specialitatea topografie și cadastru, indică, fără echivoc, că reclamanta este proprietara de drept a construcției, întrucât imobilul este utilizat exclusiv de Compania Națională Poșta Română pentru activitățile publice prestate, păstrându-se destinația de la edificare până în prezent, ceea ce denotă caracterul autonom al clădirii și faptul că nu este utilizată de alte entități publice sau private.

Apărările formulate în cauză: Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimat-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (5 decembrie 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Este neîntemeiată și va fi respinsă excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele legale permise în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepție invocată de intimatul Statul român, observându-se că, deși calea de atac declarată de reclamantă a fost întemeiată pe două motive legale de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., criticile susținute în cuprinsul memoriului, prin conținutul lor, tind să afirme o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente raportului juridic litigios. Prin urmare, chiar dacă recursul nu dezvoltă critici subsumabile motivului legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât timp încadrarea acestora este posibilă în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului este inoperantă în lumina prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Criticile de recurs formulate de reclamantă, încadrabile în motivul legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt însă întemeiate. Așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, se înțelege că instanța de apel a supus și tratat situația litigioasă dedusă judecății în regimul juridic specific proprietății private reglementat de legislația post-revoluție, fără a ține seama de particularitățile cauzei și de incidența în privința acesteia a unui regim legal special, cel pe baza căruia Statul român a pus în practică politicile sale de dezetatizare și de trecere de la economia controlată (de stat) la cea a pieței libere, regim marcat, în primul rând, prin reorganizarea unităților economice de stat sub formă de regii autonome și societăți comerciale. Astfel, reclamanta a învestit instanțele judecătorești cu o acțiune în constatarea dreptului său de proprietate asupra spațiului de la parterul blocului 1 din str. x, ce constituie sediul oficiului poștal, în atribuirea unui drept de folosință asupra terenului pe care acesta a fost edificat și în rectificarea corespunzătoare a mențiunilor din cartea funciară a imobilului, invocând prevederile Legii nr. 15/1990 și ale hotărârilor de Guvern prin care s-a dovedit continuitatea de personalitate juridică și de patrimoniu între fostul Minister al Poștelor și Telecomunicațiilor și actuala recurentă-reclamantă (H.G. nr. 883/1990, H.G. nr. 448/1991 și H.G. nr. 371/1998). Exercitând controlul judiciar asupra hotărârii de primă instanță care încuviințase în parte cererea de chemare în judecată, tocmai dând eficientă dispozțiilor speciale ale Legii nr. 15/1990 pe care reclamanta își întemeiase pretențiile, curtea de apel a stabilit caracterul neîntemeiat al cererii pe baza observării evidențelor de carte funciară, potrivit cărora titularul dreptului de proprietate asupra imobilului vizat este Statul român, și a mențiunilor autorizației de edificare a construcției AC nr. 1/10.01.1985, din care rezultă că A. este autoritatea/întreprinderea care a edificat două blocuri în cartierul Noua, Brașov, la parterul cărora se află spațiul comercial în litigiu, iar nu antecesoarea reclamantei, Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații Brașov. Or, evaluând cauza în acești parametrii, instanța de apel a dat prevalență evidențelor de carte funciară în pofida dispozițiilor din cuprinsul art. 5 al Legii nr. 15/1990 prin care același Stat român a consimțit să recunoască, în procesul de trecere către economia de piață, un drept de proprietate fostelor unități economice de stat, organizate ca regii autonome sau societăți comerciale, asupra bunurilor din patrimoniul acestora, recunoscându-le dreptul de a poseda, folosi și dispune în mod autonom de bunurile pe care le aveau în patrimoniu la data intrării în vigoare a legii, în vederea realizării scopului pentru care acestea au fost constituite. De asemenea, în soluționarea cauzei instanța de apel a dat prevalență mențiunilor din autorizația de construire a celor două blocuri, la parterul cărora se regăsește spațiul comercial cu destinația oficiu poștal, reținând că întrucât titularul acesteia a fost altă entitate decât antecesoarea reclamantei (Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații Brașov), aceasta nu a demonstrat că imobilul în litigiu făcea parte din activul patrimonial al fostului Minister al Poștelor și Telecomunicațiilor ori al unităților din subordinea acestuia, pentru a dovedi incidența prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990. Impunerea unei atare exigențe nu ține seama de realitățile istorico-juridice de la data edificării imobilului - anul 1985 - în care construirea de imobile în zona orășenească era încredințată, potrivit organizării socialiste a statului de la acea vreme, unor anume întreprinderi specializate ale statului (cum era fosta A., întreprindere care a edificat cele două blocuri din Brașov, cartierul Noua), astfel că titularul autorizației de construire este un indicator nerelevant din punct de vedere atât al dreptului de proprietate asupra spațiului economic invocat de reclamantă, cât și din punct de vedere al aplicabilității art. 5 din Legea nr. 15/1990. De altfel, în contextul litigiului, o atare exigență este și lipsită de sens câtă vreme, dacă reclamanta sau antecesorii săi ar fi fost titularii autorizației de construire a spațiului economic în litigiu, nici nu s-ar mai fi justificat recurgerea la prevederile art. 5 din Legea nr. 15/1990 și la însuși actualul ei demers litigios în vederea constatării existenței dreptului izvorât din lege. Ceea ce avea reclamanta de demonstrat (și a demonstrat) pentru a invoca un drept de proprietate asupra spațiului comercial vizat, în temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990, era deținerea acestuia în patrimoniu sub orice titlu la data intrării în vigoare a legii, deținere care să fie "în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită" regia autonomă. Or, așa cum corect a reținut prima instanță această situație rezultă din chiar documentația ce a stat la baza edificării blocului de locuințe din care face parte spațiul în litigiu, din care rezultă că beneficiarul principal al autorizației de construire a fost A., în timp ce Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații Brașov a figurat în calitate de subproiectant în limita spațiului vizat prin cererea de chemare în judecată, care a fost proiectat și construit cu destinația de oficiu poștal, destinație și utilitate păstrate până la momentul actual. În continuare, transmiterea acestui activ patrimonial s-a realizat în baza H.G. nr. 883/1990 de înființare a Regiei Autonome Rom-Post Telecom (prin preluarea activului patrimonial al fostului Minister al Poștelor și Telecomunicațiilor și al unităților din subordine), a H.G. nr. 448/1991 în temeiul căreia au fost separate serviciile de poștă, telecomunicații și radiocomunicații (făcând obiectul protocolului de separare nr. 118/1698/6.11.1991, inclus în lista imobilelor ce rămân în proprietatea Poștei Române la poziția 7 din listă, "Oficiul Poștal") și a H.G. nr. 371/1998 în baza căreia s-a înființat Compania Națională Poșta Română prin preluarea patrimoniului Regiei Autonome Poșta Română. Nu în vederea valorificării sale în proces cu valoarea unui titlu de proprietate a fost exhibat protocolul de separare nr. 118/1698/6.11.1991, după cum lipsit de pertinență semnalează instanța de apel - întrucât dacă ar fi avut o atare valoare, din nou existența litigiului pendinte nu s-ar mai fi justificat, de vreme ce partea deținea un titlu de proprietate asupra bunului litigios -, ci ca document care, alături de documentația anexată autorizației de construire (proiectul nr. 19.344/1984), demonstrează că spațiul în cauză a făcut parte, încă de la edificare, din activele Poștei Române, ca bun aflat în patrimoniul său (inițial, chiar și numai cu titlu de folosință), destinat realizării scopului pentru care a fost constituită regia (pentru desfășurarea activității proprii a oficiului poștal). Prin urmare, protocolul individualizează bunul asupra căruia se solicită valorificarea efectului dispoziției legale a art. 5 din Legea nr. 15/1990, de atribuire/recunoaștere de către stat a dreptului de proprietate a regiei autonome, inaptitudinea sa de a constitui dovada însuși a dreptului de proprietate al reclamantei fiind în mod eronat semnalată de instanța de apel și reținută ca argument al netemeiniciei cererii de chemare în judecată. De asemenea, lipsit de sens în raport cu temeiul juridic și cu scopul acțiunii formulate, instanța de apel a apreciat asupra caracterului neîntemeiat al acesteia, pretinzând reclamantei exhibarea unui titlu de proprietate asupra spațiului comercial destinat funcționării oficiului poștal litigios, în condițiile în care partea a inițiat prezentul litigiu tocmai pentru a obține constatarea dreptului său de proprietate prin efectul legii spre a dobândi un instrument de dovadă a dreptului său izvorât din lege. Or, toate aceste aspecte relevă înfăptuirea de către instanța de apel a unei judecăți cu încălcarea normelor de drept material incidente cauzei, respectiv ale art. 5 din Legea nr. 15/1990 și art. 3 din H.G. nr. 371/1998, de aducere la îndeplinire a dispozițiilor normative de rang superior. Pentru aceste considerente, apreciind asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 497 coroborat cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru refacerea judecății în ansamblu, cu aplicarea dispozițiilor legale speciale mai sus indicate.